Ministrul David, nemulţumit de intervenţia poliţiştilor la accidentul de pe Autostrada Soarelui

Ministrul Internelor şi Reformei Administrative, Cristian David, se declară nemulţumit de modul în care au acţionat poliţiştii în cazul accidentului de pe Autostrada Soarelui şi că va lua măsurile legale care se impun în acest caz, a informat, vineri, MIRA.

1 afișare
Imaginea articolului Ministrul David, nemulţumit de intervenţia poliţiştilor la accidentul de pe Autostrada Soarelui

Ministrul David, nemulţumit de intervenţia poliţiştilor la accidentul de pe Autostrada Soarelui

„Stângăcia demonstrată de poliţişti în cazul accidentului în lanţ produs pe Autostrada Soarelui, reacţia întârziată a acestora şi intervenţia tardivă sunt de neconceput, în special atunci când sunt în joc vieţi omeneşti", a declarat ministrul Cristian David.

Totodată, ministrul Internelor şi Reformei Administrative aminteşte că, în urmă cu două săptămâni, atrăgea atenţia asupra necesităţii ca toate dispozitivele poliţiei rutiere să fie prezente pe principalele artere de circulaţie care fac legătura cu litoralul sau cu staţiunile montane.

"Ignorarea perdelei de fum sau incapacitatea de a estima posibilele efecte ale acesteia au făcut ca poliţiştii să nu avertizeze participanţii la trafic cu privire la pericolul traversării acelei zone, aspect ce mă determină să pun sub semnul întrebării responsabilitatea pe care a înţeles să şi-o asume conducerea acestei structuri. Nu a fost luată în calcul nici varianta devierii traficului, anterior producerii evenimentului rutier, fapt ce demonstrează, încă o dată, neimplicarea celor care ar fi trebuit să îşi desfăşoare activitatea în sprijinul şi pentru binele cetăţeanului", a adăugat ministrul David.

Totodată, ministrul Cristian David a asigurat că va analiza cu atenţie modul de acţiune al poliţiştilor în acest caz şi va lua măsurile legale ce se impun

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici