Nemirschi şi Copos se întrec într-un concurs de veliere între Mangalia şi Constanţa - VIDEO

Un număr de 15 ambarcaţiuni cu vele se întrec, sâmbătă, pe Marea Neagră, între Mangalia şi Costanţa, într-o competiţie organizată de Ministerul Mediului şi Primăria Mangalia, cu mesajul "Să păstrăm Marea Noastră curată! ", startul fiind dat chiar de ministrul Nicolae Nemirschi, participant la cursă.

369 afișări
Imaginea articolului Nemirschi şi Copos se întrec într-un concurs de veliere între Mangalia şi Constanţa - VIDEO

Nemirschi şi Copos se întrec într-un concurs de veliere între Mangalia şi Constanţa (Imagine arhivă: Mediafax Foto)

Ministrul Mediului, Nicolae Nemirschi, participă şi el la cursă cu o ambarcaţiune a ministerului.

Concursul de veliere Regatta Mediului face parte din campania "Săptămâna Mediului Tău", ce se desfăşoară în perioada 1-6 iunie cu ocazia Zilei Internaţionale a Mediului, şi are loc între Portul Turistic din Mangalia şi Portul Turistic Tomis din Constanţa.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Primăriei Mangalia, Magda Colesniuc, cursa îşi propune să atragă atenţia asupra nevoii de a proteja Marea Neagră şi biodiversitatea marină.

Regatta Mediului a aliniat la start veliere din toate categoriile, de la exemplare mici, de până în zece metri, la veliere mai mari sau de curse. Echipajele concurente vor lupta ajutate doar de vântul din pânze, iar la sfârşitul competiţiei câştigătorii fiecărei categorii vor fi premiaţi în cadrul unei ceremonii organizate la Constanţa. Locul I va fi premiat cu 1.000 de euro, locul al II-lea cu 400 de euro şi locul al III-lea cu 300 de euro.

Pe lângă ministrul Nicolae Nemirschi, care participă cu o ambarcaţiune a Ministerului Mediului, în întrecere s-au mai înscris omul de afaceri George Copos, jurnalişti, dar şi yachtmeni pasionaţi atât din ţară, cât şi din străinătate - italieni şi bulgari, toţi atraşi de mesajul şi obiectivele campaniei "Săptămâna mediului Tău".

Evenimentul va încheia seria de manifestări dedicate Zilei Mondiale a Mediului din cadrul campaniei "Săptămâna Mediului Tău".

Video Stirileprotv.ro

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici