Numărul femeilor agresate în familie a crescut, în 2008, cu aproximativ 25%

Numărul femeilor care au fost înregistrate ca victime ale violenţei în familie în primele trei trimestre ale anului indică o creştere de aproximativ 25 la sută a cazurilor, comparativ cu anul 2007, a declarat, marţi, la lansarea campaniei "Femei în umbră. Umbre", preşedintele ANPF, Mihaela Mostavi.

141 afişări
Imaginea articolului Numărul femeilor agresate în familie a crescut, în 2008, cu aproximativ 25%

Numărul femeilor agresate în familie a crescut, în 2008, cu aproximativ 25%

Preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Familiei (ANPF), Mihaela Mostavi, a declarat la lansarea campaniei "Femei în umbră. Umbre", lansată de Fondul ONU pentru Populaţie, că din 2004 în România au fost înregistrate 44.300 de cazuri de femei victime ale violenţei domestice, precum şi 633 de decese.

În primele trei trimestre ale anului au fost semnalate 8.484 de noi cazuri, numărul fiind aproape egal cu cel înregistrat în tot anul 2007, respectiv 8.787.

"Din cifrele înregistrate în primele trei trimestre estimăm că s-a înregistrat o creştere de 25 la sută a cazurilor raportate. Numărul real însă este mult mai mare, în urma unui sondaj realizat în acest an, stabilindu-se că ar fi vorba de 800.000 de victime", a declarat, Mihaela Mostavi.

Din datele centralizate de ANPF, a mai rezultat că în 2005 şi 2006 au fost semnalate cele mai multe cazuri de violenţă domestică, câte 9.500.

Preşedintele ANPF a mai precizat că, în acest an, din numărul total de victime 70 la sută sunt femei şi, dintre acestea, 25 la sută sunt minore. Totodată, printre victimele violenţei în familie au mai fost înregistraţi bărbaţi, personae vârstnice sau cu handicap.

De asemenea, în primele cinci luni, au avut loc cu 21,3 la sută mai multe violuri urmate de moartea victimei faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, peste 50 la sută dintre acestea fiind înregistrate în mediul rural.

Potrivit Fondului ONU pentru Populaţie (UNFPA), în lume, cel puţin una din trei femei a fost bătută, forţată să facă sex sau abuzată pe perioada vieţii, iar o cincime dintre ele afirmă că au fost abuzate sexual înainte de împlinirea vârstei de 15 ani.

"Violenţa împotriva femeii omoară mai multe femei decât accidentele rutiere şi malaria împreună şi aproape 70 la sută dintre victime au fost ucise chiar de către partenerii lor de viaţă", susţine UNFPA.


 

Citește mai departe:

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici