Social

Revocarea sau menţinerea conducerii DNA, anunţată de ministrul Justiţiei în funcţie de Raportul Inspecţiei Judiciare, declaraţiile Mihaelei Iorga şi decizia CCR privind OUG 13

Ministrul Justiţiei susţine că atunci când va lua o decizie privind revocarea sau menţinerea în funcţie a conducerii DNA va lua în calcul, pe lângă raportul Inspecţiei Judiciare, decizia CCR privind ancheta OUG 13 şi situaţiile pe care i le-a adus la cunoştinţă Mihaiela Iorga.

Activitatea Direcţiilor Permise Auto, sistată joi, din cauza unor defecţiuni tehnice

În cadrul birourilor centrale şi din ţară ale Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor, nu se vor putea efectua, în cursul zilei de joi, activităţi cu publicul, din cauza unor probleme tehnice, anunţă reprezentanţi ai Ministerului Afacerilor Interne.

Toader cere clarificarea situaţiei privind BILEŢELUL invocat de Laura Codruţa Kovesi la CSM, după controlul Inspecţiei Judiciare

Ministrul Justiţiei a cerut inspectorilor judiciari, la şedinţa procurorilor CSM de miercuri, clarificarea situaţiei bileţelului invocat de Laura Codruţa Kovesi la CSM. Şefa DNA a prezentat un bilet cu numere de dosare, susţinând că inspectorii ar fi căutat informaţii din anumite cauze.

Angajata de la Protectia Copilului din Braşov, acuzată că lua mită pentru a prelua cereri de adopţie, arestată preventiv

Angajata Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului din Braşov, acuzată că pretindea bani de la cuplurile care doreau să adopte un copil, pentru a le prelua cererile, a fost arestată preventiv, miercuri seara, transmite corespondentul MEDIAFAX.

O grupare din Brăila care racola şi obliga tinere să se prostitueze în ţări europene, destructurată

Au fost puse în aplicare 110 mandate de aducere, miercuri, iar procurorii DIICOT au luat măsuri asigurătorii pe imobile, bani, autovehicule, bărci, conturi şi alte bunuri de valoare, după percheziţii la o grupare care racola tinere pentru prostituţie în ţări europene.

Copil de un an şi patru luni din Botoşani, în stare gravă după ce a căzut într-o oală cu apă fierbinte

Un copil de un an şi patru luni, din localitatea Balta Arsă, judeţul Botoşani, a suferit, miercuri seara, arsuri pe 40 la sută din corp, după ce a căzut într-o oală cu apă fierbinte. Din cauza stării grave, micuţul va fi transferat la un spital de arşi din ţară, transmite corespondentul MEDIAFAX.

RUPTURA din Inspecţia Judiciară, după controlul la DNA. Ce săgeţi s-au aruncat în CSM: “Un procuror se temea, are familie”. „Imaginea Inspecţiei e praf”. „Parcă căzuse tavanul, cum ne-am permis să cerem relaţii”

Patru inspectori care au efectuat controlul la DNA au fost audiaţi miercuri la sediul CSM. O şedinţă care a scos din nou la iveală scindarea din instituţie. În timp ce unii vorbeau despre teama procurorilor de a spune ce e în DNA, alţii susţineau că tensiunile din echipă erau ştiute şi ignorate.

Ambulanţă din Dâmboviţa, implicată în accident rutier: Asistenta a fost rănită

O ambulanţă din Dâmboviţa fost implicată, miercuri seară, într-un accident rutier, care a avut loc pe un drum judeţean, în zona localităţii Braniştea. Asistenta, care era în salvarea aflată în misiune, a fost rănită, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Generalul în rezervă Dumitru Iliescu a prezentat Comisiei SRI paşii „construcţiei” unui dosar împotriva unei persoane incomode/ Mi s-au furnizat informaţii despre conducerea SRI. S-au căutat „canale colaterale”

Generalul în rezervă Dumitru Iliescu a prezentat Comisiei SRI paşii „construcţiei” unui dosar împotriva unei persoane incomode, primul fiind „luarea măsurii interceptării”, iar ultimul „stabilirea sentinţei”, a precizat, miercuri, preşedintele acestui for, Claudiu Manda.

Balul Bobocilor din CLUJ. Ministrul Educaţiei anunţă schimbări drastice, după ce elevii au mimat acte sexuale

Ministrul Educaţiei, Liviu Pop, a declarat că, în contextul evenimentelor de la un bal al bobocilor, din Cluj-Napoca, unde elevii au mimat acte sexuale, că trebuie regândit şi îmbunătăţit statutul elevului, astfel încât să nu mai existe "interpretări".

REPORTAJ: Experienţa milităriei pentru o zi, la îndemâna bucureştenilor, de Ziua Armatei | FOTO, VIDEO

Oficialii MApN au decis ca în acest an Ziua Armatei să nu fie celebrată doar prin ceremoniile comemorative şi religioase tradiţionale, organizând în Parcul Carol şi evenimente menite să arate bucureştenilor o latură mai puţin rigidă şi cazonă decât cea cu care sunt obişnuiţi civilii.

Sebastian Ghiţă, scos de sub control judiciar în dosarul „Hidro”

Magistraţii Curţii de Apel Ploieşti au decis, miercuri, ca omul de afaceri Sebastian Ghiţă să fie scos de sub control judiciar în dosarul „Hidro”, în care este acuzat de sprijinirea unui grup infracţional organizat. Decizia este definitivă, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Balul Bobocilor CLUJ. Elevii care au mimat sexul oral scapă de sancţiuni. Anunţul de ultima oră făcut de directorul liceului

Conducerea Colegiului Tehnic de Comunicaţii ”Augustin Maior” Cluj-Napoca nu va sancţiona niciun elev care a participat la Balul Bobocilor, unde s-a mimat sexul oral, deoarece faptele au avut loc în afara şcolii, unde responsabilitatea nu mai aparţine profesorilor, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Florin Iordache, autorul OUG 13, se va ocupa în Parlament de modificările la legile justiţiei propuse de succesorul său la minister, Tudorel Toader

Preşedintele Comisiei pentru stabilitatea în justiţie, Florin Iordache (PSD), a declarat, miercuri, că aleşii vor lucra „în integralitate” proiectele de lege privind schimbările din Justiţie, afirmând că vor fi şi amendamente propuse de Ministerul Justiţiei care nu vor fi asumate de niciun partid.

Noi achiziţii de elicoptere Airbus H215 pentru dotarea Armatei şi a MAI. Se vor produce pe linia de la Braşov

Ministrul Apărării Naţionale, Mihai Fifor, a declarat, miercuri, că România va achiziţiona, în perioada următoare, elicoptere Airbus H215, care vor intra atât în dotarea Armatei Române, cât şi în dotarea Ministerului Afacerilor Interne.

CSM anunţă că a dat aviz consultativ pentru recursul compensatoriu privind eliberarea deţinuţilor ţinuţi în condiţii improprii, dar proiectul a fost modificat ulterior

CSM precizează că a emis un aviz consultativ în cazul Legii recursului compensatoriu, prin care se prevedea o compensaţie de trei zile pentru fiecare 30 de zile executate, nu şase zile, aşa cum este în prezent, adăugând că proiectul de lege a fost, ulterior avizării, modificat în Parlament.

Nouă candidaţi pentru Primăria Deva, după ce fostul edil a fost condamnat la 6 ani de închisoare

Nouă candidaţi, între care trei independenţi, s-au înscris în cursa pentru fotoliul de primar al oraşului Deva, funcţia fiind vacantă după ce fostul edil, Mircia Muntean, a fost condamnat la şase ani de închisoare cu executare, transmite corespondentul MEDIAFAX.

SCANDALUL manualelor alternative: Părinţii consideră că auxiliarele completează informaţiile din manualele tradiţionale

Părinţii au o atitudine favorabilă faţă de manualele alternative, iar opt din 10 respondenţi la studiul „Rolul manualelor alternative în educaţia copiilor”, realizat pentru Uniunea Editorilor din România (UER), consideră că acestea completează informaţia existentă în manualele tradiţionale.

CNAIR, amendată de poliţişti în cazul femeii din Filiaşi, care a murit după ce a fost dusă la spital cu duba în lipsa ambulanţelor

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a fost amendată, miercuri, de poliţişti, pentru că nu erau aplicate marcaje rutiere în zona în care a avut loc accidentul rutier din Filiaşi, în urma căruia o femeie a murit după ce a fost dusă la spital cu o dubă, în lipsa ambulanţelor.

Comisia SRI a audiat un alt fost angajat al Serviciului, colonelul în rezervă Ion Dedu.

Comisia SRI a audiat, miercuri, un alt fost angajat al Serviciului, respectiv colonelul în rezervă Ion Dedu, care a adus în discuţie cazul său, legat de procesul intentat SRI, dar şi punerea în aplicare, de către serviciu, a autorizaţiilor de interceptare pe drept comun, pe care o consideră nelegală.

Poliţiştii din Suceava, dotaţi cu maiouri antiglonţ şi anti-înjunghiere, după crima din Gara Burdujeni

Poliţiştii din Suceava vor fi dotaţi cu maiouri antiglonţ şi anti-înjunghiere, Inspectoratul de Poliţie urmând să achiziţioneze, prin licitaţie, 125 de astfel de măsuri de protecţie, după ce un agent a fost ucis, vara aceasta, în Gara Burdujeni, transmite corespondentul Mediafax.

Omul de afaceri Maricel Păcuraru rămâne în libertate; decizia este definitivă

Tribunalul Brăila a admis, miercuri, cererea de eliberare condiţionată a omului de afaceri Maricel Păcuraru, condamnat în noiembrie 2014 la patru ani de închisoare cu executare, pentru spălare de bani şi complicitate la abuz în serviciu. Decizia este definitivă, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Balul Bobocilor CLUJ. Organizaţie: Jocurile cu tentă sexuală nu au ce căuta în acţiunile pentru şi cu elevi

Alianţa pentru Educaţie de Calitate (ApEC) trage un semnal de alarmă după ce, în spaţiul public, au ajuns imagini cu elevi care mimează sexul oral, reprezentanţii organizaţiei precizând că astfel de concursuri sau jocuri „nu au ce căuta într-o acţiune pentru şi cu elevi”.

Maşina care se conduce singură şi autobuzul în care angajaţii lucrează în drum spre serviciu, prezentate la un târg de joburi pentru studenţi

O maşină care în viitor va merge fără şofer, precum şi un autobuz în care angajaţii lucrează în drum spre locul de muncă au fost prezentate, miercuri, în cadrul unui târg de joburi pentru studenţi, la Timişoara, transmite corespondentul Mediafax.

Parlamentarii vizitează locul unde este depozitată arhiva SIPA/ Şerban Nicolae: În prezent, măsurile de securizare fac imposibil accesul neautorizat | VIDEO

Parlamentarii din Comisia de anchetă a arhivei SIPA au ajuns, miercuri, la ora 14.00, la sediul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, pentru a vizita arhiva SIPA, depozitată la această instituţie.

Cadavre de porci mistreţi, descoperite pe o plajă din nordul staţiunii Mamaia – FOTO, VIDEO

Două cadavre de porci mistreţi au fost descoperite, miercuri, pe o plajă din nordul staţiunii Mamaia. Specialiştii cred că animalele au fost aduse de valurile mării dinspre Delta Dunării, dar vor face analize pentru a stabili cauza morţii, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Anchetă la Spitalul de Copii Timişoara, după ce un băieţel de nouă luni a murit în condiţii suspecte

Conducerea Spitalului de Copii din Timişoara a demarat o anchetă internă, după ce părinţii unui copil de nouă luni, care a murit în unitatea de primiri urgenţe, au depus o plângere la Parchet, nemulţumiţi de modul în care cel mic a fost tratat, transmite corespondentul Mediafax.

CAZUL decesului femeii transportate la spital cu duba. Arafat: A fost trimisă o ambulanţă. Este posibil ca cele două autovehicule să se fi intersectat/ Cum au pasat subiectul reprezentanţii MS

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), Raed Arafat, a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, că, în cazul femeii din Dolj, care a fost transportată la spital cu duba, a fost trimisă o ambulanţă, menţionând că este posibil ca cele două autovehicule să se fi intersectat.

Climatolog ANM, despre posibilitatea ca VORTEXUL polar să ajungă deasupra României: Urmează o perioadă de răcire de provenienţă polară

România ar putea fi afectată de curenţii de aer ce înconjoară Polul Nord, definiţi drept Vortexul polar, după tendinţa actuală de încălzire a vremii, a declarat, pentru MEDIAFAX, climatologul Roxana Bojariu, de la Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).

Locatarii blocului din Braşov care ”a rămas în aer“ vor plăti expertiza structurii de rezistenţă. Când vor avea proprietarii undă verde să se întoarcă la locuinţe

Cheltuielile privind expertiza structurii de rezistenţă a blocului din Braşov unde terenul de sub fundaţia clădirii s-a prăbuşit parţial vor fi suportate de către proprietari. Totodată, locatarii se vor putea întoarce la casele lor abia în primăvară.

Ministerul Justiţiei, dat în judecată ca să pună în dezbatere legile justiţiei

Asociaţia Alianţa pentru Combaterea Abuzurilor a anunţat că a dat în judecată Ministerul Justiţiei pentru a-l obliga să supună consultării/dezbaterii publice proiectul de modificare al legilor justiţiei, versiunea ”Tudorel Toader”.

Ministrul Bodog a anunţat că programul Acţiuni Prioritare-Arsuri este aproape finalizat. Ce beneficii aduce acesta pacienţilor cu arsuri

Ordinul de ministru pentru programul Acţiuni Prioritare (AP)-Arsuri este aproape finalizat, a anunţat, miercuri, ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, care a mai precizat că instituţia încearcă să-l încadreze în cadrul bugetar pentru anul viitor.

Lucrări pe Autostrada Soarelui, pe ambele sensuri, pentru plombarea suprafeţei carosabile

Mai multe lucrări de plombare a suprafeţei carosabile sunt programate, miercuri, pe Autostrada Soarelui, atât înspre litoral, cât şi pe sensul de mers către Capitală, potrivit Centrului Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR).

Servicii medicale ca în Evul Mediu. Femeia transportată cu o dubă la spitalul din Craiova a murit. Primarul: Am sunat la spital, dar ne-au spus că nu au voie să trimită medic/ Imagini VIDEO cu impact emoţional

Femeia în vârstă de 67 de ani din Filiaşi, care a fost transportată la Spitalul Craiova, marţi, cu o dubă, deoarece toate cele trei ambulanţe din localitate erau indisponibile, a murit în noaptea de marţi spre miercuri, transmite corespondentul MEDIAFAX. După ce au sunat la 112 şi li s-a comunicat că toate cele trei ambulanţe ale oraşului sunt ocupate, fiul femeii şi primarul au hotărât să trimită victima cu o dubă la spitalul din Craiova, aflat la 36 km distanţă. Ulterior, contactat de Mediafax, şeful DSU, Raed Arafat a susţinut că din informaţiile sale a fost trimisă o salvare şi este posibil ca cele două autovehicule să se fi intersectat.

Ioan Niculae, la ICCJ, în cazul Romgaz: Ţinta dosarului constă în distrugerea industriei de îngrăşăminte

Omul de afaceri Ioan Niculae a declarat, miercuri, la ICCJ, unde a avut loc primul termen în dosarul „Romgaz”, că ţinta acestui caz al procurorilor DIICOT a fost de „a distruge industria de îngrăşăminte”, iar acesta, susţine el, este un scop atins.

Amenzi de 170.000 de lei pentru mai multe unităţi de colectare şi procesare a laptelui, unele dintre acestea fiind închise sau cu activitatea suspendată. Ce au găsit inspectorii

Inspectorii sanitari au amendat cu peste 170.000 de lei mai multe unităţi de colectare şi procesare a laptelui şi a produselor lactate, au reţinut 744 de kg de produse lactate, au suspendat activitatea în 66 de unităţi şi au interzis-o în 27, în urma controalelor efectuate, potrivit ANSVSA.

Un asistent social este acuzat că lua mită pentru a prelua cereri de adopţie

Un asistent social al Direcţiei de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Braşov este cercetat sub control judiciar după ce ar fi luat mită pentru a prelua cereri de adopţie. Mai mult, femeia a convins o angajată a DGASPC Covasna să falsifice un raport de evaluare a unei familii.

Normele legii vaccinării, care instituie obligativitatea respectării listei de vaccinuri la copii, vor fi gata mai devreme. Bodog: Nu aşteptăm ca legea să-şi facă parcursul

Ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, a declarat, miercuri, că ministerul şi cei care au lucrat la legea vaccinării pregătesc deja normele de aplicare, afirmând că legea va aduce modificări pozitive în buget.

Metrorex anunţă modificări pentru circulaţia trenurilor pe timp de iarnă

Trenurile de metrou vor circula mai des. Intervalul de circulaţie va fi redus, iar garniturile vor fi suplimentate, iarna, în perioada cu vârf de trafic, dacă situaţia o impune, pentru evitarea supraaglomerării, se arată într-un comunicat de presă al Metrorex, emis miercuri.

Ministrul Sănătăţii: Prima cantitate de vaccin gripal a fost livrată. Vaccinarea antigripală poate începe

Ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, a declarat, miercuri, că prima cantitate de vaccin antigripal a fost livrată în ţară, iar vaccinarea poate începe, afirmând că până la sfârşitul lunii va fi semnat şi contractul pentru cantitatea de vaccin necesară pentru tot anul.