Oprea: Verificaţi dacă autovehiculele de transport persoane sunt folosite în scop electoral

Vicepremierul Gabriel Oprea le-a cerut, sâmbătă, şefilor structurilor din MAI, să verifice dacă autovehiculele de transport persoane sunt folosite în scop electoral, la alegerile care au loc duminică.

212 afișări
Imaginea articolului Oprea: Verificaţi dacă autovehiculele de transport persoane sunt folosite în scop electoral

Oprea: Verificaţi dacă autovehiculele de transport persoane sunt folosite în scop electoral (Imagine: Adriana Neagoe/Mediafax Foto)

Viceprim-ministrul pentru securitate naţională, ministrul Afacerilor Interne a spus, în videoconferinţa cu prefecţii şi şefii structurilor centrale şi teritoriale ale MAI, că legislaţia electorală, dar şi noul Cod penal reglementează foarte clar contravenţiile şi faptele penale care privesc procesul electoral.

"Vreau să cred că nimeni nu este dispus să încalce aceste prevederi, riscând astfel închisoarea. Şi mă refer aici la oferirea de bani, bunuri ori alte foloase în scopul votării unui anumit candidat, împiedicarea, prin orice mijloace, a liberului exerciţiu al dreptului de a alege sau de a fi ales, introducerea în urnă a mai multor buletine de vot sau utilizarea unui act de identitate fals ori a unui buletin de vot fals", a precizat Gabriel Oprea.

Ministrul Afacerilor Interne le-a cerut şefilor structurilor operative ale MAI să nu tolereze nicio abatere de la lege.

Gabriel Oprea a precizat că au fost deja dispuse măsuri la nivelul Poliţiei Române care privesc descurajarea turismului electoral, a votului multiplu sau prevenirea apariţiei unor stări conflictuale.

"Au fost constituite echipe operative de poliţie şi rezerve de intervenţie (jandarmi şi poliţişti de la structurile de intervenţie rapidă) care, la nevoie, pot fi deplasate în zonele unde există riscul producerii unor acte de tulburare a ordinii publice", a adăugat Oprea.

Vicepremierul a menţionat că, începând de vineri, Poliţia Română verifică transportul public de persoane, pentru prevenirea evenimentelor rutiere, legalitatea transportului şi verificarea stării tehnice a autovehiculelor.

"Verificaţi şi dacă autovehiculele respective nu cumva sunt folosite în scop electoral", i-a atenţionat ministrul Gabriel Oprea pe şefii din Poliţie.

Vicepremierul a mai spus că peste 50.000 de poliţişti, jandarmi, pompieri şi poliţişti de frontieră vor fi mobilizaţi în întreaga ţară pentru asigurarea ordinii şi liniştii publice în ziua votului, dintre care peste 30.000 vor asigura paza secţiilor de votare.

Vicepremierul a precizat că de vineri au fost activate Comandamentele operaţionale judeţene, care vor funcţiona sub coordonarea inspectorilor şefi ai Inspectoratelor Judeţene de Poliţie, până marţi, 27 mai.

Duminică au loc, pe lângă alegerile europarlamentare, alegeri parlamentare parţiale în Bucureşti şi în şase judeţe - Galaţi, Gorj, Hunedoara, Ilfov, Satu Mare şi Timiş -, precum şi alegeri locale parţiale în 17 localităţi pentru alegerea unor primari, în şapte localităţi pentru alegerea consilierilor locali, iar în judeţul Argeş pentru alegerea preşedintelui Consiliul Judeţean.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici