Social

Compania producătoare a rachetelor Patriot vrea parteneriat cu Aerostar Bacău

Compania americană Raytheon, producătoare sistemelor de rachete Patriot, a solicitat companiei Aerostar informaţii despre piesele şi componentele care ar putea fi fabricate la Bacău.

Atenţionare de călătorie pentru Spania, emisă de MAE

Ministerul Afacerilor Externe a emis o avertizare pentru românii care călătoresc în Spania, vineri, unde va avea loc o grevă a conductorilor de tren din cadrul companiei feroviare naţionale, astfel încât vor fi anulate 106 curse de tren de mare viteză.

OUG care prevede că primăriile pot plăti salarii din excedentul bugetului local, adoptată de Guvern

Guvernul a aprobat, joi, o ordonanţă de urgenţă care prevede că autorităţile administraţiei publice locale vor putea ca, în anul 2018, să utilizeze excedentul bugetului local pentru a finanţa şi cheltuielile cu personalul, corecţiile financiare aferente proiectelor şi sentinţele civile definitive.

Torţionarul Vişinescu vrea eliberare din închisoare. Expertiza recomandă internarea pe durata detenţiei/ Judecătorii i-au respins cererea

Magistraţii Curţii de Apel Bucureşti au judecat joi ultimul termen al contestaţiei la executare a torţionarului Alexandru Vişinescu, condamnat la 20 de ani de închisoare. Acesta a cerut întreruperea executării pedepsei, invocând probleme de sănătate, comisia INML recomandând internarea sa.

Firea: Mâine vremea va fi şi mai geroasă în Capitală. Sunt probleme cu sistemul de termoficare în sectoarele 2 şi 6 / Câte grade se vor resimţi la Bucureşti

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a anunţat, joi, că vineri, vremea va fi şi mai geroasă în Bucureşti, precizând că sunt probleme cu sistemul de termoficare în sectoarele 2 şi 6 ale Capitalei.

Vremea rea le-a stricat vânzările comercianţilor de mărţişoare: Cui să vindem dacă sunt şcolile închise?

Comercianţii de mărţişoare şi florarii din Bucureşti se plâng de faptul că vremea rea le-a stricat vânzarea, mai ales că şi şcolile şi grădiniţele sunt închise.

Ministrul Teodorovici, propunere incendiară pentru cei care îşi plătesc prejudiciile din dosarele penale: Nu cred că a duce oamenii în puşcărie este o soluţie

Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a declarat miercuri că trebuie modificată legislaţia în ceea ce priveşte recuperarea prejudiciilor în dosarele penale, iar cei care au de acoperit prejudicii să aibă această variantă în locul detenţiei.

MApN: Procedura de achiziţie pentru atribuirea programului „Corvetă multifuncţională”, demarată

Departamentul pentru armamente a iniţiat, joi, procedura specifică de achiziţie pentru atribuirea acordului-cadru de furnizare a produsului „Corvetă multifuncţională”, anunţă Ministerul Apărării Naţionale (MApN).

Doi bărbaţi, răniţi grav după un incendiu urmat de explozie la cabina unui tir, într-o parcare din Vrancea. Flăcările s-au extins la o hală din apropiere

Doi bărbaţi din Republica Moldova au fost răniţi grav, în timpul nopţii de miercuri spre joi, după un incendiu urmat de explozie la cabina unui tir în care staţionau, într-o parcare din judeţul Vrancea. Flăcările s-au extins la o hală aflată în apropiere, transmite corespondentul MEDIAFAX.

INFOTRAFIC: Circulaţia, reluată pe tronsonul Bucureşti-Cernavodă al Autostrăzii Soarelui / Cinci drumuri naţionale mai erau închise joi dimineaţa / Un autocar cu 70 muncitori din Brăila, blocat două ore pe câmp

Circulaţia pe cinci drumuri naţionale este oprită, joi dimineaţa, din cauza vremii, potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române.

Iordache, după discuţia cu prim-vicepreşedintele CE: Deciziile CCR, obligatorii; disfuncţionalităţile, lămurite. Independenţa justiţiei e reală/ Tăriceanu şi Dragnea au avut întâlniri separate cu numărul 2 în Comisia Europeană

Prim-vicepreşedintele Comisiei Europene Frans Timmermans este joi, în România, unde are programate întâlniri cu preşedintele României, şefii celor două Camere ale Parlamentului, premierul dar şi cu Laura Codruţa Kovesi sau Tudorel Toader.

Horia Georgescu, despre petrecerile SRI: La întâlniri era prezent, des, Horia Şelaru, judecător

Horia Georgescu, fost şef al ANI, susţine că a participat la mai multe evenimente la sediile SRI, la unele fiind prezenţi şi mai mulţi magistraţi, printre care Livia Stanciu, fost preşedinte al ÎCCJ, şi Valentin Şelaru, judecătorul care a dispus arestare preventivă a lui Georgescu.

De la 1 Martie intră în vigoare creşteri salariale MAJORE pentru medici, asistente medicale şi profesori. Noile salarii anunţate de ministrul Olguţa Vasilescu

Ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, a anunţat, miercuri seară, care vor fi creşterile salariale pentru personalul din sănătate şi învăţământ, de la 1 martie.

Cod ROŞU de ninsoare şi polei în Irlanda. Ministerul Afacerilor Externe a emis avertizare de călătorie

Ministerul Afacerilor Externe a emis avertizări pentru românii care călătoresc în Irlanda, unde se anunţă un cod roşu de ninsoare şi polei valabil până joi, la orele 12:00.

Procurorul Mircea Negulescu, vizat de 12 dosare aflate la Parchetul General – surse

Surse judiciare au declarat, pentru MEDIAFAX, că în prezent, procurorii de la Parchetul General au în lucru 12 cauze privindu-l pe fostul procuror Mircea Negulescu, vizând activitatea sa de procuror de la Parchetul Curţii de Apel Ploieşti şi DNA Ploieşti.

INFOTRAFIC: Circulaţia pe două autostrăzi şi 21 de drumuri naţionale, oprită din cauza vremii. Cele mai afectate judeţe / Mai multe trenuri şi curse aeriene, anulate / Porturile, închise

Circulaţia pe două autostrăzi şi 21 de drumuri naţionale este oprită, miercuri seara, din cauza vremii, potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române. Cele mai afectate judeţe sunt Constanţa şi Călăraşi. Mai multe trenuri şi curse aeriene au fost anulate.

Fostul ofiţer SRI Daniel Dragomir: DNA avea acces direct, fără mandat, la toate datele de cadastru şi notariale ale românilor DOCUMENT

DNA ar fi încheiat, în anul 2013, după numirea Codruţei Kovesi în funcţia de şef al instituţiei, un protocol cu Agenţia de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, care ar fi permis Direcţiei să aibă acces fără mandat la toate datele de cadastru şi notariale ale românilor, potrivit lui Daniel Dragomir.

Nereguli majore în evaluarea activităţii inspectorilor şcolari, depistate de Corpul de Control al Ministerului Educaţiei / Situaţiile „aberante” la care s-a ajuns, semnalate în raport

În urma unei verificări a Corpului de Control, Ministerul Educaţiei a dispus anularea evaluărilor inspectorilor şcolari generali, din cauza unor nereguli majore descoperite în organizarea procesului de evaluare şi a demarat o cercetare disciplinară în acest sens.

Augustin Zegrean, despre decizia CCR privind limitarea mandatelor de interceptare pe siguranţă naţională: Nu e o tragedie; Nu ştiu dacă s-au făcut abuzuri (…), dar, în general, Curtea dă decizii înţelepte

Fostul preşedinte al Curţii Constituţionale a României, Augustin Zegrean, a declarat, pentru MEDIAFAX, că legea privind securitatea naţională a României este o lege veche, care nu a fost pusă în concordanţă cu Constituţia, iar declararea ca neconstituţional a articolului 3 “nu este o tragedie”.

Firea: În premieră, avem 12 utilaje de topit zăpada până ca aceasta să capete aspect inestetic. Aproape 90% din artere sunt curăţate complet

Primarul Capitalei a declarat, miercuri, că, în premieră, în Bucureşti, vor funcţiona 12 utilaje de topit zăpada. Edilul a precizat că la numărul destinat părinţilor care au nevoie de ajutor cât copiii nu merg la şcoală au sunat persoane care voiau să verifice dacă funcţionează acest serviciu.

Reduceri de Mărţişor, în acest weekend, pe pârtiile din Sinaia, Buşteni şi Predeal. Condiţii excelente de schiat, după valul de ninsori

Pentru cei care petrec la munte weekendul care urmează, meteorologii anunţă că va ninge la cote înalte, în timp ce stratul zăpadă măsoară deja şi 120 de cm. Cadoul de Mărţişor pentru femei este reducere de 10% pe toate instalaţiile administrate de Teleferic Prahova SA.

Oraşul unde controlorii de bilete vor purta camere video, pentru eliminarea controverselor cu călătorii

Controlorii de bilete de la Compania de Transport Public (CTP) Cluj-Napoca vor purta, în premieră naţională, din martie, camere video care vor funcţiona 8 ore, pe durata unei zile de lucru, măsura având rolul de a elimina controversele cu călătorii, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Directorul SRI, preşedintele CSM şi ministrul Justiţiei, absenţi de la prezentarea bilanţului DNA

Directorul SRI, preşedintele CSM şi ministrul Justiţiei au fost absenţi, miercuri, de la evenimentul de prezentare a raportului de activitate al DNA pentru anul 2017. În timp ce Eduard Hellvig nu a fost invitat, Tudorel Toader şi Simona Marcu au refuzat invitaţia.

Copil de 5 ani, dus la ambulanţă pe braţe, din cauza unui autoturism abandonat care bloca drumul / Opt persoane izolate din cauza gerului în Insula Mare a Brăilei, salvate de poliţiştii de frontieră

Un copil în vârstă de 5 ani, bolnav, a fost dus la ambulanţă pe braţe, miercuri, de membrii echipajului de salvare, care nu au putut înainta cu autospeciala din cauza unui autoturism abandonat, care bloca drumul de acces, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Ministrul Agriculturii: Temperaturile sunt scăzute, dar nu există pierderi la culturile mari

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a declarat, miercuri, că nu sunt probleme legate de culturile mari de grâu, orz sau secară, chiar dacă temperaturile sunt scăzute în această perioadă de ninsori şi viscol. Totuşi, sunt semne de întrebare legate de pomicultură şi viticultări, a adăugat el.

Daea, despre traficul rutier din Bucureşti: Eu circul bine, sunt învăţat cu patinajul / Bucureştiul este o capitală atât de frumoasă, încât nu merită nici să vezi dacă există o groapă

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a declarat, miercuri, referitor la condiţiile de trafic din Bucureşti, că circulă bine pentru ca este obişnuit cu "patinajul".

Primarul Iaşului, Mihai Chirica, dă în judecată PSD-ul

Primarul Iaşului, Mihai Chirica, a decis să dea în judecată organizaţia judeţeană, dar şi pe cea naţională a Partidului Social Democrat, deoarece consideră că nu a fost informat de deciziile CEx şi i-a fost încălcat dreptul la apărare, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Olguţa Vasilescu: Avem câteva clarificări la OUG 91/2017. Este vorba şi despre majorări salariale pentru anumite categorii de bugetari

Ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, a declarat, miercuri, că Guvernul va face o serie de amendamente la OUG 91/2017 pentru modificarea şi completarea legii salarizării, aflată în dezbatere în Parlament, afirmând că vor fi şi majorări salariale pentru anumite categorii de bugetari.

Ionel Arsene, fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Neamţ, pus în libertate de Curtea de Apel Bacău. Decizia e definitivă

Ionel Arsene, fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Neamţ, a fost pus în libertate, miercuri, de magistraţii Curţii de Apel Bacău, care au decis ca politicianul să fie eliberat „de îndată” şi cercetat sub control judiciar. Decizia e definitivă, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Legea privind telemunca, adoptată. Domiciliul devine birou, ITM poate face verificări

Ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, a declarat, miercuri, că adoptarea proiectului de lege privind reglementarea activităţii de telemuncă, de Camera Deputaţilor, permite oricărei persoane care lucrează pe calculator să facă acest lucru de acasă, precizând că ITM poate face verificari la domiciliu.

Fostul europarlamentar Adrian Severin, eliberat. Decizia este definitivă

Magistraţii Tribunalului Bucureşti au admis, luni, cererea de liberare condiţionată pentru fostul europarlamentar Adrian Severin, condamnat în 2016 la 4 ani de închisoare pentru luare de mită şi trafic de influenţă. Decizia este definitivă.

Ministrul Muncii: Nu se desfiinţează Pilonul 2 de pensii / Posibilitatea pe care o analizează acum Guvernul

Ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, a declarat, miercuri, că nu se desfiinţează Pilonul II de pensii, precizând că Guvernul analizează posibilitatea ca fiecare persoană să poată să opteze între Pilonul 2 de pensii şi Pilonul 1.

CCR declară neconstituţional un articol în baza căruia erau date mandate de interceptare pe siguranţă naţională. Explicaţia CCR: Orice faptă care afectează un drept fundamental era considerată ameninţare/ Ce efecte va avea decizia, în opinia unui avocat

Curtea Constituţională a României a admis parţial, miercuri, o excepţie de neconstituţionalitate care se referă la Legea nr.51/1991 privind securitatea naţională a României, potrivit unor surse oficiale.

INSP confirmă alte trei decese din cauza virusului gripal. Numărul total al morţilor a ajuns la 68

Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP) a confirmat, miercuri, că alte trei persoane au murit din cauza virusului gripal, fiind vorba despre doi bărbaţi de 66, respectiv 67 de ani şi o femeie de 83 de ani, aceştea nefiind vaccinate antigripal. Numărul total de decese a ajuns la 68.

Primăriile din Capitală pun la dispoziţie centre pentru copiii ai căror părinţi nu au cu cine să-i lase în perioada cât şcolile şi grădiniţele sunt închise

Primăriile sectoarelor 4 şi 1 din Capitală pun la dispoziţie zece centre în care pot fi primiţi copiii ce nu pot fi supravegheaţi de părinţi pe perioada în care şcolile sunt închise.

Activitatea DNA din 2017, în cifre: 329 persoane trimise în judecată, 713 condamnate definitiv

Activitatea DNA pe anul 2017, transpusă în cifre, arată că procurorii au trimis în judecată mai mulţi demnitari, între care trei miniştri, un senator, iar pe baza rechizitoriilor întocmite au fost condamnaţi definitiv trei deputaţi, un senator, un secretar de stat, dar şi magistraţi, arată bilanţul.

Petre Daea: Perioada depunerii cererilor pentru subvenţiile APIA nu se prelungeşte cu niciun minut

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a anunţat, miercuri, că perioada în care fermierii pot depune cererile pentru a primi subvenţiile de la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (1 martie-15 mai) nu va fi prelungită.

Ministrul Muncii: De la 1 martie toţi medicii şi asistentele urcă pe grila de salarizare din 2022/ Sperăm să stopăm în totalitate exodul medicilor

Ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, a declarat, miercuri, că de la 1 martie toţi medici şi asistentele vor primi majorări salariale, salariile acestora fiind aferente grilei realizate pentru anul 2022, afirmând că un medic primar care câştigă un salariu de 4.000 de lei va primi 15.000 de lei.

Cazanciuc, despre revocarea procurorului şef DNA: Iohannis este la capătul acestei proceduri

Preşedintele Comisiei juridice din Senat, social-democratul Robert Cazanciuc, fost ministru al Justiţiei, a declarat, miercuri, în privinţa revocării Laurei Codruţa Kovesi, că preşedintele Klaus Iohannis, care ”este la capătul acestei proceduri, este responsabil de această decizie”.

Trotuarele din Bucureşti, înzăpezite. Pietonii merg pe şosea/ Pensionar: „Se circulă foarte greu. Alunecăm mereu”

După ninsoarea din ultimele zile, pietonii circulă cu dificultate pe trotuarele din Bucureşti, stratul de zăpadă aşternut fiind consistent. Şi cei care au ieşit în oraş cu maşinile persoanele sau au folosit mijloacele de transport în comun au întâmpinat probleme.