Operațiune nocturnă în București: zeci de bannere publicitare, demontate de pe stâlpi

Publicat: 03 03. 2026, 12:23

Potrivit Primăriei Municipiului București, „62 de bannere verticale au dispărut de pe Calea Floreasca, între Șos. Ștefan cel Mare și Șos. Pipera”, după ce s-a constatat că erau montate fără aviz valabil de amplasament, inclusiv în zona centrală. Intervenția a avut loc între orele 22.00 și 4.00, pentru a evita perturbarea traficului.

Demontările continuă. Urmează regulamentul

Acțiunea va continua și în următoarele nopți. Autoritățile anunță că vor fi demontate bannerele montate pe sensul opus al Căii Floreasca, precum și cele de pe străzile Lt. Aviator Radu Beller, Jandarmeriei, Știrbei Vodă, Șos. Fabrica de Glucoză și Șos. Pipera.

În paralel, polițiștii locali au ridicat de pe domeniul public „primele 12 prisme publicitare, amplasate ilegal pe trotuare”.

Primăria a menționat că „Bucureștiul va avea în curând un Regulament de publicitate stradală”, așa cum a anunțat primarul general, Ciprian Ciucu.

Modelul, aplicat anterior în Sectorul 6

Schimbarea a pornit din Sectorul 6. În martie 2023, când conducea administrația locală a acestui sector, Ciprian Ciucu a propus Consiliului Local un Regulament privind activitatea de publicitate, reclamă și afișaj, care a fost adoptat în unanimitate.

Regulamentul a transpus în norme obligatorii un „Ghid de Publicitate Comercială”, inițiat de primar încă din vara anului 2022, care stabilea reguli clare privind aspectul vitrinelor, copertinelor, panourilor publicitare și firmelor luminoase.

Reguli stricte pentru publicitate

Documentul interzicea folosirea culorilor și formelor specifice semnalizării rutiere, echipamentele audio pentru reclame și obliga comercianții să reducă intensitatea luminoasă cu 35% pe timpul nopții. De asemenea, stabilea limite pentru dimensiunea sistemelor publicitare amplasate pe terasele clădirilor. Proprietarii aveau termen până la 31 decembrie 2023 pentru a intra în legalitate.

Încă de atunci, Ciucu afirma că își dorește ca modelul din Sectorul 6 să fie preluat la nivelul întregului oraș, pentru a crea unitate vizuală și reguli clare în materie de publicitate stradală.