Social

O profesoară din Vaslui a fost bătută cu o ţeavă de un elev de 12 ani care a luat nota 4

O profesoară de limba română din localitatea vasluiană Todireşti a fost lovită cu o ţeavă de calorifer peste picioare de un elev de clasa a VI-a, care primise nota 4 la teză, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Bogdan Licu, suspectat de plagiat, propus pentru un nou mandat la Parchetul General

Intervievarea candidaţilor propuşi de ministrul Justiţiei pentru funcţiile de prim-adjunct şi adjunct al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va avea loc pe 29 decembrie, anunţă Consiliul Superior al Magistraturii (CSM).

Temperaturile vor fi apropiate de cele specifice acestei perioade. PROGNOZA METEO pentru joi şi vineri

Valorile termice vor fi apropiate de cele climatologic specifice acestei perioade, iar cerul va fi variabil, cu înnorări temporare îndeosebi în regiunile nordice, estice şi la munte, informează ANM.

Anchetă într-un colegiu din Braşov după ce 14 copii au ajuns la spital cu intoxicaţii de la adeziv

Inspectoratul Şcolar Judeţean şi Direcţia de Sănătte Publică Braşov au deschis, miercuri, anchete la Colegiul Naţional „Dr. Ioan Meşotă“ după ce, marţi seara, 14 elevi au ajuns la spital intoxicaţi de la vaporii degajaţi de adezivi de lipit linoleum, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Salariu redus timp de 3 luni pentru cel care a permis transportarea bradului cu ambulanţa în Satu Mare

Comisia de anchetă constituită la nivelul Serviciului de Ambulanţă Satu Mare a decis sancţionarea şefului garajului, cel care a dispus transportarea unui brad pentru Crăciun cu o ambulanţă pentru dializaţi, cu diminuarea salariului cu 15% pe o perioadă de 3 luni, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Corpul de Control al Ministerului Sănătăţii va face verificări la Spitalul Marie Curie din Capitală

Corpul de Control al Ministerului Sănătăţii va face verificări la Spitalul Marie Curie din Capitală, urmând a fi verificate documentele medicale ale copiilor cărora le-au fost pus proteze în unitatea sanitară, au declarat reprezentanţi ai Ministerului Sănătăţii pentru agenţia de presă MEDIAFAX.

Rompetrol Rafinărie, trimisă în judecată în urma incendiului în care au murit două persoane

Procurorii constănţeni au dispus trimiterea în judecată a societăţilor Rompetrol Rafinare SA şi Rominserv SRL, dar şi a patru angajaţi, pentru comiterea infracţiunilor de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, poluare accidentală şi neluarea măsurilor de securitate şi sănătate în muncă.

Curtea Constituţională a decis că majorările salariale din educaţie şi sănătate, adoptate de Parlament, sunt constituţionale. Liviu Dragnea: Dacă legea e promulgată rapid, intră în vigoare de la 1 ianuarie

Curtea Constituţională a decis miercuri că majorăriile salariale sunt constituţionale, în timp ce o decizie pe legea privind reducererea a 102 taxe va fi luată abia vineri.

Primăria Bistriţa, amendată cu 5000 de lei pentru că nu a autorizat spaţii pentru vinderea brazilor

Primăria Bistriţa a fost amendată cu 5000 de lei de poliţişti pentru că a permis comercializarea pomilor de Crăciun în piaţa oraşului, care nu a fost autorizată pentru comercializarea materialelor lemnoase, amenzi fiindu-le aplicate şi comercianţilor, informează corespondentul MEDIAFAX.

Transplantul de ţesut cu numărul 100 a avut loc la Timişoara. Medicii spun că sunt tot mai puţini donatori

Un sportiv în vârstă de 20 de ani, care a avut o ruptură de ligament încrucişat, a beneficiat, miercuri, de transplantul de ţesut cu numărul 100 efectuat la Timişoara, medicul ortoped care l-a operat pe tânăr spunând că a numărul donatorilor este tot mai mic, transmite corespondentul MEDIAFAX

Vlad Voiculescu: „Sănătatea nu are culoare politică. Sistemul nu este atât subfinanţat pe cât e de corupt”

Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a scris miercuri, pe pagina sa de Facebook, că sănătatea nu are culoare politică şi că sistemul nu este atât de subfinanţat pe cât este de "haotic, corupt şi lipsit de mecanisme de control care să asigure siguranţa pacienţilor şi a medicilor".

Teodor Meleşcanu, martor în dosarul lui Uioreanu: Am vorbit la telefon. Nu mi-a cerut nimic

Fostul director al Serviciului de Informaţii Externe, Teodor Meleşcanu, a fost chemat, miercuri, ca martor în dosarul fostului preşedinte al Consiliului Judeţean Cluj, Horia Uioreanu, privind scurgerile de informaţii.

FOTO Cetăţean rus urmărit internaţional, prins în timp ce încerca să treacă graniţa într-un portbagaj

Poliţiştii de frontieră doljeni au descoperit, ascuns în portbagajul unui autoturism condus de un cetăţean rus, un bărbat, urmărit internaţional, căutat de autorităţile cehe pentru săvârşirea infracţiunii de furt, potrivit unui comunicat al Poliţiei de Frontieră.

Schimbarea la faţă a unei fabrici comuniste de mobilă, devenită primul parc tehnologic IT – GALERIE FOTO

Fosta fabrică de mobilă “Libertatea” din Cluj-Napoca, înfiinţată în anii 1950, a fost transformată în urma unei investiţii de 13 milioane de euro în primul parc tehnologic din România, Liberty Technology Park, unde activează firme din domeniul IT&C.

Ceaţă pe Autostrada 1 Bucureşti – Piteşti, vizibilitate între 100 şi 150 de metri

Centrul Infotrafic anunţă că pe Autostrada 1 Bucureşti - Piteşti, traficul rutier se desfăşoară în condiţii de ceaţă între kilometrii 11 şi 40, vizibilitatea fiind cuprinsă între 100 şi 150 de metri.

Circulaţia tramvaielor 8 şi 23, blocată în Capitală din cauza unei maşini aflate pe şine

Circulaţia tramvaielor 8 şi 23 din Capitală este blocată, la ora transmiterii ştirii, din cauza unei maşini aflate pe şine, din primele informaţii şoferului autoturismului i s-a făcut rău la volan, potrivit RATB.

CFR: Traficul pe reţeaua feroviară se desfăşoară în condiţii de iarnă, unele garnituri au întârzieri

Traficul feroviar pe întreaga reţea feroviară se desfăşoară în condiţii de iarnă, iar viteza de circulaţia trenurilor a fost adaptată la temperaturile scăzute înregistrate la nivel solului, anumite garnituri înregistrând întârzieri în grafic, anunţă CFR.

FOTO. Plante vechi de 23 milioane de ani care au format huila, scoase din subteranele Văii Jiului

Un profesor de la Universitatea din Bucureşti şi un doctorand scot fosile din plante din subteranele Văii Jiului, acestea fiind cele care au stat la baza formării huilei, resursă care în ultimii 200 de ani a format industria din zonă şi a pus bazele economiei româneşti.

Noi percheziţii la Spitalul Marie Curie. La verificări ar fi prezent şi medicul Burnei

Procurorii fac din nou percheziţii, miercuri dimineaţă, la Spitalul Marie Curie din Capitală, în spaţiile sigilate rămase neverificate, la percheziţii fiind prezent şi medicul Gheorghe Burnei, au declarat surse judiciare pentru MEDIAFAX.

Sorin Ovidiu Vîntu, 10 ani închisoare în dosarul privind delapidarea patrimoniului Asociaţiei Salariaţilor Petrom

Omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu a fost condamnat la 10 ani şi 6 luni de închisoare în dosarul privind delapidarea patrimoniului Asociaţiei Salariaţilor din SNP Petrom SA; în acelaşi dosar, Liviu Luca a primit o pedeapsă de 10 ani de închisoare, decizia nefiind definitivă.

Cererea de eliberarea condiţionată a lui Dan Voiculescu, respinsă

Cererea de eliberare făcută de fostul senator Dan Voiculescu a fost respinsă de Judecătoria Sectorului 5, acesta având posibilitatea de a face o nouă solicitare în septembrie 2017. Decizia Judecătoriei Sectorului 5 nu este definitivă.

GALERIE FOTO. Studenţii ieşeni au pregătit porţii de mâncare pentru persoanele fără adăpost

Studenţii ieşeni au pregătit 60 de porţii de pui cu broccoli, ardei şi bacon gratinat şi salată de morcovi, sub ochii unui bucătar profesionist, iar la lăsatul serii au dus mâncarea la adăpostul de noapte din oraş, pentru a fi împărţită persoanelor fără adăpost.

Corneliu Iacobov, condamnat la 7 ani închisoare în dosarul „Rafo Oneşti”, a fost eliberat

Omul de afaceri Corneliu Iacobov, condamnat la şapte ani de închisoare în dosarul „Rafo Oneşti“, a fost pus în libertate, marţi, după ce Judecătoria Medgidia a admis solicitarea acestuia de eliberare condiţionată, iar procurori nu au mai contestat decizia, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Revoluţionarii cer confruntare cu Ion Iliescu în dosarul Revoluţiei

Liderul Asociaţiei 21 decembrie 1989, Doru Mărieş, a avut, marţi, o întâlnire cu Procurorul General al României şi cu procurorul care instrumentează dosarul Revoluţiei, iar la finalul întrevederii a declarat că a cerut o confruntare între revoluţionari şi fostul preşedinte al României, Ion Iliescu.

Anchetă la Satu Mare după ce o ambulanţă pentru dializaţi a transportat un brad de Crăciun

Serviciul de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Satu Mare a declanşat, marţi, o anchetă administrativă după ce pe o reţea de socializare a fost distribuită o filmare în care o ambulanţă transportă un brad pentru Crăciun, trasmite corespondentul MEDIAFAX.

Avocatul Poporului: Evaluăm dacă sesizăm CCR pe legea care interzice unui condamnat penal să fie în Guvern/ Dragnea, întrebat dacă va cere AP contestarea legii 90/2001: „Eu nu, dar demersul e corect”

Serviciul Contencios Constituţional va analiza oportunitatea sesizării Curţii Constituţionale de către Avocatul Poporului în ceea ce priveşte legea care interzice condamnaţilor penal să facă parte din Guvern. UPDATE: Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat marţi că nu va solicita Avocatului Poporului să conteste la CCR Legea 90/2001, el arătând că PSD nu intenţionează nici să modifice în Parlament această lege, respectând astfel promisiunile făcute în campanie, dar a apreciat că demersul ar fi unul corect.

PROGNOZA METEO pentru miercuri şi joi. Rece în cea mai mare parte a ţării

Deşi valorile termice vor marca o creştere uşoară faţă de intervalul precedent, vremea se va menţine rece pentru această perioadă în cea mai mare parte a ţării, îndeosebi dimineaţa, informează ANM.

Nepoata lui Gabriel Oprea, Loredana Radu: Aveam semnale că voi fi arestată. Aveam bagajul făcut de un an de zile

Loredana Radu, fost avocat şi nepoata lui Gabriel Oprea, a fost audiată, marţi, în dosarul în care este judecată alături de fostul primar Neculai Onţanu, aceasta declarând că, prin ea, procurorii au "lovit în Gabriel Oprea" şi că, la momentul arestării sale, avea bagajul "făcut de un an de zile".

Prejudiciul cauzat prin folosirea coloanelor oficiale de Gabriel Oprea, peste 86.000 lei

Procurorii anticorupţie au anunţat, la şedinţa de judecată prin care Gabriel Oprea contestă sechestrul pus în dosarul privind decesul poliţistului Bogdan Gigină, că prejudiciul produs prin folosirea abuzivă a coloanelor oficiale este de 86.186 lei.

Patru maşini din Argeş au fost avariate de un acoperiş de bloc smuls de viscol

Patru maşini au fost distruse, marţi dimineaţă, la Câmpulung Muscel, de o rafală de vânt care a smuls un acoperiş de pe un bloc şi l-a trântit peste autoturisme, informează corespondentul MEDIAFAX.

Se circulă în coloană pe A1, pe sensul de mers Piteşti-Bucureşti

Centrul Infotrafic anunţă că se circulă în coloană pe A1, pe sensul de mers Piteşti - Bucureşti, la ieşirea de pe autostradă către DN Centura Bucureşti, pe banda de decelerare.

