Social

Scutirile la plata impozitelor pentru soţii veteranilor şi văduvele de război, reitroduse de Ministerul Finanţelor

Veteranii de război, văduvele de război, persoanele persecutate din motive politice, precum şi cele deportate în străinătate ori care au fost prizonieri vor beneficia de facilităţile fiscale acordate până la 31 decembrie 2015, a decis Ministerul Finanţelor.

Pagubele produse de furtuna din Capitală: 22 locuinţe şi 20 de curţi, inundate; 9 arbori căzuţi pe maşini

Furtuna din noaptea de luni spre marţi, care s-a abătut asupra Capitalei, a provocat inundarea a zeci de gospodării, scurtcircuitarea semafoarelor, accidente auto, căderi de arbori şi blocarea pentru zeci de minute a mai multor garnituri de tramvai, potrivit Primăriei Capitalei.

Inspecţia Muncii verifică toate unităţile de prelucrare a ţiţeiului din ţară. Măsura a fost luată după explozia produsă la rafinăria Petromidia

Inspecţia Muncii va iniţia, începând cu data de 29 august 2016, o acţiune de control în toate unităţile de prelucrare a ţiţeiului din ţară, măsura venind după explozia produsă la rafinăria Petromidia din Năvodari, potrivit unui comunicat de presă al Inspecţiei Muncii remis MEDIAFAX.

Tramvaiele şi autobuzele din Arad, biblioteci pe roţi, în cadrul unui proiect de încurajare a lecturii – FOTO, VIDEO

Toate tramvaiele şi autobuzele Companiei de Transport Public Arad vor fi dotate, începând de miercuri dimineaţa, cu cărţi, în cadrul unui proiect derulat de CJ Arad, Biblioteca Judeţeană şi Centrul Cultural Judeţean, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Cei trei români din dosarul „Sky News” rămân în arest preventiv. Decizia este definitivă

Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au respins, marţi, contestaţia celor trei români care apar în reportajul Sky News la măsura arestului preventiv, astfel că aceştia rămân în arest, decizia instanţei supreme fiind definitivă.

Restricţii de circulaţie, până la sfârşitul lunii august, la punctul de trecere a frontierei româno-bulgar Ostrov-Silistra

Autorităţile de frontieră bulgare vor restricţiona temporar, până la sfârşitul lunii august, traficul pe o arteră de control a punctului de trecere a frontierei comun Silistra - Ostrov, din judeţul Constanţa, pentru montarea unor cântare fixe în infrastructura punctului.

Gradul de instabilitate atmosferică va fi în diminuare. PROGNOZA METEO pentru miercuri şi joi

Gradul de instabilitate atmosferică va fi în diminuare, dar în zonele montane, precum şi în regiunile sudice şi centrale, vor mai fi înnorări temporar accentuate, în special în cursul zilei şi local se vor semnala averse şi descărcări electrice, informează ANM.

Solidaritate: Angajaţii Rompetrol donează sânge pentru colegii lor răniţii în explozia de la rafinăria Petromidia – VIDEO

Angajaţii KMG International vor dona sânge pentru cei trei colegi ai lor răniţi în urma exploziei de la rafinăria Petromidia, transmite corespondentul MEDIAFAX.

De ce nu mai fac românii copii. Radiografia unui fenomen care ia amploare în România

187.372 este numărul copiilor care s-au născut în anul 2015 în România. Pare o cifră impresionantă, însă, comparată cu cele din anii precedenţi, conduce la o întrebare simplă: „De ce nu mai fac românii copii?”.

Ministerul Educaţiei a anunţat că elevii de clasa a IV-a vor avea manuale şcolare noi la 7 discipline

Elevii de clasa a IV-a vor avea manuale şcolare noi la şapte materii, a declarat, pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al Ministerului Educaţiei, Mirabela Amarandei.

Deputatul Remus Cernea l-a dat în judecată pe George Becali pentru 50.000 de euro

Deputatul Remus Cernea a depus plângere, marţi, la Tribunalul Bucureşti împotriva lui George Becali pentru atac la persoană, cerându-i acestuia despăgubiri în valoare de 50.000 de euro.

Doar 110 locuri în căminele universităţii de stat din Târgu-Jiu pentru 3.000 de tineri

Studenţii Universităţii "Constantin Brâncuşi" din Târgu-Jiu au la dispoziţie două cămine, însă cele 110 locuri nu sunt suficiente pentru cei 3.000 de tineri înscrişi la instituţia de învăţământ superior de stat, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Fundaţia Principesa Margareta a României oferă tinerilor burse pentru învăţarea unei meserii

Fundaţia Principesa Margareta a României anunţă selecţia bursierilor în cadrul proiectului “O meserie pentru viitor”, adresat tinerilor cu studii nefinalizate, care doresc sa înveţe o meserie şi să îşi găsească un loc de muncă.

Excluderea lui Victor Ponta din avocatură, luată în discuţie de conducerea Baroului Bucureşti/ Decizia s-a amânat până în 31 august. Ponta şi Macovei, invitaţi la şedinţă

Conducerea Baroului Bucureşti a dezbătut, marţi, solicitarea Monicăi Macovei de a-l exclude pe fostul premier Victor Ponta din Baroul Bucureşti, şeful instituţiei precizând că nu a mai avut astfel de cereri până acum.

Procurorul general al României, Augustin Lazăr, despre ordonanţa privind creşterile salariale: Se aplică şi magistraţilor

Procurorul general al României, Augustin Lazăr, susţine că OUG nr.20 din iunie 2016 privind creşterile salariale se aplică şi magistraţilor şi că discuţiile apărute în ultimele zile în spaţiul public pe această temă fac parte din dezbaterea publică şi nu dintr-un scandal.

Deversări de dejecţii pe un câmp din apropierea râului Teleorman. Autorităţile din Argeş au deschis o anchetă – GALERIE FOTO

IPJ Argeş, OSPA, Garda de Mediu şi Apele Române fac o anchetă în cazul unor deversări de dejecţii pe un câmp din apropierea râului Teleorman, de la o fermă de porci din oraşul Costeşti, transmite corespondentul MEDIAFAX.

DECLARAŢIA ZILEI: Procurorul general Augustin Lazăr, despre rezultatele testelor la dezinfectanţii Hexi Pharma: Sunt şi pozitive şi negative. Pregătim teste în străinătate

Procurorul general al României, Augustin Lazăr, a declarat că s-au primit la parchet rezultatele testelor de eficienţă pe unul dintre loturile Hexi Pharma, rezultatele fiind "şi pozitive şi negative", urmând ca analize pe un alt lot de dezinfectanţi să fie făcute în străinătate.

Şeful Salvamont Alba, despre operaţiunea de salvare din peşteră: Dacă nu s-ar fi oprit ruperile de nori, apa i-ar fi zburat de pe piatra pe care stăteau izolaţi

Şeful Salvamont Alba, Lucian Forda, spune, la o zi după misiunea de salvare a persoanelor rămase blocate în peştera din Munţii Apuseni, că turiştii şi salvatorii au fost ajutaţi de natură: "Dacă nu s-ar fi oprit ruperile de nori, apa i-ar fi zburat de pe piatra pe care stăteau izolaţi".

Loteria Română avertizează că au apărut tentative de înşelăciune cu produse de tip „loz în plic”

Loteria Română avertizează cetăţenii că în ultima perioadă a primit sesizări cu privire la producerea unor tentative de înşelăciune cu produse de tip "loz în plic" şi recomandă jucătorilor să nu achiziţioneze produse loteristice decât din agenţiile loto şi de la persoanele autorizate.

Specialişti ai INSEMEX Petroşani fac o expertiză tehnică în cazul exploziei de la Petromidia / Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa a deschis dosar penal

Specialişti ai INSEMEX Petroşani fac o expertiză tehnică în cazul exploziei de la rafinăria Petromidia, la solicitarea Inspecţiei Muncii, transmite corespondentul MEDIAFAX. În acelaşi timp, Parchetul Curţii de Apel Constanţa a preluat dosarul referitor la explozia produsă luni la Rafinăria Petromidia din Năvodari.

Bărbat urmărit internaţional după ce a atacat cu un cuţit un român care-l cazase, prins la Brăila

Un bărbat urmărit de autorităţile germane după ce a atacat, în iunie, cu un cuţit, un român care-l cazase în oraşul Duisburg, a fost prins în Brăila, iar Curtea de Apel Galaţi a emis pe numele său un mandat de arestare, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Atenţionare ANM de instabilitate atmosferică, cantităţile de apă vor depăşi 20 l/mp

Administraţia Naţională de Meteorologie a transmis o atenţionare de instabilitate atmosferică accentuată, valabilă în intervalul 23 august, ora 10 - 24 august, ora 06.

25 de case, 33 de curţi şi 16 subsoluri au fost inundate după vijelia din Bucureşti

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti Ilfov informează că 25 de case, 33 de curţi, dar şi 16 subsoluri de locuinţe au fost inundate după furtuna abătută luni seară asupra Capitalei, meteorologii instituind, timp de o oră, cod portocaliu de vijelii în Bucureşti şi Ilfov.

Unul din cei patru răniţi în urma exploziei de la Petromidia a murit la Spitalul Bagdasar-Arseni

Un bărbat în vârstă de 48 de ani, cu arsuri pe apoape toată suprafaţa corpului, rănit în urma exploziei de la Rafinăria Petromidia din Năvodari, a murit la Spitalul Bagdasar-Arseni din Bucureşti, au confirmat reprezentanţii unităţii spitaliceşti pentru agenţia de presă MEDIAFAX.

Wizz Air face angajări la Bucureşti. Care sunt condiţiile de angajare

Wizz Air, cea mai mare companie aeriană low-cost din Europa Centrală şi de Est, organizează un nou proces de recrutare pentru baza de la Bucureşti, ca parte a planului de dezvoltare anunţat pentru anul 2016.

Noua lege a adopţiilor creează nemulţumiri. Familie adoptivă: ,,Paşii sunt aceiaşi, nu s-a schimbat nimic. Deci nu contează pentru ei cât timp stă un copil în sistem”

Din data de 12 august, este în vigoare o nouă lege a adopţiei, care, teoretic, ar trebui să înjumătăţească timpul necesar finalizării procesului de adopţie, dar care, spun reprezentanţii DGASPC, în realitate nu aduce nicio schimbare în acest sens, ci doar sarcini în plus pentru asistenţii sociali.

EXCLUSIV: Corpul de Control al premierului în cazul licitaţiei manualelor clasei a IV-a: a fost încălcată procedura de secretizare/desecretizare a ofertelor. UPDATE: Directorul CNEE, suspendat din funcţie

Directorul CNEE, Cristian Mirescu, a încălcat procedura de secretizare/desecretizare a ofertelor din cadrul licitaţiei pentru manualele de clasa a IV-a, a constatat Corpul de Control al premierului, se arată în raportul verificărilor, obţinut în exclusivitate de MEDIAFAX. Ministerul Educaţiei a anunţat că în urma raportului directorul CNEE, Cristian Mirescu, a fost detaşat din funcţia de conducere. Ministerul Educaţiei a anunţat că elevii de clasa a IV-a vor avea manuale şcolare noi la 7 discipline.

Elevul din România considerat noul Einstein. Harvard şi Columbia s-au luptat ca să-l aibă student şi i-au oferit burse de 70.000 de dolari pe an

Un elev din Costanţa a uimit mediul academic din Statele Unite. Universităţi de prestigiu precum Harvard şi Columbia s-au luptat ca să-l aibă student şi i-au oferit burse de 70.000 de dolari pe an. Elevul român a ales în cele din urmă Universitatea Columbia unde va studia din toamnă ştiinţele pământului, informează Business Magazin.

Anomalia din sistemul de sănătate: De ce o simplă consultaţie costă 150 de lei la clinicile private, când Casa de Sănătate o evaluează cu doar 20 de lei?

Raportul pe 2015 al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate arată că anul trecut 3 miliarde de lei au mers către decontarea serviciilor medicale în ambulatoriu, aproape 9 miliarde pentru serviciile medicale din spitale, iar alte 9 miliarde de lei către produse farmaceutice, informează Ziarul Financiar.

ISU: Nu au fost înregistrate valori periculoase ale emisiilor din aer, după explozia de la Petromidia. Răniţii, aduşi în Capitală cu ambulanţele; zborurile, anulate de vreme

Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Constanţa spun că, în urma exploziei de la Rafinăria Petromidia, nu ar fi fost înregistrate valori ale emisiilor din aer, care să pună în pericol viaţa comunităţii din împrejurimi sau a oamenilor de pe platforma Midia Năvodari.

Capitala, sub cod portocaliu de vijelii. Tramvaiele 7, 23, 27 şi 47, blocate de ape în zona 11 Iunie – FOTO, VIDEO

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti Ilfov informează că 25 de case, 33 de curţi, dar şi 16 subsoluri de locuinţe au fost inundate după furtuna abătută luni seară asupra Capitalei, meteorologii instituind, timp de o oră, cod portocaliu de vijelii în Bucureşti şi Ilfov.

Fermieri din Bistriţa, în greva foamei, după ce APIA nu le-a plătit subvenţiile pentru animale

Trei fermieri din Bistriţa-Năsăud au intrat, luni după-amiază, în greva foamei şi protestează, în faţa sediului Agenţiei de Plăţi şi Intervenţii în Agricultură (APIA), pentru că nu le-au fost plătite subvenţiile pentru animale, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Bacalaureatul de toamnă: Elevii susţin marţi proba la limba maternă. 44 de elevi eliminaţi la română

Candidaţii din sesiunea de toamnă a Bacalaureatului susţin, marţi, proba scrisă de la limba maternă, Ministerul Educaţiei informând că luni, la proba scrisă de Limba şi literatura română, au fost prezenţi 18.635 de elevi prezenţi, din care 44 au fost eliminaţi pentru tentativă de fraudă.

EXPLOZIE la Rafinăria Petromidia din Năvodari. Patru oameni au fost răniţi şi au fost transportaţi în Capitală cu elicopterele – VIDEO

Patru oameni au fost răniţi într-o explozie ce a avut loc, luni după-amiaza, la Rafinăria Petromidia, din judeţul Constanţa, autorităţile declanşând planul roşu de intervenţie. Răniţii au fost transportaţi cu elicopterele la Spitalul de Arşi şi Bagdasar-Arseni din Capitală.

Elevii români au obţinut trei medalii de argint şi o medalie de bronz la Olimpiada Internaţională de Informatică 2016

Elevii români au obţinut trei medalii de argint şi o medalie de bronz, la Olimpiada Internaţională de Informatică 2016.

Peste 8 tone de alimente neconforme retrase de la vânzare şi confiscate de la unităţi de pe litoral

Peste opt tone de produse alimentare neconforme au fost confiscate şi retrase de la vânzare, săptămâna trecută, din unităţi de alimentaţie publică de pe litoral, inspectorii sanitar-veterinari constănţeni aplicând amenzi de aproape 25.000 de lei.

Doi procurori DIICOT ar fi fost în Israel în cadrul anchetei „Black Cube”, în dosarul de încercare de intimidare a Codruţei Kovesi

Doi procurori DIICOT au fost în Israel pentru acte de cercetare penală şi a ridica probe ce au legătură cu firma Black Cube şi cu activitatea celor trei israelieni arestaţi în România pentru o presupusă încercare de intimidare a Codruţei Kovesi, au confirmat pentru MEDIAFAX surse judiciare.

Ploile torenţiale fac ravagii în Timişoara. Curţi şi subsoluri inundate, o maşină blocată într-un pasaj. Pompierii intervin pentru evacuarea apei – FOTO

O femeie, care se afla la volanul unui autoturism, a rămas blocată, luni după-amiază, sub un pasaj din Timişoara, inundat din cauza ploii, pentru scoaterea maşinii fiind nevoie de intervenţia pompierilor, precipitaţiile abundente afectând şi mai multe curţi şi subsoluri din oraş.

Cod portocaliu de vijelii în judeţele Sibiu, Mureş şi Harghita

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare nowcasting cod portocaliu de vijelii pentru judeţele Sibiu, Mureş şi Harghita, valabilă până la ora 17.50.

Istoricul Neagu Djuvara ar putea fi numit cetăţean de onoare al Bucureştiului

Consiliul General al Capitalei va discuta în şedinţa de joi, 25 august, propunerea de acordare a titlului de ,,Cetăţean de Onoare al Municipiului Bucureşti” istoricului Neagu Djuvara, handbalistelor şi voleibalistelor de la CSM Bucureşti şi componentelor echipei de spadă care a câştigat aurul la Rio.