Ministerul Educaţiei a fost dat în judecată, după ce elevii cu medii sub 5 nu mai pot urma liceul, ci doar profesionala

Asociaţia Elevilor din Constanţa a dat în judecată Ministerul Educaţiei, cerând anularea ordinului care nu le mai permite elevilor ce obţin media sub 5.00 la admitere să se înscrie la liceu, ci doar la profesională.

3359 afișări
Imaginea articolului Ministerul Educaţiei a fost dat în judecată, după ce elevii cu medii sub 5 nu mai pot urma liceul, ci doar profesionala

Ministerul Educaţiei a fost dat în judecată, după ce elevii cu medii sub 5 nu mai pot urma liceul, ci doar profesionala

Asociaţia Elevilor din Constanţa a dat în judecată, luni, Ministerul Educaţiei, cerând anularea prevederilor Ordinului ministrului educaţiei nr. 4948/2019 care nu le mai permite elevilor care obţin media sub 5.00 la admitere să urmeze un liceu. Potrivit elevilor, această decizie ar putea duce şi la creşterea abandonului şcolar.

„Considerăm efectele ei ca fiind nu numai de natură să afecteze serviciul public de învăţământ, prin haosul ce va fi creat ca urmare a stabilirii cifrelor de şcolarizare şi a cererilor de transfer numeroase ce vor fi depuse, dar şi în ceea ce priveşte parcursul educaţional al elevilor, existând posibilitatea ca rata abandonului şcolar să crească semnificativ”, se arată într-un comunicat al Asociaţiei Elevilor din Constanţa.

Potrivit acestuia, elevii care vor fi obligaţi să urmeze profesionala ar putea ajunge şomeri, după ce o bună parte dintre meseriile care sunt învăţate în şcolile profesionale vor dispărea în următorii ani ca urmare a dezvoltării tehnologice.

„Prezumţia de la care se pleacă este că elevii sunt de vină pentru faptul că nu au reuşit să obţină media 5.00 la admitere, deşi acest rezultat poate avea cauze diverse: situaţie financiară deficitară, influenţa familiei şi a considerentelor etnice, sarcinile în rândul fetelor minore sau pur şi simplu interesul acordat către alte domenii, fie ele artistice, sportive, etc. La acest moment, considerăm că Evaluarea Naţională ar trebui să aibă un rol pur statistic, precum evaluările din clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a, deoarece probele susţinute nu sunt de natură să orienteze elevii din punct de vedere profesional, motiv pentru care să concentrăm viitorul elevilor pe ea ar reprezenta o eroare şi, în fine, încă un eşec al sistemului de a ajuta elevii să îşi găsească menirea”, se mai arată în comunicat.

Asociaţia Elevilor din Constanţa cere Ministerului Educaţiei să elimine aceste prevederi din ordin.

„În acest sens, astăzi (luni-n.r.) a fost depusă acţiunea în suspendarea prevederilor art. 2, alin. (10), din OMEN nr. 4948, până la depunerea şi soluţionare acţiunii în anularea acestora. Solicităm Ministerului Educaţiei Naţionale să ia măsuri de urgenţă pentru eliminarea acestor prevederi, astfel încât sistemul de învăţământ să nu fie, din nou, afectat de măsuri luate în mod tardiv”, se mai spune în comunicatul asociaţiei.

Taguri:
elevi,
judecată,
liceu

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici