Nereguli grave: Peste 1.000 de localuri, sancţionate vara aceasta pentru că nu aveau aviz de securitate la incendii

Pompierii au identificat, în această vară, peste 1.100 de restaurante şi localuri şi alte astfel de spaţii care funcţionau fără autorizaţie de securitate la incendii, fiind aplicate, în cadrul controalelor, 3.700 de amenzi în valoare de peste 11 milioane lei, mai mult decât în 2018.

72 afișări
Imaginea articolului Nereguli grave: Peste 1.000 de localuri, sancţionate vara aceasta pentru că nu aveau aviz de securitate la incendii

NEREGULI grave: Peste 1.000 de localuri, sancţionate vara aceasta pentru că nu aveau aviz de securitate la incendii

„Angajaţii structurilor pentru intervenţii la situaţii de urgenţă au gestionat aproape 100.000 de situaţii pe linia de competenţă, în creştere cu aproape 13.000 faţă de anul trecut. Cele mai multe solicitări au fost pentru asistenţa medicală de urgenţă, peste 81.000 de intervenţii (o creştere de peste 12.000 faţă de perioada similară a anului trecut)”, se arată într-o informare transmisă de Ministerul de Interne.

Aceeaşi sursă mai arată că pompierii au intervenit pentru stingerea a aproape 3.900 de incendii, cauza probabilă a acestora fiind, în principal, utilizarea de instalaţii electrice defecte ori improvizate şi focul în spaţii deschise.

Totodată, pompierii au verificat peste 7.000 de localuri, restaurante, cluburi, pensiuni şi alte obiective economice.

„Pe linia prevenirii incendiilor au fost efectuate aproape 7.500 de controale, fiind identificate peste 1.100 de obiective care funcţionau fără autorizaţie de securitate la incendiu. Au fost constatate 23.628 contravenţii (cu peste 2.600 mai multe faţă de anul trecut), fiind aplicate 3.710 amenzi în valoare de 11.455.820 lei (o creştere de aproape 3.200.000 faţă de 2018)”, mai spune MAI.

În acelaşi context, Inspectoratul General de Aviaţie a participat la aproape 1.200 de misiuni, majoritatea (1.071) fiind intervenţii aero-medicale, în colaborare cu SMURD.

Un incendiu violent a izbucnit la începutul acestei săptămâni la unul dintre cele mai cunoscute cluburi din Mamaia, fostul Bamboo. Incendiul a pornit de la un aragaz lăsat nesupravegheat.

Clădirea a fost distrusă în totalitate, iar poliţiştii au deschis o anchetă.

Taguri:
mai,
incendii,

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici