Ministrul Justiţiei, despre protocoalele cu serviciile: Interesant ar fi să le vedem, să le desecretizăm

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a declarat, duminică, că protocoalele vehiculate public dintre SRI şi diferite instituţii ale statului ar trebui făcute publice, desecretizate, chiar dacă ele au fost denunţate, pentru ca "să ştim cum s-a desfăşurat această colaborare, activitate mixtă".

777 afișări
Imaginea articolului Ministrul Justiţiei, despre protocoalele cu serviciile: Interesant ar fi să le vedem, să le desecretizăm

Ministrul Justiţiei, despre protocoalele cu serviciile: Interesant ar fi să le vedem, să le desecretizăm

"De principiu, serviciile de informaţii sunt structuri ale statului de drept. Au competenţele lor, care sunt complementare celorlalte competenţe din stat. Nu putem nega utilitatea publică a acestor servicii, dar nici nu putem admite interferenţa lor în zona juridică a urmăririi penale şi a judecăţii. În spaţiul public, ştim despre protocoale diferite, cu structuri , cu instituţii diferite este vorba. Aşadar, dacă luăm o măsură, să facem treaba până la capăt, să nu denunţăm protocolul cu X şi să lăsăm în vigoare alte trei, patru. Ori, ori. După părerea mea, nu e suficient să îl denunţi, că dacă îl denunţi, ce faci? Nu mai este în vigoare, îl laşi inoperant, inaplicabil. Mai interesant ar fi să îl şi vedem, să îl şi desecretizăm, să ştim cum au funcţionat aceste structuri, cum s-a desfăşurat această colaborare, activitate mixtă, dacă mă pot exprima astfel. Eu am înţeles de la procurorul general că le-a denunţat. Eu vorbeam de pasul următor, de cunoaşterea a ceea ce nu mai este în vigoare", a declarat Tudorel Toader, la Antena 3.

De altfel, şi preşedintele Uniunii Naţionale a Judecătorilor din România (UNJR), Dana Gîrbovan, a declarat, într-un interviu acordat agenţiei de presă MEDIAFAX, că protocoalele dintre Ministerul Public şi Serviciul Român de Informaţii (SRI) trebuie făcute publice pentru ca fiecare cetăţean şi fiecare persoană implicată în procese penale să ştie ce au conţinut.

Cel mai dezbătut protocol al Serviciului Român de Informaţii (SRI) este cel încheiat cu Parchetul General, care a fost adus în discuţie de asociaţiile de magistraţi. Uniunea Naţională a Judecătorilor din România (UNJR) şi Asociaţia Magistraţilor din România (AMR) au solicitat Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) desecretizarea documentului. UNJR spunea că relaţiile dintre parchete şi serviciile de informaţii s-au materializat în “constituirea de echipe mixte, cu reprezentanti ai organelor de urmărire penală, în scopul contracarării riscurilor derivate din derularea unor activităţi cu caracter infracţional”. Discuţiile pe marginea acestui protocol au ajuns şi în CSM, existenţa protocolului fiind confirmată în şedinţa din 18 ianuarie şi de procurorul general al României, Augustin Lazăr.

"A existat un protocol în care se discuta despre echipe operative între Ministerul Public şi serviciile de informaţii, însă eu mereu mi-am pus următoarea problemă: acest protocol nu există, eu nu mi l-am înşusit şi nu mergem înainte cu astfel de inginerii, să zic aşa, pentru că ele nu se găsesc în Codul de Procedura Penală. Noi anchetăm, iar dumneavoastra judecaţi după Codul de Procedură Penală. Nu există nimic altceva care să se numească echipă mixtă", a spus Augustin Lazăr în şedinţa CSM din 18 ianuarie.

Ulterior, Augustin Lazăr a precizat pentru MEDIAFAX că efectele acelui protocol secret au fost stopate după decizia CCR, precizând că în baza documentului respectiv ofiţerii de informaţii nu făceau acte de urmărire penală.

"Nu se poate înţelege cum putea să facă un ofiţer, nici eu nu am înţeles despre ce se speculează în media, că nişte ofiţeri de informaţii ar fi făcut anchete în locul poliţistului sau procurorului, în afară de asistenţa tehnică pe care SRI era abilitat să o asigure pentru supravegherea tehnică, aşa cum se făcea înainte de SRI. Era singura contribuţie tehnică pe care SRI putea să o aibă că ei aveau instrumentele de făcut supravegherea tehnică. A funcţionat (n.r protocolul) în condiţiile legi şi întotdeauna între instituţii există protocoale pentru a stabili regulile după care funcţionează. Tot timpul au existat şi vor exista protocoale între instituţii că sunt nişte reguli pentru ca cei care sunt membri ai acelor instituţii să coopereze interinstituţional numai după acele reguli şi nu cum cred ei de cuviinţă", a declarat Augustin Lazăr pentru MEDIAFAX pe 20 ianuarie.

Apoi a venit şi explicaţia SRI, care anunţa că ofiţerii nu făceau muncă de cercetare penală şi nu scriau probatorii.

"Jobul nostru era să informăm, este şi astăzi, iar înainte de decizia CCR aveam şi bligaţia să punem în executare mandatul de supraveghere tehnică. Acum, aceste protocoale nu mai sunt valabile", a explicat SRI.

Preşedintele comisiei de control al SRI, Adrian Ţuţuianu, declara pe 28 februarie că protocolul SRI - Ministerul Public a fost încheiat în februarie anul 2009, pe baza unor hotărâri ale CSAT din 2004 şi 2007 "care prevedeau cooperarea dintre SRI şi ministerul Public. Strategia de apărare pentru 2015-2019 prevede încheierea unor protocoale inter-instituţionale între instituţiile care au rol în asigurarea securităţii naţionale". Întrebat dacă între SRI şi DNA a existat un protocol, Ţuţuianu a răspuns: "Între PÎCCJ şi SRI. DNA e structură a acestui Parchet". Astfel, deşi colaborarea dintre DNA şi SRI nu era reglementată de existenţa unui protocol încheiat direct de cele două instituţii, se realiza pe baza celui încheiat în 2009 cu Ministerul Public, când procuror general al României era actualul procuror şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi.

O colaborare strânsă, neparafată direct, a existat între DNA şi SRI, lucru care a reieşit de nenumărate ori din comunicatele DNA, în care erau menţionaţi ofiţerii SRI. Monitorizarea atentă a dosarelor de corupţie a fost confirmată şi de fostul şef al Direcţiei Juridice a SRI, Dumitru Dumbravă, care într-un interviu acordat Juridice.com pe 30 aprilie 2015, a declarant că instituţia urmăreşte în instanţă, până la soluţionare, cauzele la care a contribuit.

"Dacă în urmă cu câţiva ani consideram că ne-am atins obiectivul odată cu sesizarea PNA, de exemplu, dacă ulterior ne retrăgeam din câmpul tactic odată cu sesizarea instanţei prin rechizitoriu, apreciind (naiv am putea spune acum) că misiunea noastră a fost încheiată, în prezent ne menţinem interesul/atenţia până la soluţionarea definitivă a fiecărei cauze. Această manieră de lucru, în care suntem angrenaţi alături de procurori, poliţişti, judecători, lucrători ai DGA ori ai altor structuri similare a scos la iveală punctual şi aspecte care ţin de corupţia sistemului judiciar, în limite care nu trebuie tolerate, dar nici exagerate. Important este, în opinia mea, că sistemul judiciar îşi dezvoltă anticorpii necesari vindecării acestei patologii", spunea Dumitru Dumbravă.

Cu toate acestea, în sistemul judiciar este cunoscută implicarea ofiţerilor SRI în activitatea procurorilor, înainte de decizia CCR, în anumite grupuri discutându-se colaborarea strânsă dintre parchete şi SRI, în principal în privinţa cauzele de corupţie. Mai exact, surse din sistemul judiciar au explicat pentru MEDIAFAX că prin sesizarea procurorilor în legătură cu anumite posibile fapte şi realizarea interceptărilor/filajului, ofiţerii îşi urmăreau munca, posibilitatea implicării suplimentare fiind permisă sau nu de fiecare procuror în parte. Sursele citate au precizat că, în acest context, munca anchetatorilor fiind uşurată de contribuţia ofiţerilor SRI, nu este exclusă o intruziune tacită, existând uneori impresia preluării controlului asupra unei anchete, în sensul obţinerii de informaţii mai mult decât necesare în ceea ce priveşte desfăşurarea cercetărilor într-un anumit dosar.

După decizia CCR, SRI şi-a păstrat atribuţia de a informa DNA cu privire fapte care reies din activitatea ofiţerilor, însă surse din sistem susţin că Serviciul şi-a întrerupt colaborarea chiar şi în acest sens cu DNA, de câteva luni nefiind trimisă nicio informare procurorilor.

Existenţa unui protocol direct şi a unor echipe mixte SRI- DNA a fost infirmată şi de conducerea Direcţiei dar şi de SRI.

"Nu au existat echipe mixte SRI-procurori ori întâlniri între procurori şi ofiţerii de informaţii în case conspirative. Dosarele penale sunt instrumentate strict prin raportare la Codul penal, Codul de procedură penal şi Legea 78/2000", transmitea DNA printr-un comunicat de presă.

"SRI nu are niciun protocol cu DNA. Avem protocoale cu multe instituţii ale statului, perfect legale, care nu fac altceva decât normează activitatea ofiţerilor SRI în raport cu parchetele sau alte instituţii pe atribuţiile date de lege. Astăzi, multe din aceste documente nu mai sunt actuale pentru că Noul Cod Penal şi de Procedură Penală şi decizia CCR din martie 2016 le-au anulat", preciza SRI. Şi preşedintele Comisiei de Control al SRI spunea, pe 28 februarie, că nu sunt elemente din care să reieasă că legea ar fi fost încălcată în ceea ce priveşte colaborarea dintre SRI şi DNA.

După discuţiile lansate în spaţiul public şi la nivelul unor instituţii de control, în ciuda explicaţiilor oficiale venite de la instituţiile în cauză, în dezbaterile publice au intervenit şi ONG-uri care activează pe partea de justiţie. Spre exemplu, Centrul de Resurse Juridice a cerut procurorului general al României declasificarea protocolului de colaborare dintre Ministerul Public şi SRI. Organizaţia susţinea că "metodele speciale de supraveghere sau cercetare sunt procedee probatorii care duc la obţinerea mijloacelor de probă, acestea neputând fi obţinute decât de organele de urmărire penală, pe cale de consecinţă SRI a desfasurat activitati de urmarire penală".

Ulterior, au apărut informaţii referitoare la alte protocoale încheiate de SRI cu diverse instituţii. Directorul SRI Eduard Hellvig a decis denunţarea tuturor protocoalelor încheiate între SRI cu alte instituţii, inclusiv din domeniul justiţiei, care nu se corelează cu modificările legislative intervenite de la momentul încheierii, a precizat, pe 28 februariei, preşedintele Comisiei SRI, Adrian Ţuţuianu.

"SRI a încheiat protocoale începând cu 1992 la iniţiativa sa, a altor instituţii, unele aprobate prin hotărâre a CSAT. Protocoalele sunt bilaterale sau multilaterale, marea majoritate au caracter secret de stat pentru că privesc obiective, resurse, şi informaţii ale SRI. Au existat şi există protocoale cu MAI, MApN, SIE, STS, SPP, ministerul Justiţiei, ministerul Transporturilor, ministerul Comerţului, ministerul Sănătăţii", a spus Ţuţuianu.

În contextul existenţei acestor reglementări, un sindicat din Poliţie a cerut ministrului Afacerilor Interne verificarea protocoalelor de colaborare semnate cu SRI, Parchetul General şi Direcţia Naţională Anticorupţie. Poliţiştii susţineau că vor să ştie dacă aceste protocoale au fost încheiate în mod legal, când au fost semnate şi de către cine, dar şi interesele care au stat la baza lor.

Reglementările dintre instituţii au dus la speculaţii privind înţelegeri parafate sub forma unor protocoale şi de alte instituţii. În spaţiul public au apărut informaţii privind existenţa unui protocol încheiat între DNA şi Curtea de Conturi a României. Protocolul nu a fost semnat de DNA, deşi ar fi existat o discuţie privind încheierea acestuia, au declarat surse din sistem pentru MEDIAFAX.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici