O companie română de aviaţie va lansa 10 rute noi în vara anului viitor. Din ce oraşe se va pleca

  • Compania Blue Air anunţă că va lansa 10 rute noi în vara anului viitor.
  • Este vorba despre destinaţii de vacanţă, precizează cei de la compania de aviaţie.
3172 afișări
Imaginea articolului O companie română de aviaţie va lansa 10 rute noi în vara anului viitor. Din ce oraşe se va pleca

O companie română de aviaţie va lansa 10 rute noi în vara anului viitor. Din ce oraşe se va pleca

Cele 10 rute noi vor avea ca punct de plecare oraşele Bucureşti şi Cluj-Napoca. Pasagerii vor avea opţiuni de călătorie către destinaţii de vacanţă îndrăgite la cele mai mici preţuri disponibile, anunţă cei de la compania aviatică.

Pe listă sunt Dubai, Tenerife, Alicante, Palma de Mallorca, Ibiza, Split şi Dubrovnik, cu plecare din Bucureşti, şi Heraklion, Zakynthos şi Rodos cu plecare din Cluj-Napoca.

Nici locurile de vacanţă din Grecia nu lipsesc din oferta pentru anul 2022.

„Blue Air a lansat deja Orarul de Vară 2022, păstrând în prim-plan destinaţii aflate în topul preferinţelor pasagerilor săi, precum insulele greceşti, şi răspunzând cererii semnificative pentru vacanţe în Grecia prin introducerea a cinci rute noi - Salonic, Santorini, Corfu, Skiathos şi Chania (Creta) – zburând către un total de 10 destinaţii din Grecia anul viitor”, au anunţat reprezentanţii companiei.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici