Pacienţii cu COVID-19 vor fi trataţi prin ozonoterapie, la Craiova

  • Pacienţii cu COVID-19, internaţi la Spitalul de Boli Infecţioase Craiova, vor fi trataţi prin ozonoterapie
  • Vicepreşedintele Societăţii Ştiinţifice Române de Oxigeno-Ozonoterapie: „Beneficiul mare al ozonului este că combate hipoxia.”
  • Patru aparate pentru ozonoterapia COVID-19 au ajuns la spitale din Craiova, Bucureşti şi Timişoara
2640 afișări

Pacienţii cu COVID-19, internaţi în Spitalul de Boli Infecţioase Craiova, vor fi trataţi prin ozonoterapie. Tehnica este una modernă şi deja şi-a dovedit eficienţa în tratarea mai multor boli, spune dr. Gabriel Mogoş, vicepreşedintele Societăţii Ştiinţifice Române de Oxigeno-Ozonoterapie.

Medicul Gabriel Mogoş foloseşte această metodă de tratare de 12 ani, în clinica sa din Craiova. Acum, în colaborare cu medici din Spania şi Italia, care au folosit deja metoda în tratarea pacienţilor COVID, medici din România vor aplica ozonoterapia şi în tratarea bolnavilor de la noi. Cu ajutorul unei fundaţii, patru aparate pentru ozonoterapie au ajuns la spitale din Craiova, Bucureşti şi Timişoara . Ozonoterapia presupune administrarea unui amestec de oxigen si ozon, prin diferite tehnici, însă   nu va înlocui tratamentul specific pentru COVID-19 pe care pacienţii îl primesc. Procedurile vor fi efectuate de medicii specialişti din ATI.

În Spitalul de Boli Infecţioase Craiova sunt internaţi acum peste 160 de pacienţi infectaţi cu SARS-COV2. 10 dintre ei se află în Secţia ATI.

  • „Beneficiul mare al ozonului este că, în primul rând, combate hipoxia. Lucru care vedem că se întâmplă şi s-a demonstrat că astfel de pacienţi au probleme respiratorii, pneumonii. De asemenea, creşte imunitatea pacienţilor.  Îl omogenizăm şi o să vedeţi deja, culoarea se face roşu aprins. Şi acum putem să vedem şi comparativ, ca să vă faceţi o idee, dacă am uitat cum arată. Inclusiv şi faţă de cel de jos este mult mai deschis. Este un sânge băgat în oxigen”, explică vicepreşedintele Societăţii Ştiinţifice Române de Oxigeno-Ozonoterapie, medicul Gabriel Mogoş. 

 

  • „În câteva zile va începe şi tratamentul cu ozonoterapie pentru pacienţii internaţi în Spitalul “ Victor Babeş”. (…) Se va începe tratamentul pentru cei din Terapie Intensivă şi se va continua administrarea şi la cei care se adresează din cadrul secţiilor”, spune Adina Turcu, manager Spitalul de Boli Infecţioase Craiova

 

  • „Vom merge pe un protocol specific pentru COVID-19. Un protocol pe care l-am stabilit de comun acord şi l-am împărtăşit şi cu colegii din Spania şi Italia. Vom face un studiu de caz împreună cu ei pe cât mai multe spitale din Europa şi pe un lot cât mai mare de pacienţi.”

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici