Nivelurile de cloruri din Târnava Mică, Târnava Mare și Mureș se mențin la cote ridicate

Publicat: 28 06. 2025, 17:25

Potrivit datelor furnizate de Sistemul de Gospodărire a Apelor (SGA) Alba, nivelurile de cloruri măsurate sunt următoarele: Râul Târnava Mică: 545 mg/l, Râul Târnava Mare: 363 mg/l și Râul Mureș: 243 mg/l.

Valorile depășesc limitele admise pentru utilizarea apei în agricultură și adăparea animalelor, motiv pentru care autoritățile mențin restricțiile impuse anterior.

Prim-ministrul Ilie Bolojan a convocat sâmbătă o ședință extraordinară online a Comitetului Național pentru Situații de Urgență. Principalul subiect abordat a fost adoptarea de măsuri urgente privind alimentarea cu apă potabilă în județul Mureș, afectat de contaminarea cu cloruri.