Noi imagini cu bărbatul care a agresat sexual doi copii, într-un lift. Cei mici au fost expertizaţi de specialişti INML - FOTO

Procurorii au identificat 25 de camere de supraveghere în zona în care se efectuează ancheta, între timp, cei doi copii care au fost agresaţi sexual fiind expertizaţi de specialişti INML, anunţă, duminică, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti (PTB).

4503 afișări
Imaginea articolului Noi imagini cu bărbatul care a agresat sexual doi copii, într-un lift. Cei mici au fost expertizaţi de specialişti INML - FOTO

PTB verifică imaginile a 25 de camere din zona în care a fost filmat pedofilul. Copiii sunt expertizaţi de specialişti INML

„Au fost extinse cercetările iniţiale, fiind identificate şi cercetate criminalistic alte zone în care autorul agresiunii a fost prezent. De asemenea, au fost efectuate investigaţii într-un perimetru extins- 50 de străzi, dintre care nouă principale, respectiv aproximativ 200 de blocuri. Au fost identificate alte 25 de camere de supraveghere în perimetrul de interes, imaginile fiind ridicate în vederea exploatării”, reiese dintr-un comunicat de presă transmis, duminică, de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti.

În acest moment, anchetatorii verifică informaţiile cu privire la persoanele ale căror semnalmente corespund cu cele ale autorului presupusei agresiuni.

De asemenea, parchetul precizează că, sâmbătă, cei doi minori au fost examinaţi la Institutul Naţional de Medicină Legală "Mina Minovici".

Un bărbat a agresat sexual doi copii de cinci, respectiv nouă ani, în liftul unui bloc din Capitală.

„În cauză au fost declanşate cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de agresiune sexuală. Secţia 22 Poliţie sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 6 efectuează investigaţii în vederea depistării şi tragerii la răspundere penală a persoanei care a agresat minorii”, anunţa, vineri seara, Poliţia Capitalei.

Poliţiştii au început cercetările după ce bărbatul a fost surprins de o cameră de supraveghere din liftul în care a încercat să agreseze doi minori.

Incidentul a avut loc în cartierul Drumul Taberei, din Capitală.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici