OMV Petrom amână investiţia din Marea Neagră şi anunţă că din estimări va pierde milioane de euro din profit din cauza OUG 114

Mediul legislativ actual nu oferă premisele necesare pentru o decizie de investiţie în valoare de câteva miliarde în perimetrul Neptun Deep, arată compania în raportul privind perspectivele asupra anului 2019.

734 afișări
Imaginea articolului OMV Petrom amână investiţia din Marea Neagră şi anunţă că din estimări va pierde milioane de euro din profit din cauza OUG 114

OMV Petrom amână investiţia din Marea Neagră din cauza legislaţiei: Nu oferă premisele necesare deciziei de investiţie în perimetrul Neptun

„Rămânem dornici să vedem zăcămintele din Marea Neagră dezvoltate şi vom continuă dialogul cu autorităţile pentru a înţelege calea de urmat”, spune compania în document.

OMV Petrom estimează că pierde milioane de euro din profit din cauza OUG 114

Impactul OUG 114 asupra profitului OMV Petrom este de "doua cifre în milioane de euro, cu o valoare apropiată de mijlocul intervalului", a declarat miercuri Christina Verchere, CEO OMV Petrom.

Verchere a anunţat că producătorul îşi va reduce bugetul de investiţii pentru anul acesta, lucru care mai departe va avea impact asupra miilor de furnizori care lucrează pe orizontală cu compania.

"Încetinim motorul investiţiilor", a declarat Christina Verchere, CEO-ul OMV Petrom, la conferinta de presă în care a anunţat rezultate anului 2018.

În ceea ce priveşte proiectul din Marea Neagră, CEO-ul OMV Petrom a precizat că firma este foarte interesată de realizarea acestuia, dar că în actualele condiţii investiţia nu merge mai departe. "Ca să facem o altfel de investiţie avem nevoie de o piaţă liberă, de infrastructură şi de predictibilitate. Legislatia de acum nu asigură aceste lucruri", a spus Verchere.

În raportul privind rezultatele anului 2018 OMV Petrom anunţă că "instabilitatea recentă privind mediul de reglementare ne-a determinat să ne revizuim planurile de investiţii de creştere, în timp ce căutăm claritate în legătură cu climatul investiţional din România. Planificăm investiţii de circa 3,7 miliarde de lei pentru 2019, în principal în Upstream. Prioritatea noastră rămâne maximizarea valorii portofoliului curent din Upstream şi estimăm că vom limita declinul producţiei medii zilnice la circa 5% faţă de 2018, excluzând optimizarea portofoliului”.

Anul trecut, compania investiţiile companiei au fost de 4,2 miliarde de lei, în creştere cu 44% faţă de 2017.

Comparativ cu 2017, valoarea vânzărilor consolidate din 2018 ale OMV Petrom au fost de 22,523 miliarde lei, cu 16% mai mare, iar profitul net atribuibil acţionarilor a fost de 4,078 miliarde lei, comparativ cu 2,491 miliarde lei în anul precedent.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici