Oprescu cere bucureştenilor să se debaraseze de lucrurile inutile din casă
„Îi rog pe bucureşteni să scoată mâine toate aparatele electronice, electrocasnice şi electrice, inutile, pe care le au în casă, pentru a da o mână de ajutor acestui program ecologic. Noi avem sarcina să-i ajutăm să le transporte„, a spus Sorin Oprescu, atunci când a dat startul acţiunii denumite „Acţiunea Verdeee”.
Pe platoul din Piaţa Victoriei s-au adunat toţi reprezentanţii firmelor de salubrizare din cele cinci sectoare ale Capitalei, acţiunea de colectare a deşeurilor electronice, electrocasnice şi electrice urmând a se desfăşura în perioada 15-16 mai, în toate sectoarele Bucureştiului.
Totodată, primarul a spus că bucureştenii se pot prezenta singuri la oricare dintre cele 21 de puncte de colectare a acestor deşeuri, din Capitală.