Niţu: PICCJ a primit o soluţie provizorie a procurorilor din Muntenegru în cazul accidentului

Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (PICCJ) a primit o soluţie provizorie a procurorilor din Muntenegru în cazul accidentului în urma căruia 18 persoane au murit şi 29 au fost rănite, aceasta urmând să fie confirmată de o instanţă, a declarat, miercuri, procurorul general, Tiberiu Niţu.

87 afișări
Imaginea articolului Niţu: PICCJ a primit o soluţie provizorie a procurorilor din Muntenegru în cazul accidentului

Tiberiu Niţu (Imagine: Andreea Alexandru/ Mediafax Foto)

"Am primit mai multe acte medicale, rapoarte de necropsie, am primit procesul verbal de cercetare la faţa locului, o soluţie provizorie pe care ei au luat-o acolo, care trebuie confirmată de instanţa de judecată. Aşa este procedura în statul Muntenegru. În momentul în care vor avea o soluţie definitivă vom vedea ce măsuri vom lua noi în ancheta noastră", a spus Niţu.

Procurorul general al României a adăugat că a fost finalizată traducerea documentelor transmise de anchetatorii din Muntenegru.

"Persoanele implicate în acel accident au fost sprijinite de noi, Ministerul Public, în limita competenţelor legale, pentru a-şi soluţiona probleme la companiile de asigurări", a mai spus Tiberiu Niţu.

Un autocar cu turişti români s-a răsturnat într-o prăpastie, în 23 iunie, în Muntenegru. În urma accidentului şi-au pierdut viaţa 18 persoane, iar alte 29 au fost rănite. Răniţii au fost aduşi în România în 25 iunie, cu două aeronave militare, fiind internaţi atunci la spitalele Universitar, Floreasca, Elias şi Bagdasar-Arseni.

Parchetul instanţei supreme face o anchetă în cazul accidentului, sesizându-se din oficiu pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă. Secţia de urmărire penală şi criminalistică a Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a cerut sprijinul autorităţilor din Muntenegru în acest caz.

Anchetatorii muntenegreni au stabilit că autocarul se deplasa cu o viteză de 80 de kilometri pe oră, de două ori mai mare decât limita admisă pentru acest sector de drum, potrivit datelor înregistrate de tahograf, citate de presa locală.

Procurorul general al României, Tiberiu Niţu, declara, în iulie, că în cadrul anchetei au fost audiate 23 de persoane şi au fost ridicate diferite documente de la societatea de transport şi operatorul de turism.

Ştefan Grigore, patronul firmei care a asigurat transportul turiştilor implicaţi în accidentul din Muntenegru, spunea că le-a dat procurorilor mai multe documente şi preciza că analizele şi actele şoferilor sunt în regulă, iar autocarele firmei sunt de ultimă generaţie, cumpărate din Germania.

Întrebat de ce a subînchiriat serviciile firmei Gregory Tour Serv firmei Gregory Tour Holiday, Ştefan Grigore a spus că deţine cele două societăţi, dar prima este transportator şi deţine licenţă de transport prelungită anual din 2005, fiind înfiinţată în 2002, iar cea de a doua este agenţia de turism, care vine cu servicii precum cazare, masă sau transport cu avionul, autocarul sau maşina.

Întrebat dacă şoferul autocarului, George Ciobanu, care era şi angajat al Poliţiei Capitalei, avea aviz psihologic, Ştefan Grigore nu a dat un răspuns clar, arătând doar că "toate documentele au fost prezentat procurorilor".

La Parchetul instanţei supreme a fost, în 25 iunie, şi Marius Usturoiu, directorul agenţiei de turism Mareea Travel. Acesta declara că a fost chemat de anchetatori pentru a i se spune ce documente necesare pentru anchetă să aducă.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici