O altă casă a lui Bercea Mondial, demolată pentru că nu are autorizaţie de construire

O altă casă a lui Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, din Slatina este demolată de rudele acestuia, care au demontat deja acoperişul, după ce, în 3 iulie, Curtea de Apel Craiova a decis că imobilul fusese ridicat fără autorizaţie de construire.

461 afișări
Imaginea articolului O altă casă a lui Bercea Mondial, demolată pentru că nu are autorizaţie de construire

Bercea Mondial (Imagine: Remus Badea/Mediafax Foto)

Potrivit unor funcţionari din Primăria Slatina, aproximativ zece persoane, între care şi rude ale lui Bercea Mondial, au urcat, luni seară, pe acoperişul imobilului de pe strada Piteşti nr.187 şi l-au demontat. Oamenii au dat jos ţigla şi scândurile şi le-au încărcat într-un camion.

Marţi dimineaţă, câţiva dintre aceştia au revenit şi s-au apucat să lucreze la demolarea zidurilor.

Casa este construită pe o suprafaţă de 1.400 de metri pătraţi.

Curtea de Apel Craiova a dat termen 30 de zile pentru demolarea casei construite fără autorizaţie, iar dacă proprietarul nu o va demola în totalitate în termenul legal autorităţile locale se vor ocupa de această operaţiune.

"Vom parcurge aceeaşi paşi legali ca şi la prima casă şi în termenul convenit de lege această casă va fi pusă la pământ, este a doua casă, al doilea succes. Aşteptăm să vedem cum buldozerele vor intra să o demoleze. Noi sperăm că o va demola proprietarul pentru că este o operaţiune mult mai dificilă, faţă de prima casă pentru că vorbim de un imobil foarte mare", a declarat Darius Vâlcov, primarul Slatinei.

În 3 iulie, Curtea de Apel Craiova a decis, definitiv si irevocabil ca imobilul construit ilegat pe strada Piteşti nr. 187 să fie demolat.

Atunci, viceprimarul din Slatina Minel Prina declara că imobilul de 1.400 de metri pătraţi a fost ridicat pe numele a doi interpuşi din Drăgăneşti Olt ai lui Bercea Mondial, fără autorizaţie de construire, astfel că Primăria din localitate a decis demolarea acestuia.

Aceasta este cea de-a doua casă pentru care Primăria Slatina a câştigat dreptul în instanţă de a fi demolată pentru că este construită ilegal.

Bercea Mondial deţine atât pe numele lui, cât şi pe numele unor interpuşi mai multe imobile făcute după acelaşi proiect, în municipiul Slatina, care sunt închiriate unor comercianţi.

Una din case a fost demolată la sfârşitul anului trecut de Primăria Slatina. Casa, care avea două etaje, se afla pe strada Piteşti nr. 110-112, din municipiul Slatina, şi avea o suprafaţă construită de 361 de metri pătraţi, terenul având peste 1.000 de metri pătraţi. Imobilul era înregistrat pe numele altei persoane, Oraviţa Stoiculescu.

Bercea Mondial a construit în Slatina mai multe case pe baza unei singure autorizaţii, iar de-a lungul anilor a avut mai multe procese cu Primăria, care a cerut demolarea imobilelor.

Bercea a început construcţia imobilelor în Slatina în 2002, când a cumpărat un teren pe bulevardul Al. I. Cuza, după care a început să construiască fără să aibă vreo autorizaţie. Pe numele lui Sandu Anghel este înregistrat un singur imobil.

Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, a fost arestat preventiv în 20 februarie 2011, într-un dosar în care era cercetat pentru tentativă de omor, după ce şi-a înjunghiat nepotul, Ionuţ Anghel, zis Mercedes, care în urma incidentului a fost internat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Craiova.

Bercea Mondial a fost condamnat la şapte ani şi şase luni de închisoare, fiul lui a primit şapte ani de închisoare, iar soţia lui Anghel Sandu a fost condamnată la trei ani cu suspendare.

Ulterior, Bercea Mondial a fost trimis în judecată pentru tentativă de omor calificat, ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, instigare la mărturie mincinoasă neurmată de executare şi portul cuţitului, fără drept, în locuri şi împrejurări în care s-ar putea primejdui viaţa ori integritatea corporală a persoanelor.

De asemenea, Sandu Anghel a fost trimis în judecată de Parchetul Curţii de Apel Craiova pentru spălare de bani şi evaziune fiscală în formă continuată, iar pentru recuperarea prejudiciului a fost pus sechestru pe conturi de peste 100.000 de euro şi 400.000 de lei, precum şi pe 13 imobile.

Bercea Mondial este cunoscut ca făcând parte din lumea interlopă din judeţul Olt, presa relatând că acesta a fost implicat în mai multe lupte între grupările interlope.

Membri ai familiei lui Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, au fost cercetaţi de Poliţia Olt, în ultimii cinci ani, în aproximativ 120 de dosare penale, majoritatea fiind constituite în urma unor plângeri făcute între ei, iar în prezent mai sunt în lucru şase dosare penale pe numele lui Bercea Mondial.

În februarie 2010, Mircea Băsescu, fratele şefului statului, a botezat-o pe nepoata lui Bercea Mondial, ceremonia având loc la o biserică de cartier din Constanţa.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici