Olguţa Vasilescu: Am votat pentru oameni care să apere România în PE

Primarul Craiovei, Lia Olguţa Vasilescu, spune că a votat "cu speranţa că cei care vor ajunge în Parlamentul European vor fi mândri că sunt români şi nu vor mai merge acolo doar ca să ceară sancţiuni împotriva României".

68 afișări
Imaginea articolului Olguţa Vasilescu: Am votat pentru oameni care să apere România în PE

Olguţa Vasilescu: Am votat pentru oameni care să apere România în PE (Imagine: Bogdan Danescu/Mediafax Foto)

Primarul Craiovei, Lia-Olguţa Vasilescu, a mers la secţia 124 de la Liceul CFR Craiova însoţită de preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa, şi de lideri locali ai PSD, dar şi de nepoţica sa, care în momentul în care a intrat în cabina de vot a aşteptat-o afară.

La ieşirea de la vot, primarul Craiovei a spus că şi-a exprimat acest drept "cu speranţa că cei care vor ajunge în Parlamentul European vor fi mândri că sunt români şi nu vor mai merge acolo doar ca să ceară sancţiuni împotriva României".

"Am votat cu speranţa că cei pe care îi vom trimite în Parlamentul European vor fi mândri că sunt români, nu vor mai merge acolo doar ca să ceară sancţiuni împotriva României, vor fi oameni care vor apăra România şi cu speranţa că familia politică la nivel european se va schimba ca să se întoarcă şi spre România cu faţa. Eu sunt convinsă că scorul PSD-ului va fi foarte, foarte bun, aşteptăm să se şi concretizeze la vot", a spus primarul Craiovei.

De asemenea, ea a acuzat că ar exista probleme "la anumite secţii de votare" la alegerile europarlamentare din Craiova.

"Înţeleg că sunt nişte probleme la anumite secţii de votare, chiar şi aici trebuia să se trimită urna la secţia de votare de la Spitalul Filantropia, să poată vota şi bolnavii de acolo şi înţeleg că nu se permite, dar este o chestiune pe care nu vreau să o comentez. Îi rog pe colegii de la partid să facă o întâmpinare să vedem despre ce este vorba", a adăugat Lia Olguţa Vasilescu.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici