Social

Când şi cât va creşte salariul minim. Răspunsul dat de premier

Premierul Florin Cîţu a declarat joi că va propune Consiliului tripartid o creştere a salariului minim cu 8%, dar de la 1 decembrie sau 1 noiembrie, nu de la începutul anului viitor. Prim-ministrul îşi doreşte găsirea unei soluţii până la 1 octombrie.

Răsturnare de situaţie în cazul Certificatului verde. Preşedintele CNCD: „Trebuie să treacă prin Parlament, altfel e neconstituţional”

În contextul în care Guvernul se pregăteşte să introducă certificatul verde, în localităţile unde incidenţa este între 3 şi 6 cazuri la mia de locuitori, pentru participarea la nunţi şi botezuri, cât şi pentru intrarea în restaurante, preşedintele Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) a declarat, pentru HotNews, că măsura poate fi implementată doar prin […]

Medic: Am avut tineri nevaccinaţi, fără boli asociate, care au făcut formă severă sau care au murit

Un medic de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Timişoara spune că a avut pacienţi tineri nevaccinaţi care au făcut forme severe de COVID sau chiar au murit: „Avem un interes când vă dorim vaccinaţi şi interesul este acela să nu mai vedem atâta suferinţă”.

Loto. Tragerea LOTO 6 din 49 din 16 septembrie 2021. Care sunt numerele extrase

Numerele extrase Loto Joi, 16 septembrie:   Loto 6/49: 9, 12, 25, 13, 32, 40 Loto 5 din 40: 8, 14, 31, 26, 19, 20 Joker: 31, 7, 34, 25, 29 +2 Noroc Plus: 0 8 1 8 6 8 SuperNoroc: 2 8 5 5 1 6 Noroc: 7 7 8 3 9 9 6 […]

VIDEO Un angajat Romsilva a filmat momentul întâlnirii cu un urs într-o pădure din Rezervaţia Călimani

Un angajat al companiei naţionale Romsilva a filmat momentul în care s-a întâlnit cu un urs în mijlocul unei păduri din Parcul Naţional Călimani. Întâlnirea s-a terminat cu bine pentru om deoarece animalul l-a ignorat.

Restricţii în Cluj-Napoca, începând de vineri. Incidenţa a sărit de 2 la mie

Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Cluj a adoptat joi o hotărâre care prevede impunerea unor restricţii în Cluj-Napoca, unde incidenţa Covid a depăşit 2 la mia de locuitori.

Comisia Europeană cere statelor membre să îmbunătăţească siguranţa jurnaliştilor: „Pandemia a arătat mai clar ca niciodată că jurnaliştii joacă un rol-cheie în informarea noastră”

Comisia Europeană a prezentat, joi, prima Recomandare de îmbunătăţire a siguranţei jurnaliştilor şi a altor profesionişti din domeniul mass-mediei.

„Fake news mizerabil”! Reacţie vehementă, după ce s-a scris că peste 1.000 de călugări de pe Muntele Athos au Covid

Informaţia conform căreia peste 1.000 de călugări, lansată de presa din Grecia, este negată de Laurenţiu Dumitru, de la Asociaţia Culturală Karye, care se prezintă ca promotoare a valorilor spirituale ale Sfântului Munte Athos. Iată mesajul postat pe contul de Facekook „Sfântul Munte Athos”: ”FAKE NEWS MIZERABIL Ieri, 15 septembrie, presa din România a rostologit […]

Untold, un succes pentru economie? Cât a cheltuit în medie un participant

Organizatorii Untold au anunţat joi că fanii care au sosit la ediţia a şasea a festivalului au cheltuit în Cluj-Napoca peste 35 de milioane de euro.

Secţiile ATI COVID din România sunt aproape pline. La Bucureşti mai sunt libere doar trei paturi

În prezent, în spitalele din România mai sunt libere 109 paturi ATI COVID. Dintre acestea 40 sunt pentru copii, anunţă autorităţile. De asemenea, în spitalele din Bucureşti mai sunt libere doar trei paturi pentru persoanele infectate în stare gravă. Potrivit statisticii, în unităţile sanitare de România, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de […]

Iohannis a promulgat legea consumatorului vulnerabil. Legea va viza peste 10 milioane de români

Legea privind stabilirea măsurilor de protecţie socială pentru consumatorul vulnerabil de energie a fost promulgată, joi, de preşedintele Klaus Iohannis, transmite Preşedinţia. Preşedintele Klaus Iohannis a semnat decretul pentru promulgarea Legii privind stabilirea măsurilor de protecţie socială pentru consumatorul vulnerabil de energie, anunţă Administraţia Prezidenţială. Legea privind măsurile de protecţie socială pentru consumatorul vulnerabil a […]

Un medic cunoscut avertizează: Fără mijloace de prevenţie la şcoală vor rămâne foarte puţini copii

Medicul pediatru Mihai Craiu spune că în lipsa unor restricţii dure cei mai mulţi copii se vor infecta şi numeroase şcoli vor fi închise. „Nu toate merele frumoase sunt… nevinovate. Vom înţelege asta pe propria piele, mai curând sau mai târziu.Cei care vă vând poveşti frumoase şi vă oferă iluzia unei situaţii roz, lipsită de […]

Lucrări de amploare în Bucureşti. Aproximativ 800 de blocuri din sectoarele 1 şi 6 au rămas fără apă caldă

Compania Municipală Termoenergetica Bucureşti anunţă că începând de joi desfăşoară lucrări de remediere a unor avarii pe conductele de termoficare în mai multe zone din sectoarele 1 şi 6 din Capitală. „Astfel, sunt efectuate următoarele lucrări pe: 1. Conducta Magistralei DN 800 în porţiunea cuprinsă între Calea Floreasca şi Nicolae Caramfil. Furnizarea apei calde pentru […]

CORONAVIRUS în România, 16 septembrie. Situaţia pe judeţe. Tot mai multe cazuri noi în Capitală. Judeţele aproape de scenariul roşu. LISTA completă

Până astăzi, 16 septembrie, pe teritoriul României au fost confirmate 1.135.027 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 1.073.552 de pacienţi au fost declaraţi vindecaţi. În urma testelor efectuate la nivel naţional, faţă de ultima raportare, au fost înregistrate 4.441 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – […]

Cazuri de infecţie cu virusul West Nile în Bucureşti şi în Giurgiu

„De la începutul supravegherii infecţiei cu virusul West Nile (07.06.2021) până la data de 15.09.2021 s-au înregistrat 7 cazuri de infecţie cu virusul West Nile, din care la un caz a survenit decesul. (…) În funcţie de unitatea teritorială de expunere, cazurile s-au înregistrat în judeţele: Bacău (1 caz), Olt (1 caz), Dolj (1 caz), […]

O fabrică de peleţi va fi construită în locul combinatului chimic detonat controlat

Primarul oraşului Făgăraş a anunţat că, în locul fostului combinatului chimic detonat miercuri, va fi construită o fabrică. „După demolare va fi o investiţie pentru o producţie de peleţi din deşeuri industriale. De exemplu, din resturi de cabluri de la automotive sau cabluri electrice, peleţi care se vor folosi la producerea cimentului… Este o primă […]

Referendum pentru legalizarea eutanasierii în Italia. S-au strâns semnăturile necesare

Obiectivul a fost atins, dar semnăturile pot fi colectate în continuare până la sfârşitul lunii, termenul prevăzut de lege fiind de trei luni. În campania care se desfăşoară în prezent pentru colectarea semnăturilor în favoarea legalizării eutanasiei în Italia, sunt implicaţi peste 13.000 de voluntari. În prezent, eutanasierea în Italia este ilegală. Articolul 579 din […]

Veste bună pentru şoferi. Plata pentru plăcuţele de înmatriculare poate fi făcută prin platforma ghişeul.ro

Direcţia Regim Permise de Conducere şi Inmatriculare a Vehiculelor anunţă că începând de joi plata pentru plăcuţele de înmatriculare ale maşinilor poate fi făcută prin platforma ghişeul.ro.

Zeci de tablouri şi sculpturi furate dintr-un seif din Belgia, descoperite la Bucureşti

Ancheta este coordonată de autorităţile judiciare belgiene care au solicitat ajutorul anchetatorilor români. În urma unei percheziţii care s-a desfăşurat miercuri, în Bucureşti, aceştia au descoperit 46 de tablouri. Totuşi, poliţiştii belgieni caută 59 de opere de artă care au dispărut în luna martie dintr-un depozit din oraşul Anvers. „Autorităţile judiciare belgiene efectuează cercetări cu […]

Zeci de persoane din anturajul lui Vladimir Putin, bolnave de COVID-19

Focar de COVID în preajma lui Vladimir Putin. Preşedintele Rusiei a declarat că în anturajul său s-au îmbolnăvit de COVID-19 „nu unul, nu doi”, ci mai multe zeci de persoane, informează joi TASS şi AFP. „Din păcate, am fost nevoit în ultimul moment să-mi amân vizita la Duşanbe. Îmi pare foarte rău, însă acest lucru […]

Doctoriţă din Maramureş premiată de primărie pentru profesionalism, prinsă că a luat de 14 ori şpagă

Nina Benciu, medic specialist Psihiatrie la Spitalul de Psihiatrie Cavnic, a fost reţinută de poliţişti şi apoi arestată preventiv timp de 30 de zile pentru luare de mită (14 acte materiale). Este absolventă a Universităţii de Medicină şi Farmacie Victor Babeş din Timişoara şi a fost încadrată ca medic psihiatru la spitalul din Cavnic în […]

Urzica din Coreea, cel mai puternic antialergic natural, este aclimatizată în premieră europeană într-un oraş din România

Planta asiatică este folosită în ţări precum Coreea sau China ca plantă alimentară şi este utilizată şi ca plantă condimentară şi aromatică, pentru că toate organele vegetative aeriene ale acestei urzici degajă o aroma plăcută. „În Coreea de Sud, ocupă locul doi sau trei, se cultivă pe suprafeţe imense. Acolo, nicio masă fără perilla, pentru […]

La Suceava, nu mai sunt locuri la Terapie Intensivă. Situaţia unui pacient bolnav cu Covid, nevoit să stea o noapte la Urgenţe

Pe zi ce trece, situaţia devine tot mai complicată pentru pacienţii internaţi cu Covid-19, în diverse spitale din ţară, odată cu creşterea necontrolată a numărului de bolnavi. Ln Spitalul Judeţean Suceava, nu mai sunt locuri libere la secţia de Anestezie şi Terapie Intensivă (ATI) Covid. Este motivul pentru care un pacient a stat o noapte […]

Leul românesc împlineşte astăzi 186 de ani. Când a existat cel mai puternic leu

Leul devine oficial monedă a românilor pe 16 septembrie 1835 când domnul Ţării Românesti, Alexandru Ghica, instituie ca monedă a ţării, leul, unitate teoretică de cont, echivalentul a 60 de parale. Monedele de 5, 10 şi 20 de lei erau din aur, iar cele de 1 şi 2 lei, precum şi cele de 50 de […]

Papa Francisc, despre Covid: „Există faima unor vaccinuri că sunt puţin mai mult decât apă distilată”

Papa Francisc s-a aflat duminică la Budapesta, apoi a mers în Slovacia. În avionul de întoarcere la Vatican, a abordat cu jurnaliştii italieni temele care frământă la ora actuală popoarele lumii: frica faţă de vaccin la un loc cu tema generală Covid, tema avortului şi statutul comunităţii LGBT. Papa Francisc a repetat că „avortul este […]

Ungaria şi alte state vor să introducă vaccinarea obligatorie la locul de muncă

În Ungaria se poartă negocieri pentru introducerea vaccinării drept condiţie a angajării, însă nu a fost luată încă nicio decizie în acest sens, potrivit Portfolio.

Cutremur în China de magnitudine 6: doi morţi şi trei răniţi

Un cutremur cu magnitudinea 6,0 a lovit localitate Luxian, oraşul Luzhou, provincia Sichuan, sud-vestul Chinei, la ora 4:33 (ora locală), în această dimineaţă. Două persoane au murit şi alte trei au fost rănite, relatează mass-media chineză. Cutremurul a fost detectat la o adâncime de 10 km. Mişcarea telurică a determinat autorităţile să declanşeze al doilea […]

Arafat, despre pandemie: „Riscul să avem valuri peste valuri este unul foarte serios”

Riscul de a avea valuri peste valuri ale pandemiei de COVID-19 este unul „foarte serios”, dar acest lucru nu ţine de o ţară, ci de regiuni, mai ales acelea unde accesul la vaccin este limitat, spune şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), dr. Raed Arafat.

Certificat verde la restaurant, mall şi nunţi. Anunţul lui Arafat

Oamenii ar putea intra la restaurant, mall şi nunţi cu certificatul verde, acolo unde rata de infectare depăşeşte 3 la mie, spune şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), dr. Raed Arafat.

Restricţii în alte 2 localităţi de lângă Bucureşti. Rata de infectare a depăşit 2 la mie

În Brăneşti, rata de incidenţă este de 2.22 la mia de locuitori, iar în Domneşti – 2,28 la mie. Astfel, începând de joi, masca redevine obligatorie în spaţiile publice, pieţe, târguri, bâlciuri, talciocuri, staţii pentru transportul în comun, spaţiile comerciale, mijloacele de transport în comun şi la locul de muncă. Cinematografele, spectacolele sau concertele sunt […]

VIDEO Supravieţuitor din ATI: „M-a marcat uşurinţa cu care se moare de COVID-19”

Un bărbat care a avut COVID-19 şi a primit îngrijiri medicale la Terapie Intensivă, în Cluj-Napoca, povesteşte cum l-a marcat acest episod, când lupta pentru viaţa sa în ATI, iar în jurul lui colegii din salon mureau, răpuşi de virusul ucigaş.

FOTO Fostul Combinat Chimic Făgăraş va fi demolat prin explozie controlată. „Alte 10 clădiri urmează să fie desfiinţate în viitorul apropiat”

Cele două clădiri ale Combinatului Chimic Făgăraş din judeţul Braşov vor fi demolate, miercuri, prin explozie controlată, folosindu-se 196 de kilograme de explozibil.

Florin Cîţu: Angajaţii din zona asistenţei sociale vor trebui să prezinte dovada vaccinării sau test negativ

Angajaţii din instituţiile publice din zona asistenţei sociale vor trebui să facă dovada vaccinării său, în caz contrat, vor trebui să facă dovada unui test negativ sau dovada faptului că au trecut prin boală, potrivit unui proiect de OUG anunţat miercuri de premierul Florin Cîţu.

Studenţii SNSPA vor face cursuri online în primul semestru

Membrii Consiliului de Administraţie al SNSPA au decis, miercuri, în unanimitate, ca activităţile didactice şi de cercetare din primul semestru al anului universitar 2021-2022 să se desfăşoare în continuare în sistem online. Astfel, cursurile se vor face pe platformele de tip e-learning ale facultăţilor. Potrivit deciziei CA al SNSPA, facultăţile vor putea decide, totuşi, cu […]

Judeţul unde masca de protecţie redevine obligatorie în spaţiile publice aglomerate

Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Arad a adoptat miercuri o hotărâre care prevede obligativitatea purtării măştii de protecţie în spaţiile publice deschise, cu potenţial de aglomerare.

Restricţii într-o reşedinţă de judeţ: „Suntem astăzi, într-o situaţie critică”

Incidenţa cazurilor de Covid-19 se apropie de 3 la mia de locuitoi în oraşul Bistriţa, iar autorităţile anunţă restricţii.

CORONAVIRUS în România, 15 septembrie. Situaţia pe judeţe. Aproape 600 de cazuri noi în Capitală. Incidenţa crescută în toată ţara. LISTA completă

Până astăzi, 15 septembrie, pe teritoriul României au fost confirmate 1.130.586 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 1.070.645 de pacienţi au fost declaraţi vindecaţi. În urma testelor efectuate la nivel naţional, faţă de ultima raportare, au fost înregistrate 4.004 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 […]

Marin Anton, condamnat la 5 ani de închisoare cu executare. Are de respectat un jurământ de viaţă şi de moarte

În afara condamnării de 5 ani, instanţa a dispus ca lui Marin Anton să-i fie confiscată suma de 22.760.654 lei. În acelaşi dosar, Mihai Adrian Ionescu, fost director general adjunct al Direcţiei de Coordonare şi Monitorizare Autostrăzi din cadrul Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri din România SA şi fost consilier al ministrului Transporturilor, a […]

Coronavirus în România LIVE UPDATE 15 septembrie. Pragul de 4000 de cazuri a fost depăşit. Aproape 700 de persoane la ATI

Coronavirus în România 15 septembrie 2021. Bilanţ COVID-19  Până astăzi, 15 septembrie, pe teritoriul României au fost confirmate 1.130.586 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 1.070.645 de pacienţi au fost declaraţi vindecaţi. În urma testelor efectuate la nivel naţional, faţă de ultima raportare, au fost înregistrate 4.004 cazuri noi. Bilanţ […]

Klaus Iohannis a înmânat drapelul de luptă Spitalului Militar Central „Dr. Carol Davila”: Este locul unde haina militară capătă o a doua valenţă

„Mă bucur să particip astăzi la acest moment solemn, prin care celebrăm activitatea Spitalului Militar Central, un pol de excelenţă al medicinei militare româneşti. Prezentul acestei instituţii prestigioase rămâne tributar eroismului şi faptelor de vitejie ale înaintaşilor, care au luptat pentru idealurile de independenţă şi libertate naţională. Dumneavoastră, doamnelor şi domnilor, sunteţi cei care, cu […]