Păcuraru a predat atribuţiile ministeriale succesorului său

Noul ministru al Muncii, Mariana Câmpeanu, a început documentarea pentru prima şedinţă de Guvern, după ce, luni dimineaţă, a avut o întâlnire cu Paul Păcuraru pentru preluarea atribuţiilor ministeriale.

12 afișări
Imaginea articolului Păcuraru a predat atribuţiile ministeriale succesorului său

Ministrul Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse, Mariana Câmpeanu (Imagine: Mediafax Foto)

Ministrul Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse, Mariana Câmpeanu, a declarat, luni, pentru MEDIAFAX, că a preluat atribuţiile ministeriale de la Paul Păcuraru, care i-a adus la cunoştinţă "problemele normale" din instituţie.

Mariana Câmpeanu a precizat că a început să se ocupe deja de activitatea curentă a ministerului, documentându-se asupra actelor normative care vor fi discutate în şedinţa de Guvern din această săptămână şi acordând primele audienţe.

Preşedintele Traian Băsescu a semnat, joi, decretul de numire a Marianei Câmpeanu în funcţia de ministru al Muncii, care a fost publicat în Monitorul Oficial la mai puţin de două ore de la anunţul Administraţiei prezidenţiale.

Noul ministru al Muncii a depus jurământul de învestitură, joi, la Palatul Cotroceni.

Ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu, a declarat, vineri, că pentru cele două luni de mandat în instituţia pe care o conduce nu există priorităţi, ci necesităţi, care se referă la majorarea pensiilor, recalcularea grupelor de muncă sau la înfiinţarea Agenţiei de Plăţi pentru Asistenţă Socială.

"Nu sunt lucruri noi, sunt de continuat proiectele începute, astfel încât să ne apropiem de un procent cât mai mare de sută la sută pentru realizarea obiectivelor acestui guvern", a spus ministrul Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse, Mariana Câmpeanu, la Bursa locurilor de muncă pentru absolvenţi.

În ceea ce priveşte majorarea pensiilor de la 1 octombrie, ministrul Muncii a spus că este pregătită din punct de vedere tehnic, astfel încât să nu exista nicio disfuncţionalitate.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici