O tânără a căzut cu paraşuta pe un bloc din Craiova

O tânără de 21 de ani a căzut, marţi, cu paraşuta pe un bloc din Craiova, în urma incidentului fata, care este membră a unui club de paraşutism şi era la primul ei zbor, fiind transportată la spital.

2116 afișări
Imaginea articolului O tânără a căzut cu paraşuta pe un bloc din Craiova

O tânără s-a prăbuşit cu paraşuta pe un bloc din Craiova (Imagine: Octav Ganea/Mediafax Foto)

Tânăra a suferit un traumatism cranio-cerebral şi multiple fracturi, astfel că a rămas internată la Spitalul Judeţean de Urgenţă.

"Potrivit primelor evaluări medicale, tânara, care este din comuna doljeană Amărăşti, a suferit un traumatism cranio-cerebral acut minor, are probabil fractură de mandibulă, fractură de humerus, fractura de antebraţ şi membru superior stâng, dar este în stare stabilă", a declarat Cristina Geormăneanu, purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean de Urgenţă Craiova.

Tânăra efectua un zbor de antrenament, împreună cu alţi zece paraşutişti, pe Aerodromul "Balta Verde" de lângă Craiova, iar din cauza vântului aceasta a pierdut direcţia şi a căzut între blocuri.

Tânăra participa la cursuri de paraşutism organizate de Aeroclubul Teritorial Craiova.

Cristian Zmarandache, comandantul aeroclubului, spune că în acest caz va fi constituită o comisie de anchetă pentru a fi stabilite cauzele accidentului.

"Tânăra era în timpul unui proces de instrucţie. Ceilalţi elevi paraşutişti au aterizat pe aerodrom, ea nu s-a orientat, din păcate, şi s-a lovit de un bloc. Aşteptăm invesigaţiile medicale pentru a vedea cât este de accidentată", declara Cristian Zmarandache, comandantul Aeroclubului Teritorial Craiova.

El preciza că paraşuta a funcţionat normal.

"Este cert că tânăra nu s-a orientat. Va fi o comisie de investigaţie numită de Ministerul Transporturilor şi în baza declaraţiilor mele, care sunt instructorul de lansări, şi ale instructorului de avion şi ale colegilor care au fost acolo se va constata ce s-a întâmplat", a declarat Cristian Zmarandache.

Şi Poliţia a declanşat o anchetă în acest caz, pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs incidentul, a declarat Amelia Căprărin, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Dolj.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici