MSP nu comentează decizia clinicii londoneze de a renunţa să-i facă avort fetei de 11 ani

Ministerul Sănătăţii Publice (MSP) nu comentează deciziile medicale care au dus la renunţarea clinicii din Marea Britanie să-i facă întrerupere de sarcină fetei de 11 ani, apreciind că, din punct de vedere administrativ, MSP şi-a îndeplinit atribuţiile, cazul putând fi rezolvat, legal, în ţară.

18 afișări
Imaginea articolului MSP nu comentează decizia clinicii londoneze de a renunţa să-i facă avort fetei de 11 ani

MSP nu comentează decizia clinicii londoneze de a renunţa să-i facă avort fetei de 11 ani

Mai mult, conducerea Ministerul Sănătăţii Publice a precizat că, existând cadrul legal care permite întreruperea sarcinii în ţară, cazul se rezumă, în acest moment, la relaţia medic-pacient, iar în cazul apariţiei unor probleme medicale poate interveni Colegiul Medicilor.

Punctul de vedere al MSP a fost postat, joi, pe site-ul instituţiei, după ce presa centrală a solicitat un punct de vedere după ce clinica londoneză Marie Stopes a renunţat să-i facă întrerupere de sarcină fetei de 11 ani din Neamţ, care a rămas însărcinată după ce a fost violată de unchiul său.

Reprezentanţii clinicii au spus, joi, că au renunţat să-i facă avort româncei pentru că nu au găsit un specialist care să facă anestezie unei fete de 11 ani, având în vedere că în clinică se fac, în general, avorturi pentru tinere de peste 12 ani.

Aceştia au explicat şi că s-au gândit la varianta trimiterii minorei, însărcinată în 22 de săptămâni, la o altă clinica pentru a nu mai aştepta până săptămâna viitoare, când ar fi fost disponibil anestezistul.

Într-un interviu acordat MEDIAFAX, managerul de comunicare al Clinicii Marie Stopes International, Tony Kerridge, a declarat că fata de 11 ani va fi operată într-un spital de stat, într-o secţie privată finanţată de clinică.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici