Minori din penitenciar vor juca teatru la tribunal

Mai mulţi minori de la Penitenciarul Botoşani vor prezenta, joi, într-o sală de judecată a Palatului de Justiţie din Suceava, piesa de teatru "Ursul" de A.P. Cehov, în cadrul campaniei "Alcoolul nu te face mare" din programul "Săptămâna prevenirii criminalităţii".

2 afișări
Imaginea articolului Minori din penitenciar vor juca teatru la tribunal

Minori din penitenciar vor juca teatru la tribunal

Scenografia acestui spectacol aparţine lui Mihai Donţu, de la Teatrul "Mihai Eminescu" Botoşani, iar din distribuţie fac parte Cătălin Ifrim, Marius-Stelian Cucolaş şi Marcel-Vasile Bejinariu.

Inspectoratul Judeţean de Poliţie Suceava şi Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Suceava vor mai organiza, miercuri, la sediul Palatului de Justiţie, expoziţia de pictură, grafică şi obiecte artizanale realizate de persoane private de libertate din Penitenciarul Botoşani şi tineri din Centrele de plasament Gura-Humorului, Solca, respectiv, Complexul terapeutic "Blijdorp - O Nouă Viaţă" Suceava.

Ambele acţiuni sunt organizate în colaborare cu Tribunalul Suceava, Penitenciarul Botoşani, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi de Protecţie a Drepturilor Copilului Suceava şi IJP Suceava - Compartimentul de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici