O bătrână paralizată a stat 4 zile cu cadavrul fiului ei în casă - VIDEO

O femeie în vârstă de 74 de ani din Hunedoara, paralizată, a stat timp de patru zile în locuinţă alături de cadavrul fiului său, până când vecinii şi-au dat seama că nu i-a mai văzut nimeni de câteva zile şi au chemat Poliţia şi ambulanţa.

41 afișări
Imaginea articolului O bătrână paralizată a stat 4 zile cu cadavrul fiului ei în casă - VIDEO

O bătrână paralizată a stat 4 zile cu cadavrul fiului ei în casă

Poliţia municipiului Hunedoara a fost sesizată, vineri după-amiază, că locatarii unui apartament situat la etajul patru al unui bloc de pe bulevardul Dacia nu au mai fost văzuţi de câteva zile şi că becurile din locuinţă sunt aprinse de la începutul săptămânii.

"Echipa operativă s-a deplasat la faţa locului şi, împreună cu un echipaj de la Ambulanţă, a intrat în locuinţă, unde au găsit două persoane, mamă şi fiu. Bărbatul era decedat în toaleta locuinţei, fără să fie suspiciuni de comitere a vreunei fapte penale, iar mama, o femeie de 74 de ani, era căzută lângă pat", a declarat, vineri, corespondentului MEDIAFAX, reprezentantul Poliţiei municipiului Hunedoara, subcomisarul Viorel Lăban.

Potrivit sursei citate, femeia era paralizată, astfel că nu se putea deplasa, şi, probabil, a încercat să îşi ajute fiul, dar a căzut lângă pat.

Femeia a fost transportată la spital cu ambulanţa, iar bărbatul decedat a fost ridicat de medicii legişti pentru stabilirea cauzei decesului, a spus Lăban.

Video Stirileprotv.ro

Poliţiştii afirmă că din primele cercetări reiese că bărbatul era mort de patru zile.

Medicii de la Ambulanţa Hunedoara spun că femeia era în stare gravă şi nu au reuşit să comunice cu ea.

"Femeia era imobilizată la pat din cauza unei boli cronice şi probabil a încercat să îşi ajute băiatul, care căzuse la toaletă. A căzut. Era deshidratată şi nealimentată de câteva zile. A fost transportată la Spitalul «Dr. Alexandru Simionescu» din Hunedoara", a declarat medicul Alexandru Vâlceanu, de la Ambulanţa Hunedoara.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici