Mureş: Pericol de explozie în urma unui accident rutier

Traficul rutier pe DN13 (E60), în localitatea mureşană Nadeş este blocat pe ambele sensuri în urma unui accident rutier produs miercuri după-amiază şi în care au fost implicate două tiruri, unul dintre ele transportând substanţe toxice.

21 afișări
Imaginea articolului Mureş: Pericol de explozie în urma unui accident rutier

Mureş: Pericol de explozie în urma unui accident rutier

Potrivit Centrului Infotrafic din cadrul Poliţiei Române, accidentul s-a produs în localitatea Nadeş, nefiind înregistrate victime.

Cauza producerii accidentului a fost neadaptarea vitezei la carosabilul umed a uneia dintre maşini, care într-o curbă la dreapta a pătruns pe contrasens şi a intrat în celălalt autotren care circula regulamentar, precizează sursa citată.

Unul dintre tiruri transporta substanţe toxice care în urma accidentului au ajuns şi pe partea carosabilă, aceasta fiind principala cauză pentru care traficul auto a fost întrerupt în zonă.

Niculae Şerbănaţi, de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Mureş, a declarat pentru MEDIAFAX că accidentul a avut loc în jurul orei 14:30, unul dintre vehiculele implicate fiind un autotren ce transporta peroxid de hidrogen, substanţă inflamabilă. Potrivit ofiţerului, încărcătura provenea din Olanda şi a fost preluată, de la Oradea, de o firmă de transport, urmând să ajungă la o firmă din Iaşi. El a adăugat că autovehicului nu era inscripţionat potrivit legislaţiei care reglementează transportul substanţelor periculoase.

"Substanţa nu curgea, ci se prelingea, astfel încât suprafaţa de pe carosabil pe care s-a întins nu este mare", a precizat sursa citată.

Echipa de intervenţe a ISU a tractat tirul scoţându-l în afara drumului şi a curăţat locul unde s-a scurs substanţa toxică.

La faţa locului se aflau reprezentanţi ai Poliţiei şi ai Gărzii de Mediu care investighează cazul. Poliţiştii au recomandat conducătorilor auto să folosească ruta ocolitoare Târnăveni-Mediaş-Sighişoara.

Circulaţia rutieră urma să fie redeschisă în cel mai scurt timp.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici