Modificările aduse Legii tinerilor sunt neconstituţionale

Curtea Constituţională (CC) a decis, miercuri, cu majoritate de voturi, că modificările aduse Legii tinerilor sunt neconstituţionale, admiţând astfel sesizarea făcută de preşedintele Traian Băsescu.

18 afișări
Imaginea articolului Modificările aduse Legii tinerilor sunt neconstituţionale

Modificările aduse Legii tinerilor sunt neconstituţionale (Imagine: Mediafax Foto)

În cazul sesizării de neconstituţionalitate a Legii pentru modificarea Legii tinerilor nr.350/2006, formulată de preşedintele Traian Băsescu, Curtea Constituţională a constatat, cu majoritate de voturi, că legea este neconstituţională.

Motivarea soluţiilor pronunţate de Curtea Constituţională va fi prezentată în cuprinsul deciziilor, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Deciziile sunt definitive şi general obligatorii şi se comunică Preşedintelui României, se arată într-un comunicat de miercuri al CC.

Potrivit articolului 18 alineatul 2 din Legea organică a Curţii Constituţionale, deciziile prin care se constată neconstituţionalitatea legii se comunică şi preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi primului-ministru.

În 24 octombrie 2008, preşedintele Traian Băsescu a trimis Curţii Constituţionale o sesizare de neconstituţionalitate privind legea de modificare a Legii tinerilor 350/2006, susţinând că prevederile acesteia încalcă principiul separaţiei puterilor în stat şi normele referitoare la garantarea proprietăţii.

Printre modificările aduse de legea de modificare a Legii tinerilor 350/2006 se prevede şi clarificarea denumirii Fundaţiei Naţionale pentru Tineret, pentru a nu se mai crea confuzii între această instituţie şi alte organizaţii cu denumire identică, scria preşedintele în sesizare.

Citeşte şi:

Băsescu a sesizat CC în legătura cu modificarea Legii tinerilor

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici