Mircia Gutău şi Nicolae Dicu, transferaţi din arestul IPJ Vâlcea la Penitenciarul Colibaşi

Primarul municipiului Râmnicu Vâlcea, Mircia Gutău, şi fostul viceprimar Nicolae Dicu, condamnaţi la câte trei ani şi jumătate de închisoare cu executare pentru luare de mită, sunt transferaţi din arestul IPJ Vâlcea la Penitenciarul Colibaşi, din judeţul Argeş, unde îşi vor ispăşi pedepsele.

91 afișări
Imaginea articolului Mircia Gutău şi Nicolae Dicu, transferaţi din arestul IPJ Vâlcea la Penitenciarul Colibaşi

Mircia Gutău şi Nicolae Dicu, transferaţi din arestul IPJ Vâlcea la Penitenciarul Colibaşi (Imagine: Andrei Alex Moise/Mediafax Foto)

Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Vâlcea, comisar Gabriel Ciobotoiu, cei doi sunt duşi sub escortă, cu o dubă a Poliţiei judeţene, la închisoarea Colibaşi, aflată în oraşul argeşean Mioveni, la 20 de kilometri de municipiul Piteşti.

La ora transmiterii ştirii, autovehiculul în care se află Mircia Gutău şi Nicolae Dicu plecase de la IJP Vâlcea şi se îndrepta spre Penitenciarul Colibaşi.

Primarul municipiului Râmnicu Vâlcea, Mircia Gutău, şi fostul viceprimar Nicolae Dicu au fost condamnaţi, miercuri, de instanţa supremă, printr-o decizie definitivă şi irevocabilă, la câte trei ani şi jumătate de închisoare cu executare, perioadă din care le va fi scăzută perioada arestului preventiv.

Potrivit minutei deciziei judecătorilor Înaltei Curţi de casaţie şi Justiţie (ICCJ), recursul DNA a fost admis şi, în urma rejudecării, decizia de fond pronunţată în 18 iunie 2007 de Tribunalul Alba a fost desfiinţată.

Cei doi mai trebuie să-i plătească denunţătorului Constantin Popescu echivalentul în lei a 5.000 de euro, precum şi 1.500 de lei cheltuieli de judecată.

Preşedintele completului de judecată, judecătorul Ana Hermina Iancu, a făcut opinie separată în sensul că a decis respingerea recursului făcut de Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA).

Avocatul lui Mircia Gutău a depus, joi, o contestaţie în anulare împotriva sentinţei formulate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în cazul primarului din Râmnicu Vâlcea şi a fostului viceprimar Nicolae Dicu, precum şi o cerere de amânare a executării pedepsei..

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici