Social

Sorin Oprescu acuză Tribunalul Bucureşti de lipsă de imparţialitate. Fostul edil cere mutarea procesului – VIDEO

Fostul primar al Capitalei, Sorin Oprescu, cere strămutarea procesului în care este judecat pentru luare de mită, spălare de bani, abuz în serviciu şi constituire a unui grup infracţional organizat, acuzând Tribunalul Bucureşti de lipsă de imparţialitate.

Dan Ioan Popescu, fost ministru al Economiei, şi Sebastian Vlădescu, fost ministru al Finanţelor, audiaţi la DIICOT în dosarul Rompetrol 2 – VIDEO

Fostul ministru al Economiei şi Comerţului, Dan Ioan Popescu, a ajuns miercuri dimineaţa la sediul DIICOT pentru a i se aduce la cunoştinţă acuzaţiile de constituire a unui grup infracţional, abuz în serviciu şi complicitate la delapidare, în dosarul Rompetrol 2.

FOCUS: Românii care muncesc în Marea Britanie, îngrijoraţi de Brexit

Românii care muncesc în Marea Britanie nu vor ieşirea Regatului Unit din Uniunea Europeană, fiind îngrijoraţi de efectul pe care acest scenariu îl va avea asupra liberei circulaţii, dar şi de creşterea taxelor. Dacă insularii vor spune însă «NU» Uniunii Europene, unii dintre ei sunt pregătiţi să se întoarcă acasă.

Cât muncesc şi cât produc românii. O statistică rece care ne arată locul în Europa

Românii muncesc cel mai mult din Uniunea Europeană şi, cu toate aceastea, sunt pe penultimul loc în ceea ce priveşte productivitatea/oră de muncă, respectiv 51,1% comparativ cu Luxembourg, unde datele, pe anul 2014, indică o eficienţă de 180.8%, scrie Gândul.

COD GALBEN de caniculă, valabil până vineri

Meteorologii au emis o atenţionare cod galben de caniculă, valabilă pentru Bucureşti şi zonele din sudul, sud-estul şi parţial estul ţării, regiuni în care sunt anunţate temperaturi de până la 37 de grade Celsius, avertizarea fiind în vigoare în intervalul 22 - 24 iunie.

O tânără găsită asfixiată după ce a inhalat apă la ştrandul Străuleşti a murit la spital

O fată de 16 ani care a fost găsită asfixiată după ce a inhalat apă, vineri seara, la ştrandul Străuleşti, a murit miecuri dimineaţă la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii „Grigore Alexandrescu”.

Fiul unui fost colonel din Minsterul de Interne, suspect în cazul morţii afaceristului Mihai Ionescu

Alexandru Găină, fiul unui fost colonel din cadrul Ministerului de Interne, este principalul suspect în cazul asasinării omului de afaceri Mihai Ionescu, în iulie 1998, existând indicii că acesta ar fi acţionat la comandă, au declarat surse judiciare pentru MEDIAFAX.

Senatorii îl scapă pe Corlăţean de urmărirea penală, respingând cererea DNA. Cum s-a apărat fostul ministru de Externe în plenul Senatului

Fostul ministru de Externe Titus Corlăţean nu poate fi urmărit penal, au decis senatorii în şedinţa de marţi, respingând solicitarea DNA cu 92 de voturi împotrivă.

Aleşii locali vor avea pensii speciale, a decis Senatul. CCR declarase legea neconstituţională

Legea referitoare la pensiile aleşilor locali, care a fost declarată neconstituţională de CCR, a fost reexaminată şi adoptată, marţi, de plenul Senatului cu 101 voturi "pentru", un vot "împotrivă" şi şase abţineri, după o dezbatere foarte scurtă.

Proiectul PNL privind alegerea primarilor în două tururi, adoptat tacit de Senat

Plenul Senatului a luat act, marţi, de depăşirea termenului pentru dezbatere şi adoptare a proiectului de lege iniţiat de PNL şi care prevede alegerea primarilor în două tururi de scrutin, stabilit pentru 15 iunie.

Întârziere record pentru CFR în 2016: Trenul Arad-Mangalia a ajuns la destinaţie după 24 de ore, cu opt ore întârziere

Cei circa 240 de pasageri ai trenului InterRegio 1822 care circula pe ruta Arad-Mangalia au ajuns la destinaţie după aproape 24 de ore, după o întârziere de opt ore, cauzată de buşteni căzuţi pe şine din cauza unei furtuni şi apoi de defectarea locomotivei, transmite corespondentul MEDIAFAX.

De ce părăsesc medicii tineri România. Peste 80% dintre aceştia ar putea pleca din ţară în viitor

82,3% din tinerii medici din România consideră că este posibil să plece din ţară, fiind nemulţumiţi de nivelul de salarizare, condiţiile din unităţile medicale şi orele suplimentare de muncă, arată un sondaj al Fundaţiei Colegiului Medicilor din Bucureşti.

Traian Igaş acuză CNADNR de incompetenţă după ce mai mulţi copaci s-au rupt la marginea DN7

Senatorul Traian Igaş a acuzat, marţi, Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) de "incompetenţă şi dezinteres", după ce furtunile din ultimele zile au rupt mai mulţi copaci de la marginea DN7, punând în pericol viaţa oamenilor, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Alina Bica, avocat şi inculpat în faţa aceluiaşi judecător. „Trebuie să îmi câştig existenţa, nu am ce face” – VIDEO

Alina Bica, fost şef al DIICOT, a fost marţi avocat şi inculpat în faţa aceluiaşi judecător, după ce a reprezentat doi suspecţi într-un proces, iar apoi s-a prezentat în faţa magistratului în propriul dosar în care este acuzată de abuz în serviciu.

UNJR: Traducerea de la Cotroceni privind puterea conferită DNA, lipsă gravă de cunoaştere a principiilor statului de drept

UNJR atrage atenţia asupra erorii de traducere de către Administraţia Prezidenţială a discursului Preşedintelui Germaniei, privind susţinerea consolidării DNA în locul Justiţiei, precizând că "denotă o gravă lipsă de cunoaştere a principiilor elementare ce ţin de separaţia puterilor în stat".

Vlad Filat a leşinat câteva minute în incinta unei instanţe judiciare din Chişinău

Fostul premier moldovean Vlad Filat, aflat în arest preventiv pentru acte de corupţie, a leşinat marţi într-o instanţă judiciară din Chişinău, politicianul revenindu-şi după câteva minute, informează Unimedia.md.

Faur Isaia, cel care l-a atacat în 2000 pe Constantinescu cu cerneală, a rupt cordonul de SPP-işti ca să ajungă la Iohannis

Timişoreanul care l-a atacat, în urmă cu 16 ani, pe Emil Constantinescu, Faur Isaia, a rupt cordonul de SPP-işti şi a vrut să ajungă marţi, la preşedintele României, Klaus Iohannis, care se află în Sibiu într-o vizită oficială alături de preşedintele Germaniei, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Indicele temperatură-umezeală va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. PROGNOZA METEO pentru miercuri şi joi

Vremea se va menţine călduroasă, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi în cea mai mare parte a ţării, informează ANM.

Argeş: Un copil a aşteptat timp de trei ore ca ambulanţa să-l ducă de la un spital la altul

Un copil de un an şi zece luni, care a ajuns marţi la Spitalul de Pediatrie din Piteşti cu febră, a fost ţinut aproximativ trei ore în respectiva unitate până s-a găsit o ambulanţă care să-l transporte la Spitalul Nicolae Bălcescu, Secţia Boli Infecţioase, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Anchetă după autocarul răsturnat la Braşov: Procurorii ridică înscrisuri; şoferul nu consumase alcool

Procurorii de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov anunţă că şoferul autocarului răsturnat la Perşani, judeţul Braşov, nu consumase alcool, precizând că în cauză se ridică documente şi de fac audieri pentru a se stabili cauzele tragediei.

Ioana Albani, aviz favorabil de la CSM pentru funcţia de procuror şef adjunct al DIICOT

Ioana Albani a primit aviz favorabil de la Secţia pentru Procurori a Consiliului Superior al Magistraturii pentru funcţia de procuror şef adjunct al DIICOT.

Incendiu la Uzina Mecanică Sadu. O femeie a fost transportată în stare gravă la Spitalul de Arşi din Capitală

O angajată a Uzinei Mecanice Sadu a fost transportată, marţi, în stare gravă, cu arsuri pe 60% din suprafaţa corpului, la Spitalul de Arşi din Bucureşti, după ce a fost rănită în urma unui incendiu care a avut loc la fabrica de armanent, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Mai multe ONG-uri cer Guvernului măsuri de combatere a violenţei împotriva femeilor

Mai multe ONG-uri au trimis Guvernului României o scrisoare deschisă prin care solicită punerea în practică de urgenţă a Iniţiativelor strategice, asumate în ianuarie, pentru prevenirea şi combaterea violenţei domestice.

Meteorologii anunţă încă două zile de caniculă

Temperaturile mari se vor mai resimţi marţi şi miercuri, în special în sudul şi estul ţării, însă nu se vor mai atinge maximele de săptămâna trecută, anunţă meteorologii.

Fostul preşedinte al ANAF, Gelu Diaconu, audiat la DNA

Fostul preşedinte al ANAF, Gelu Diaconu, a ajuns marţi dimineaţa la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, fiind citat de procurori în dosarul în care este cercetat pentru abuz în serviciu şi favorizarea făptuitorului.

Bacalaureat 2016: Începe proba de evaluare a competenţelor digitale. Probele scrise vor avea loc între 4-8 iulie

În perioada 21 - 24 iunie se desfăşoară proba de evaluare a competenţelor digitale în cadrul Examenului de Bacalaureat, urmând ca în perioada 27 iunie - 1 iulie să aibă loc proba de evaluare a competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională.

Constanţa: Bărbat transportat în comă la spital după ce a fost rănit în explozia unui motor – VIDEO

Un bărbat de aproximativ 60 de ani, din Constanţa, a fost transportat în comă la spital după ce a suferit arsuri pe o suprafaţă mare a corpului în urma exploziei unui motor de barcă la care lucra în apartamentul în care locuieşte, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Cinci maşini parcate pe Calea Griviţei din Capitală au fost distruse de un şofer băut – FOTO

Cinci autoturisme parcate au fost distruse, luni noapte, pe Cale Griviţei din Capitală, după ce un şofer băut a pierdut controlul volanului, două persoane fiind transportate la spital cu răni uşoare, anunţă Brigada Rutieră a Capitalei.

Senatorii votează marţi, după cinci săptămâni de tergiversări, cererea DNA în cazul Corlăţean

Senatorii votează marţi în plen cererea DNA de începere a urmăririi penale împotriva fostului ministru Titus Corlăţean, acuzat de abuz în serviciu în Dosarul Diaspora, după mai mult de o lună de la primirea solicitării procurorilor şi după un vot negativ în Comisia juridică.

Inundaţiile din judeţul Suceava: O femeie din Voroneţ a murit strivită de un copac, o alta este dată dispărută

O femeie de 56 de ani din localitatea suceveană Voroneţ este dată dispărută după inundaţiile din noaptea de duminică spre luni după ce şopronul în care ea ar fi locuit câteodată a fost luat de ape, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Un şofer a fost prins de radar cu 211 km/h pe autostrada A3

Un şofer a fost prins de radar, luni, în timp ce circula cu viteza de 211 km/h pe autostrada A3, pe segmentul Turda - Borş, acestuia fiindu-i suspendat permisul de conducere pe o perioadă de 90 de zile şi primind o amendă de 1.125 de lei, anunţă Poliţia Română.

Primarul ales al Capitalei, Gabriela Firea: Voi solicita toaletarea de urgenţă a copacilor din parcurile bucureştene

Primarul ales al Capitalei, Gabriela Firea, a anunţat, luni, că va solicita toaletarea de urgenţă a copacilor din parcurile bucureştene, după ce, duminică seara, în parcul Cişmigiu, o creangă s-a desprins dintr-un copac şi a lovit şase persoane.

Primarul din Lupeni, Cristian Resmeriţă: Trebuie 20.000.000 de lei pentru repararea infrastructurii afectate de inundaţii

Inundaţiile care au afectat duminică seara municipiul Lupeni au lăsat în urma lor pagube importante, reprezentanţii administraţiei locale estimând că pentru reparaţii sunt necesare aproape douăzeci milioane de lei, cea mai afectată fiind infrastructura rutieră, transmite corespondentul MEDIAFAX.

CODUL PORTOCALIU de inundaţii, prelungit până marţi la ora 10.00. Care sunt zonele afectate

Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a prelungit avertizarea cod portocaliu de inundaţii, valabilă pentru râuri din nouă judeţe, până marţi, la ora 10.00, în paralel fiind în vigoare şi un cod galben de inundaţii.

Ultima zi a minivacanţei de Rusalii: Românii se întorc acasă. Aglomeraţie pe A2 şi pe DN1

Traficul rutier se desfăşoară cu dificultate, luni, pe Autostrada Soarelui (A2) şi DN1 Bucureşti -Ploieşti, în ultima zi a minivacanţei de Rusalii, anunţă Centrul Infotrafic. Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR) a anunţat că traficul rutier va fi monitorizat, luni, la întoarcerea turiştilor din minivacanţa de Rusalii, cu ajutorul a 421 de aparate radar, peste 11.000 de poliţiştii de la Rutieră fiind mobilizaţi pentru acţiuni privind siguranţa în trafic.

Tren cu 326 de pasageri, blocat de o oră în zona Cernavodă din cauza unei defecţiuni la locomotivă

Un tren în care se află 326 de pasageri şi care mergea pe ruta Constanţa-Bucureşti a rămas blocat, în urmă cu o oră, în zona localităţii Cernavodă din cauza unei defecţiuni la locomotivă, anunţă oficiali din cadrul CFR Călători.

Vremea va fi călduroasă în majoritatea regiunilor. PROGNOZA METEO pentru marţi şi miercuri

Vremea va fi călduroasă în majoritatea regiunilor. În sudul, estul şi local în centrul ţării disconfortul termic va fi accentuat, indicele temperatură umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi, iar după-amiaza va fi caniculă, informează ANM.

Premierul Dacian Cioloş a convocat marţi dimineaţă o videoconferinţă cu prefecţii pe tema inundaţiilor

Premierul Dacian Cioloş a convocat pentru marţi, începând cu ora 8.30, o videoconferinţă cu prefecţii şi autorităţile responsabile pentru gestionarea situaţiilor de urgenţă ca urmare a inundaţiilor din ţară.

Spitalul din Arad afectat de inundaţi: Pacienţii aşteaptă şi două ore la primire urgenţe

Timpii de aşteptare la Unitatea de Primiri Urgenţe (UPU) a Spitalului Judeţean Arad ajung chiar şi la două ore ca urmare a inundării, duminică seara, a clădirii noi a secţiei Primiri Urgenţe, transmite corespondentul MEDIAFAX.

20 iunie, Ziua Mondială a Refugiatului: România a înregistrat 365 de cereri de azil în primele cinci luni ale anului

În primele cinci luni ale anului 2016, în România au fost înregistrate 365 de cereri de azil, cei mai mulţi solicitanţi provenind din Siria, Irak şi Pakistan, potrivit datelor furnizate luni de Inspectoratul General pentru Imigrări (IGI).