Social

Cazul Lucan | Reacţie dură la adresa lui Arşinel a vicepreşedintelui Comisiei de Sănătate, fondatorul unei asociaţii pentru copii şi tineri bolnavi: Are un tupeu absolut incredibil!

Emanuel Ungureanu, vicepreşedintele Comisie de Sănătate din Camera Deputaţilor şi omul de la care a pornit dosarul doctorului Mihai Lucan, îl critică pe actorul Alexandru Arşinel, care i-a luat apărarea medicului, spunând că acesta a avut parte de un transplant în mod preferential.

Risc de avalanşe în Munţii Bucegi şi Făgăraş. Locul din România unde stratul de zăpadă a depăşit 120 de centimetri

Riscul de producere a avalanşelor este însemnat în Munţii Bucegi şi în Munţii Făgăraş. Stratul de zăpadă a depăşit, marţi, la Bâlea Lac, în judeţul Sibiu, 120 de centimetri, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Cum au petrecut revelionul 19 persoane care au ajuns la spital: Am mâncat pe rând să nu ne dăm coate. Totul jalnic. Să ne astâmpărăm pofta de dulce am mâncat zahăr la plic

Este anchetă la Alba, după ce 19 persoane au ajuns la Spitalul Judeţean de Urgenţă acuzând probleme digestive. Toţi au participat la o petrecere organizată într-o pensiune din Alba Iulia, transmite corespondentul MEDIAFAX.

ACCIDENTE GRAVE pe şosele: Şase victime în urma impactului dintre două maşini pe Valea Oltului/ Alte ciocniri auto: 22 de persoane, implicate. Patru copii au fost răniţi

15 persoane au fost implicate într-un accident rutier, marţi, pe Drumul Naţional 1, între judeţele Sibiu şi Braşov, după ce patru autoturisme s-au ciocnit în zona oraşului Avrig, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Arşinel, fost pacient al doctorului Mihai Lucan, despre acuzaţiile de tentativă de omor aduse medicului: Este oribil ce se întâmplă

Actorul Alexandru Arşinel, care în 2013 a fost supus unei operaţii de transplant de către medicul Mihai Lucan, spune că nu crede acuzaţiile de tentativă de omor care i se aduc doctorului, catalogând drept „oribil” ceea ce i se întâmplă fostului şef al Institutului de Urologie din Cluj.

REVELION printre bănci: O şcoală din Vrancea, transformată în sală de dans pentru petrecerea de Revelion/ Organizatorii au avut acordul primarului | VIDEO

Tinerii din comuna Jitia, judeţul Vrancea, au mers, în noaptea de Revelion, la şcoală. Nu pentru cursuri, ci la petrecerea care a fost organizată printre băncile elevilor. Evenimentul a avut loc cu acordul primarului, iar imaginile dansurilor au devenit virale, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Peste 2,1 milioane de persoane au trecut frontiera română în perioada sărbătorilor

Frontiera română a fost tranzitată de circa 2.145.000 de persoane, din care 975.000 pe sensul de ieşire din ţară şi 1.170.000 pe sensul de intrare, între 18 decembrie şi 1 ianuarie, fiind, astfel, înregistrată o creştere cu 15% faţă de o perioadă de timp similară, anunţă Poliţia de Frontieră.

Medicii de familie nu mai dau trimiteri şi reţete compensate, începând de miercuri

Medicii de familie din România îşi menţin decizia ca, începând de miercuri, să nu mai acorde servicii decontate de casele de asigurări de sănătate, pacienţii fiind afectaţi de faptul că nu vor mai primi trimiteri şi reţete compensate, în timp ce cadrele medicale susţin că vor lucra „pro-bono”.

Casa Regală face bilanţul vizitelor din 2017, în contextul controverselor legate de drepturi suplimentare pentru urmaşii fostului monarh român: Toate au fost plătite din fondurile Regelui Mihai

Casa Regală prezintă marţi bilanţul vizitelor şi evenimentelor din anul 2017, anunţând că toate cele 50 de vizite au fost făcute din fondurile personale ale Regelui Mihai. Declaraţia vine în contextul controverselor legate de proiectul privind statutul Casei Regale.

TRAFIC aglomerat pe Valea Prahovei, spre Capitală: Turiştii se întorc din vacanţă/ Efective de poliţie sporite, pe toate drumurile din ţară

Se circulă cu dificultate, marţi, pe Drumul Naţional 1, Valea Prahovei, între Predeal şi Comarnic, pe drumul dinspre staţiunile montane. Poliţiştii se aşteaptă ca numărul celor care se întorc spre Capitală să crească în orele următoare şi recomandă rute alternative.

Meteorologi: Temperaturi chiar şi cu 10 grade mai ridicate decât ar fi normal pentru această perioadă/ Cum va fi vremea în primele două săptămâni ale anului

Temperaturile acestui început de an sunt peste media normală, iar în Capitală sunt, în medie, cu 10 grade mai mult decât ar fi fost normal pentru data din calendar, spun meteorologi, aceştia precizând că în următoarea săptămână vor apărea precipitaţii în majoritatea zonelor ţării.

Ce trebuie să faci din 2 ianuarie până la Bobotează ca să îţi meargă bine tot anul

Sărbătoarea Botezului Domnului cuprinde, pe lângă sfinţirea apei, o serie de obiceiuri populare, printre care spectaculoasa întrecere înot a bărbaţilor pentru a scoate din apă o cruce aruncată de preot şi cel practicat de fete, care pun busuioc sub pernă pentru a-şi visa alesul.

Prima măsură în cazul fugii lui Radu Mazăre ar putea fi luată miercuri/ Avocat: Foarte probabil se va cere arestarea, dar nu cred că există urgenţă în acest sens

Judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) ar putea decide, începând de miercuri, odată cu terminarea vacanţei sărbătorilor de iarnă, dacă dispun arestarea în lipsă a lui Radu Mazăre, instanţa urmând să stabilească dacă va analiza situaţia fostului edil înainte de 23 ianuarie.

SCENE DE GROAZĂ pe terenul de fotbal. Un arbitru a fost OMORÂT în bătaie după ce i-a arătat unui jucător cartonaşul roşu

Scene de groază s-au petrecut la un meci dintr-o ligă inferioară din Mexic, iar agresorul riscă acum ani grei de inchisoare.

RETROSPECTIVĂ 2017: Anul marilor schimbări în SRI. Scandalurile care au schimbat faţa serviciului

Anul 2017 a fost marcat de dezbateri aprinse privind implicarea SRI în Justiţie, fiind contestate protocoalele serviciului cu parchetele, dar şi apropierea unor persoane din conducerea instituţiei de oameni politici cu probleme penale. După 12 ani, numărul „doi” din SRI a fost schimbat.

Unică în Europa: Construcţia din România, ridicată pentru împărăteasa Sissi în 1875, într-o stare de degradare accentuată | GALERIE FOTO

Colonada staţiunii Buziaş, ridicată pentru împărăteasa Sissi în 1875, a devenit o emblemă a staţiunii, dar a intrat într-o stare de degradare accentuată în perioada de după Decembrie ’89.

O adolescentă în vârstă de 14 ani şi un bărbat din Olt au ajuns la spital în noaptea de Revelion, răniţi de petarde

O adolescentă în vârstă de 14 ani, din Osica de Jos, judeţul Olt, a ajuns la spital, în noaptea de Revelion, cu răni în zona mandibulei provocate de o petardă. În aceeaşi noapte, un bărbat de 50 de ani a fost rănit la un deget de explozia unei petarde.

Încă un copil a murit în judeţul Constanţa, lovit de o maşină

Un copil de 10 ani a murit, duminică, la ieşirea din Ovidiu, judeţul Constanţa, unde a fost lovit de o maşină. Cu numai o zi în urmă, o fetiţă de 6 ani a murit lovită pe o stradă de către o maşină, în Năvodari.

Patru turişti din Bucureşti, salvaţi în Munţii Bucegi, unde s-au rătăcit după ce maşina li s-a blocat

Trei turişti din Bucureşti şi unul din Buzău au fost salvaţi, luni, de către jandarmii montani din Dâmboviţa, în Munţii Bucegi, unde s-au rătăcit după ce li s-a blocat maşina neechipată pentru traseul pe care-l făceau.

Un tânăr solist de muzică populară din judeţul Arad s-a sinucis

Sergiu Curcă, un tânăr în vârstă de 22 de ani, interpret de muzică populară, s-a sinucis, luni, fiind găsit spânzurat în locuinţa sa din oraşul Lipova, judeţul Arad, transmite corespondentul MEDIAFAX.

COD GALBEN de ceaţă în cinci judeţe: Vizibilitate, sub 30 de metri pe DN1, în judeţul Braşov

Meteorologii au emis, duminică seara, atenţionări cod galben de ceaţă valabilă pentru cinci judeţe din centrul ţării.

Revelion sărbătorit în peştera ”Gheţarul Scărişoara” de către un grup de speologi şi familiile lor | GALERIE FOTO

Un grup de speologi şi familiile lor au sărbătorit Revelionul în peştera ”Gheţarul Scărişoara” din judeţul alba, fără ”elemente care ţin de un chef”, ci doar prin îmbrăţişări, ”ciocnirea unui pahar de şampanie” şi cu speranţa că noul an va aduce noi descoperiri subterane.

Planuri-cadru anunţate de Ministerul Educaţiei: Liceenii ar putea studia, opţional, Teoria cunoaşterii, Inteligenţă ecologică sau Finanţe personale

Liceenii ar putea studia Teoria cunoaşterii, Inteligenţă ecologică, Finanţe personale, Fotografie digitală sau Public speaking, drept opţionale, potrivit planurilor-cadru pentru învăţământul liceal, lansate în consultare publică de Ministerul Educaţiei.

Patriarhul Daniel: Catedrala Naţională va fi sfinţită în 30 noiembrie 2018, de Sfântul Andrei. E o necesitate liturgică practică, dar şi un simbol al spiritualităţii româneşti

Catedrala Naţională va fi sfinţită în data de 30 noiembrie 2018, în ziua de Sfântul Andrei, acest edificiu fiind „o necesitate liturgică practică, dar şi un simbol al spiritualităţii româneşti”, a spus Patriarhul Daniel.

Grav accident în Covasna: O persoană a murit, iar alte cinci sunt rănite

Un bărbat a murit, iar alte cinci persoane sunt rănite, în urma unui accident produs, luni, pe DN 11, în judeţul Covasna, după ce un şofer a intrat pe contrasens şi s-a ciocnit frontal cu maşina care circula din sensul opus. Traficul este blocat, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Vremea se schimbă. Prognoza pentru a doua zi din an

Vremea va fi în general închisă şi vor cădea precipitaţii în cea mai mare parte a ţării, începând de marţi, exceptând Dobrogea, unde se vor semnala pe spaţii restrânse. Va ploua inclusiv la Bucureşti.

Pe ce s-au consumat banii bucureştenilor în 2017: Noi companii înfiinţate, bani mai mulţi pentru Catedrală şi un pasaj întârziat, inaugurat în cele din urmă

În 2017, Primăria Municipiului Bucureşti (PMB) a anunţat lansarea mai multor proiecte, unele dintre ele destul de controversate, însă, la final de an, bilanţul Municipalităţii arată 22 de companii nou înfiinţate, bani mai mulţi alocaţi Catedralei Neamului şi Pasajul de la Piaţa Sudului, inaugurat.

Medicul Mihai Lucan, despre cei 5.000 de euro găsiţi asupra sa: Am făcut peste 75.000 de operaţii

Medicul Mihai Lucan s-a prezentat, luni, la Secţia 17 Poliţie din Capitală, în cadrul măsurii controlului judiciar dispusă de instanţă, unde a declarat că cei 5.000 de euro găsiţi asupra sa la momentul audierii îi avea într-un rucsac, pe care l-a predat anchetatorilor.

ISUBIF: Pompierii au intervenit pentru stingerea a 25 de incendii, de Revelion. Un bărbat a decedat

În noaptea dintre ani, pompierii din Bucureşti au fost solicitaţi pentru stingerea a 25 de incendii, iar o persoană a decedat, în urma unei deflagraţii provocată de o sobă impovizată, se arată într-un comunicat al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti-Ilfov (ISUBIF).

Fostul deputat Aurelian Mihai are leziuni uşoare în urma accidentului auto în care a fost implicat

Fostul deputat PPDD Aurelian Mihai, care a fost implicat sâmbătă într-un accident rutier, când se îndrepta spre Bucovina, unde a făcut Revelionul, are leziuni uşoare, deşi s-a rostogolit cu maşina de patru ori între Buzău şi Râmnicu Sărat.

Uniţi de TRICOLOR. Un steag românesc a fost întins peste malurile Prutului | VIDEO

Un tricolor românesc cu o lungime de 100 de metri a fost întins, duminică, peste cele două maluri ale Prutului, pentru a marca intrarea în Anul Centenar al Marii Uniri din 1918, iar la eveniment au participat membri ai Platformei Unioniste Acţiunea 2012, relatează site-ul Radio Chişinău.

CARNETUL de conducere, condiţionat de starea de sănătate. Ordin semnat de ministrul Sănătăţii prin care se schimbă regulile pentru cardiaci şi bolnavii de diabet

Începând de la 1 ianuarie, persoanele care suferă de afecţiuni cardiace sau de diabet vor putea obţine mai greu eliberara şi reînnoirea permisului de conducere, reiese dintr-un ordin de ministru, la cererea unei directive europene din anul 2016, potrivit Ministerului Sănătăţii (MS).

Revelion cu artificii manevrate greşit: 14 persoane la spital/ Peste 600 de solicitări la ambulanţă numai în Bucureşti, primite în noaptea dintre ani

Paisprezece persoane au ajuns, în ultimele 24 de ore, la spital, din cauza accidentelor provocate de folosirea imprudentă a materialelor pirotehnice. Duminică, poliţiştii au confiscat articole pirotehnice de aproape 50.000 lei.

Medicul Lucan, la controlul judiciar: Să mă anunţaţi când o să-l omor şi pe Papă. Fantastic, la fiecare translant tai câte o arteră renală

Medicul Mihai Lucan s-a prezentat, luni dimineaţă, la Secţia 17 Poliţie în cadrul măsurii controlului judiciar dispuse de instanţă, acesta declarând, drept răspuns la acuzaţiile de tentativă de omor, că de fapt, la fiecare transplant pe care-l efectuează el taie câte o arteră renală.

Sf Vasile, păzitor de duhuri rele, serbat în prima zi a noului an

Sfântul Vasile, unul dintre sfinţii care au făcut minunile cele mai mari, considerat păzitor de duhuri rele, este serbat în prima zi din noul an, când, potrivit tradiţiei, dacă ninge, anul va fi unul îmbelşugat, iar dacă este senin şi geros, oamenii vor fi sănătoşi.

LA MULŢI ANI, România! Bucuria unui nou început pentru 20 de milioane de români, la intrarea în 2018. Revelionul sărbătorit în marile oraşe din ţară – VIDEO

România a intrat în noul an 2018 cu focuri de artificii, cu petreceri în aer liber şi cu spectacole de lumini şi culori în majortatea oraşelor ţării.

REVOLUŢIA fiscală intră în vigoare de la 1 ianuarie 2018. Reguli NOI pentru firme şi pentru cei care realizează venituri anul acesta

Ziua de 1 ianuarie 2018 este prevăzută ca dată de intrare în vigoare a unor normative şi reglementări care vor genera plusuri sau, uneori, minusuri în bugetele populaţiei şi firmelor. MEDIAFAX consemnează principalele schimbări care vor interveni începând cu acest termen.

Turiştii blocaţi pe platoul Babele din Munţii Bucegi vor ajunge la hoteluri, după ce au fost PRELUAŢI de maşini de dezăpezire

Un număr de 146 de turişti au rămas blocaţi pe platoul Babele din Munţii Bucegi, jandarmii montani din judeţele Prahova, Dâmboviţa şi Argeş intervenind pentru coborârea acestora. La ora transmiterii ştirii, maşinile au ajuns deja pe Platoul Babele pentru preluarea lor.

Cât va fi punctul de amendă auto în 2018, după ce salariul minim va creşte la 1.900 de lei

Guvernul a decis în decembrie să plafoneze punctul de amendă pentru a nu ajunge la valori prea mari. Astfel, valoarea punctului de amendă auto va rămâne la 145 de lei în 2018, chiar dacă salariul minim brut pe ţară va creşte la 1.900 de lei, arată ordonanţă de urgenţă adoptată de guvern.

Anunţuri de angajare la McDonald´s, în Gara de Nord, cu salariul la vedere. Cât oferă compania pentru diverse poziţii în restaurantele fast-food

Deficitul mare de personal de pe piaţa muncii se resimte şi în cadrul lanţului de restaurante de tip fast-food McDonald’s, care publică anunţuri de angajare în care menţionează salariile oferite în zone pe unde trec zilnic zeci de mii de persoane. Spre exemplu, un astfel de anunţ este afişat la intarea în restaurantul McDonald´s din Gara de Nord, una dintre cele mai aglomerate zone din Capitală.