- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
O iniţiativă de interzicere a construcţiilor pe spaţiile verzi, adoptată de Senat
Plenul Senatului a adoptat, luni, o iniţiativă legislativă a senatorului Marius Marinescu, prin care se interzice emiterea de autorizaţii pentru construcţiile şi amenajările de orice tip aflate pe spaţiile verzi.
Iniţiativa de interzicere a construcţiilor pe spaţiile verzi, adoptată de Senat
Senatorii au aprobat iniţiativa legislativă cu 48 de voturi „pentru”, 1 vot „împotrivă” şi 15 abţineri.
Potrivit iniţiativei legislative, se interzice emiterea de autorizaţii de construcţie pentru construcţiile şi amenajările de orice tip aflate pe spaţiile verzi.
Proiectul de lege prevede că tranplantarea arbuştilor şi arborilor se va face numai cu acordul administraţiei publice locale şi al autorităţilor teritoriale pentru protecţia mediului.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Cum arată sondajele la nivel European pentru alegerile din 6 iunie? Comisia, Parlamentul și Consiliul European vor avea un nou șef
-
Israelul respinge ajutoarele pentru Gaza, inclusiv pături şi saci de dormit, „pentru că sunt verzi”
-
Biden: Susţin cu tărie acest pachet de măsuri pentru a oferi un sprijin critic Israelului şi Ucrainei
-
Suedia adoptă o lege pentru a facilita schimbarea legală a sexului
În plus, se mai arată în lege, construcţiile neautorizate în spaţiile verzi se demolează şi terenul se va aduce la starea iniţială, cheltuielile totale pentru efectuarea acestor lucrări fiind suportate de proprietarul construcţiei.
Potrivit unui amendament adoptat de Comisia de administraţie publică, prin "spaţii verzi" se înţelege "spaţii amenajate ca atare în Planul Urbanistic General iniţial, cu excepţia lucrărilor pentru punerea în valoare a parcurilor şi spaţiilor verzi şi a echipamentelor de agrement".
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 22:49
Israelul respinge ajutoarele pentru Gaza, inclusiv pături şi saci de dormit, „pentru că sunt verzi”
-
astăzi, 22:48
LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 784. Armata rusă şi-a intensificat atacurile asupra oraşului Ceasiv Iar, „ultima fortăreaţă” a regiunii Doneţk / BBC oferă cifrele reale ale pierderilor de vieţi omeneşti în tabăra rusă / Atacul de la Cernihiv a ucis cel puţin 13 persoane şi a rănit peste 60