Wizz Air introduce în 2017 patru noi rute de pe aeroportul din Cluj spre Stockholm, Bratislava, Larnaca şi Malta

Compania Wizz Air a anunţat pentru anul viitor o extindere masivă a operaţiunilor pe Aeroportul Internaţional „Avram Iancu” Cluj, urmând să aducă aici a şasea aeronavă şi să introducă patru noi rute internaţionale spre Stockholm, Bratislava, Larnaca şi Malta, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Circulaţie îngreunată pe autostrada Nădlac-Arad. TIR-urile aşteaptă 3 ore pentru a ieşi din ţară

Circulaţia prin punctul de trecere a frontierei de pe autostrada Nădlac-Arad se desfăşoară cu dificultate, TIR-urile aşteaptând chiar şi 3 ore pentru a ieşi din ţară, ca urmare a controalelor autorităţilor maghiare pentru combaterea traficului de migranţi, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Trei răniţi într-un carambol cu 4 maşini produs pe un drum judeţean din Sibiu, din cauza poleiului

Trei persoane au fost rănite în urma unui carambol produs pe un drum judeţean din Sibiu, unde un autoturism care nu a putut frâna la timp, a lovit două maşini şi a fost, la rândul său, lovit de un alt autoturism, traficul fiind blocat, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Mai multe localităţi din judeţele Neamţ şi Bacău au rămas fără energie electrică din cauza vântului. Porturile Constanţa şi Midia, închise

Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) anunţă că mai multe localităţi din judeţele Neamţ şi Bacău au rămas fără energie electrică din cauza vântului puternic, porturile Constanţa şi Midia fiind închise transportului maritim.

Judecătoria Sectorului 5 judecă cererea de eliberare condiţionată a lui Dan Voiculescu/ Bibliografia şi manuscrisele cărţilor omului de afaceri au fost aduse cu un cărucior în sala de judecată / Cererea de eliberarea a lui Dan Voiculescu, respinsă

Judecătoria Sectorului 5 a luat în discuţie, marţi, cererea de eliberare condiţionată făcută de Dan Voiculescu, acesta fiind încarcerat din august 2014 la Penitenciarul Rahova după ce a fost condamnat la zece ani de închisoare în dosarul privatizării frauduloase a Institutului de Cercetări Alimentare. UPDATE: Procurorii au cerut instanţei amendarea Penitenciarului Rahova şi cercetarea directorului unităţii pentru că nu ar fi trimis către DNA lista cu toate cărţile scrise de Dan Voiculescu.

Două persoane au fost rănite grav într-un accident în Bucureşti. Trafic îngreunat în toata Capitala

Un accident în care au fost implicate două maşini a avut loc, marţi dimineaţa, la intersecţia Bd. Dimitrie Cantemir cu Bd. Mărăşeşti, două persoane fiind rănite grav. Traficul rutier este îngreunat în toată Capitala, anunţă Brigada Rutieră a Poliţiei Capitalei.

Un microbuz cu 15 elevi s-a răsturnat în Olt, 3 copii fiind răniţi. A fost activat Planul roşu de intervenţie/ Societatea care administrează drumul a fost amendată

Trei tinere cu vârste cuprinse între 15 şi 16 ani au ajuns la spital, luni, cu traumatisme multiple după ce microbuzul cu care se duceau la şcoală şi în care se aflau 15 copii s-a răsturnat în comuna Voineasa, judeţul Olt, fiind activat Planul roşu de intervenţie, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Mai mulţi stâlpi şi copaci au fost doborâţi de viscol în Arad, avariind două maşini

Mai mulţi stâlpi şi copaci au fost rupţi, în cursul nopţii, de vântul care a bătut cu putere în judeţul Arad, două maşini fiind avariate şi mai multe gospodării rămând fără internet şi cablu tv, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Cod galben de vânt în Bucureşti şi în alte 19 judeţe

Meteorolorii au emis un cod galben de vânt pentru Bucureşti, valabil până marţi la ora 10.00, fiind în vigoare atenţionări şi pentru alte 20 judeţe.