Prima pagină » Social » Orașele din România care apar în topul celor mai sigure comunități din lume. Acestea sunt peste Riad, Varșovia și Copenhaga

Orașele din România care apar în topul celor mai sigure comunități din lume. Acestea sunt peste Riad, Varșovia și Copenhaga

Trei orașe din România au fost incluse în topul celor mai sigure comunități din lume. Este vorba despre Cluj-Napoca, Timișoara și Brașov. Acestea stau mai bine decât mari orașe precum Riad, Varșovia și Copenhaga.
Orașele din România care apar în topul celor mai sigure comunități din lume. Acestea sunt peste Riad, Varșovia și Copenhaga
Sursa foto: FB, Primăria Cluj-Napoca
Petru Mazilu
18 nov. 2025, 08:33, Social

România are trei orașe în top: Cluj-Napoca, Timișoara și Brașov. Acestea au fost incluse în top 40 cele mai sigure orașe din lume „Safest Cities in the World 2024”, potrivit ZF. Cel mai bine stă Cluj-Napoca, poziționat pe locul 19. Orașul ardelean depășește, la capitolul siguranţă, metropole precum Zurich, Singapore, Berna, Tokyo, Seul și Praga.

Cluj-Napoca a avut un scor de 94.36. Orașul este cunoscut în străinătate pentru atmosfera sa cosmopolită, pentru Untold, pentru campusurile universitare şi pentru comunitatea tânără şi extrem de activă, iar prezența sa în topul siguranței îi confirmă reputaţia de comunitate modernă şi prietenoasă cu locuitorii şi turiştii care vizitează România.

România, în top: Timișoara și Brașov scoruri ridicate

Cu un scor de 92.37, Timişoara se află pe locul 33 în lume la capitolul siguranță. Oraşul de pe Bega începe să devină o destinație turistică internațională, dar și un loc căutat de studenți și de angajații companiilor tech.

Imediat după Timișoara în top se află Brașov cu un scor de 92.36. Acesta este deja unul dintre cele mai vizitate orașe din România fiind ajutat și de poziționarea în centrul țării și între munți.

Pentru Timișoara și Brașov includerea în topul orașelor sigure reprezintă un imbold pentru turism și investiții. În top, Timișoara și Brașov sunt, printre altele, peste Copenhaga și Varșovia.

Pe primul loc în „Safest Cities in the World 2024” se află Abu Dhabi, capitala modernă și bogată a Emiratelor Arabe Unite (EAU). Aceasta este urmată de Taipei (Taiwan) și de Doha (Qatar). Pe ultimele trei poziții în top 40 sunt Copenhaga (Danemarca), Eskişehir (Turcia) și Riad (Arabia Saudită). În top mai apar orașe celebre precum Dubai, Munchen, Zagreb, Hong Kong și Helsinki.