Social

Peste 22.000 de români au certificat de revoluţionar. 16.000 dintre ei nu primesc însă indemnizaţie

Numărul deţinătorilor de certificate de revoluţionar, în urma evenimentelor din decembrie '89, este estimat la 22.000-23.000, însă 16.000 dintre aceştia, mai precis cei din categoria "luptător remarcat prin fapte deosebite", nu vor primi nici în 2014 indemnizaţie lunară pentru acest merit

Avertizare COD GALBEN de ceaţă în cinci judeţe din ţară

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare cod galben de ceaţă pentru cinci judeţe din ţară, valabilă sâmbătă dimineaţa, începând cu ora 7.00, în unele zone vizibilitatea fiind redusă sub 50 de metri.

Comisia Europeană a aprobat realocarea a 240 milioane de euro către Programul Operaţional Regional

Comisia Europeană a aprobat realocarea a 240 milioane de euro către Programul Operaţional Regional, de la POS Transport şi de la POS Mediu, banii urmând să fie folosiţi pentru a finanţa şcoli, spitale şi drumuri judeţene, conform unui comunicat al MFE.

Fostul şef al corpului de control al SRI, condamnat definitiv, cu suspendare, de ICCJ

Fostul şef al Corpului de Control din SRI, Petrache Cândea, în prezent pensionar, şi alţi trei foşti ofiţeri ai Serviciului au fost condamnaţi definitiv de ICCJ la pedepse cu suspendare, pentru abuz în serviciu, după ce l-au ajutat pe Cândea să-şi cumpere casa de serviciu.

RECHIZITORIUL DNA: Maternitatea Buzău, inaugurată de Victor Mocanu pentru publicitate, cu deficienţe la reţeaua electrică

Senatorul PSD Victor Mocanu a inaugurat în scop publicitar Maternitatea Buzău, tăierea panglicii fiind făcută deşi exista un proces verbal de recepţie a lucrării care arăta nerespectarea schemelor electrice, ceea ce putea duce la scurtcircuite care să distrugă aparatura, potrivit DNA.

Ambasadorul Franţei, Philippe Gustin, a adresat un MESAJ de sărbători în limba română – VIDEO

Ambasadorul Franţei la Bucureşti, Philippe Gustin, şi-a exprimat speranţa, într-un mesaj în limba română postat pe reţelele de socializare, că 2014 va fi un an mult mai bogat pentru relaţiile franco-române.

Deputatul Ion Stan rămâne cu interdicţia de a părăsi ţara

Un complet de cinci judecători ai instanţei supreme a admis, vineri, recursul făcut de procurorii anticorupţie şi a stabilit menţinerea interdicţiei de a părăsi ţara pentru deputatul Ion Stan, judecat pentru fapte de corupţie.

Ghid MAE pentru cei care merg în Austria, Bulgaria, Elveţia şi Ungaria cu ocazia sărbătorilor de iarnă. AVERTIZĂRILE emise pentru şoferii români

Românii care doresc să plece în Austria, Bulgaria, Elveţia şi Ungaria cu ocazia sărbătorilor de iarnă din acest an sunt sfătuiţi, într-un Ghid de călătorie publicat de MAE, să fie atenţi la bunurile personale şi la starea tehnică a vehiculelor.

Băsescu: În perioada următoare, industria de apărare are nevoie de bani pentru cercetare

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, vineri, că în cadrul Consiliului European s-a stabilit o abordare unitară a industriei de apărare, în UE, în perioada imediat următoare industria de apărare din România având nevoie de bani pentru cercetare.

CNMT Mureş, amendat cu 30.000 de lei pentru arborarea pe sediu a steagului „Ţinutului Secuiesc”

Consiliului Naţional al Maghiarilor din Transilvania (CNMT) a fost amendat cu 30.000 de lei de către Poliţia Locală din Târgu Mureş, pentru arborarea steagului "Ţinutului Secuiesc" pe sediu, acesta fiind considerat un "steag publicitar".

Interdicţia de a exporta medicamentele cu risc să nu fie găsite pe piaţă, prelungită 6 luni – proiect

Ministerul Sănătăţii propune prelungirea cu şase luni, respectiv până în 30 iunie 2014, a interdicţiei de a exporta medicamentele cu risc să nu fie găsite pe piaţă, printre acestea fiind produse pentru tratarea cancerului şi a hepatitei.

Consiliul Naţional de Integritate cere Parlamentului să aplice decizia CC referitoare la Akos Mora

Consiliul Naţional de Integritate (CNI) solicită Parlamentului să aplice decizia Curţii Constituţionale în cazul senatorului PNL Akos Mora, prin care s-a constatat că la nivelul Biroului Permanent al Senatului a fost blocată procedura asupra solicitării de încetare a mandatului acestuia.

Tânăr care confecţiona bombe pe care voia să le vândă, prins la Arad. Una din bombele artizanale a fost detonată

Un tânăr de 24 de ani din Arad, care fabrica bombe artizanale explozive, după un manual de terorism de pe Internet, a fost prins, vineri, surse din rândul anchetatorilor afirmând că acesta voia să vândă bombele şi că ar putea fi cercetat pentru terorism, alături de el fiind reţinut şi un furnizor.

Borza: Livrarea de energie pentru populaţie va cauza Hidrolectrica pierderi de 30 milioane de euro

Decizia ANRE de a alimenta anul viitor populaţia doar cu energie hidro şi nucleară va cauza Hidrolectrica pierderi de 30 de milioane de euro, întrucât compania va vinde sub costul de producţie, a declarat vineri Remus Borza, fost preşedinte al Consiliului de Supraveghere al companiei.

Constantin Ninel Potârcă, acuzat de dare de mită, a fost arestat preventiv

Fostul candidat la Preşedinţie Constantin Ninel Potârcă, acuzat de dare de mită, a fost arestat preventiv, vineri seară, magistraţii Tribunalului Dolj emiţând pe numele acestuia un mandat de arestare preventivă pentru 29 de zile.

PROTEST în faţa Ateneului: Angajaţii Filarmonicii din Capitală îşi cer drepturile salariale

Peste 60 de angajaţi ai Filarmonicii "George Enescu" din Capitală protestează, vineri, în faţa Ateneului Român, aceştia cerând conducerii filarmonicii să respecte hotărârile judecătoreşti prin care le-au fost acordate drepturi salariale pentru perioada în care le-a fost micşorat venitul cu 30%.

Anul 2014 va fi declarat „Anul Brâncoveanu” – proiect HG

Anul 2014 va fi declarat "Anul Brâncoveanu", pentru marcarea a 300 de ani de la martiriul Brâncovenilor, potrivit unui proiect de Hotărâre de Guvern, publicat în dezbatere publică pe site-ul Ministerului Culturii.

DNA: 18 persoane, trimise în judecată după ce au obţinut ilegal aproape 100 de credite

Un număr de 18 persoane au fost trimise în judecată, vineri, de procurorii anticorupţie din Cluj, după ce au obţinut aproape 100 de credite, în mod ilegal, de la două unităţi bancare, fiind astfel creat un prejudiciu de peste două milioane de euro, potrivit unui comunicat de presă al DNA.

Cazul azilelor din Prahova: Bătrânii găsiţi în căminele ilegale nu au pe corp urme de violenţă – legişti

Bătrânii care au fost găsiţi în căminele ilegale de la Păuleşti şi Ploieşti nu au pe corp urme de violenţă, arată rezultatele examenelor medico-legale la care aceştia au fost supuşi.

Peste 474.000 de angajatori şi peste 5,1 milioane de salariaţi activi, la sfârşitul anului

Peste 474.000 de angajatori şi peste 5,1 milioane de salariaţi activi sunt înregistraţi la sfârşitul anului 2013, peste 900.000 dintre angajaţi având salariul minim pe economie, precizează Inspecţia Muncii (IM), într-un răspuns transmis agenţiei MEDIAFAX.

REVELION 2014: Petrecerea organizată de PMB, în Piaţa Constituţiei. Printre invitaţi, Loredana, Smiley şi Vunk

Petrecerea de REVELION organizată de Primăria Municipiului Bucureşti (PMB), la care accesul va fi gratuit, va avea loc de la ora 20.00, în Piaţa Constituţiei, unde vor cânta, printre alţii, Loredana, Delia, Puya, Connect-R, Smiley & Friends şi trupele Mandinga, Voltaj şi Vunk.

Aproape 1.800 de poliţişti rutieri, mobilizaţi pentru mini-vacanţa de Crăciun

Aproape 1.800 de poliţişti rutieri vor fi mobilizaţi, la nivel naţional, în perioada mini-vacanţei de Crăciun, urmând să fie intensificate acţiunile în zona frontierelor de vest şi de sud, a anunţat Poliţia Română.

Populaţia va consuma de anul viitor doar energie hidro şi nucleară

Populaţia va fi alimentată de anul viitor, în regim reglementat, doar cu energie produsă de Nuclearelectrica (SNN) şi Hidroelectrica, din acest segement fiind excluşi producătorii de energie în termocentrale şi cei în unităţi regenerabile.

Deputatul Coman se ocupa de „combinaţii”: O sticlă de whisky n-ai şi tu pă undeva?

Deputatul PC Gheoghe Coman spunea, într-o conversaţie cu Ciprian Botezatu, căruia îi promisese o funcţie la DSV Buzău, că el "doar combinaţiile le face", întrebându-l pe interlocutor: "O sticlă de whisky n-ai şi tu pă undeva?", potrivit procurorilor anticorupţie.

Buşoi: Spitalele, obligate din 2014 la un procent minim din contractul cu CNAS, pentru medicamente

Spitalele trebuie obligate, prin contractul cadru privind acordarea asistenţei medicale, să aibă un procent minim din contractul cu Casa de Asigurări de Sănătate care să fie alocat pentru medicamente şi materialele sanitare, a declarat, vineri, preşedintele CNAS, Cristian Buşoi.

Restricţia de circulaţie pe podul de la Agigea, ridicată de la 3,5 tone la 5 tone, din 23 decembrie

Restricţia de circulaţie pe podul de la Agigea va fi ridicată de la 3,5 tone, cât este în prezent, la 5 tone începând cu 23 decembrie, după ce prima etapă a lucrărilor, programate pentru această toamnă, a fost finalizată, a anunţat vineri, prefectul judeţului Constanţa, Eugen Bola.

ANI: Un director al Finanţelor din Ialomiţa are o avere nejustificată de aproape 120.000 de euro

Un director executiv adjunct al Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Ialomiţa a fost găsit cu o diferenţă de 481.454 de lei (aproximativ 119.546 de euro) între averea dobândită şi veniturile realizate în perioada exercitării funcţiei publice, informează ANI.

Două tramvaie s-au ciocnit în Arad, două femei fiind rănite uşor

Două tramvaie care circulau unul în spatele celuilalt s-au ciocnit, vineri după-amiază, în municipiul Arad, iar două femei au fost rănite uşor şi transportate la spital, martorii afirmând că primul vatman a accelerat pentru a prinde culoarea verde la semafor, după care a frânat brusc.

Senatorul PSD Victor Mocanu, judecat după ce ar fi încheiat ilegal contracte de furnizare echipamente medicale: „Nu mă surprinde decizia DNA. Sunt satisfăcut că dosarul ajunge în instanţă”

Senatorul PSD Victor Mocanu a fost trimis în judecată de DNA, vineri, fiind acuzat de abuz în serviciu contra intereselor publice, după ce ar fi încheiat ilegal 8 contracte de furnizare echipamente medicale la Maternitatea Buzău, care, la un an şi jumătate de la inaugurare, este tot nefuncţională.

Femeie rănită în urma unui incendiu izbucnit într-un imobil din sectorul 1

O femeie a fost rănită în zona feţei în urma unui incendiu izbucnit, vineri, într-un imobil situat în sectorul 1, a declarat, pentru MEDIAFAX, Adrian Marin, din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti.

Eurobarometru: Românii sunt preocupaţi de situaţia economică şi de creşterea preţurilor

Românii au o părere foarte proastă despre economia naţională, iar preocupările lor principale vizează situaţia economică şi creşterea preţurilor, potrivit Eurobarometrului publicat vineri.

FONPC: Peste 700 de copii sub doi ani sunt în instituţii

A patra ediţie a Galei Premiilor "Drepturilor Copilului Korczak" s-a desfăşurat sub sloganul "Spuneţi NU instituţionalizării copiilor sub trei ani", Federaţia Organizaţiilor Neguvernamentale pentru Copil (FONPC) atenţionând că peste 700 de copii mai mici de doi ani sunt în instituţii, situaţie care are efecte grave asupra dezvoltării lor.

Coman: Nu am luat şpagă în viaţa mea, nu am fost prins în flagrant, nu am fugit, tăiam porcul la ţară

Deputatul Gheorghe Coman, urmărit penal pentru corupţie, a declarat că denunţătorul său este directorul adjunct al DSVSA Buzău, el susţinând că nu a luat "şpagă" în viaţa sa, că nu a fost prins în flagrant şi că nu a fugit, fiind la ţară, să taie porcul.

ANSVSA a retras de pe piaţă peste 500 de kilograme de alimente, în controale de sărbători

Inspectorii Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVA) au retras de la comercializare, în ultima săptămână, în controale premergătoare sărbătorilor, peste 500 kg de produse alimentare, în special carne, care ar fi pus în pericol siguranţa consumatorilor.

INTERCEPTĂRI în dosarul deputatului Coman: Fără politică nu poţi să trăieşti. La orice partid „se cere nişte bani”

Deputatul PC Gheorghe Coman negocia sprijinul politic pentru accesul în funcţii publice, spunând că "fără politică nu poţi să trăieşti" şi că "la orice partid se cere nişte bani", potrivit referatului procurorilor DNA.

REPORTAJ: Tradiţii de sărbători, unele de pe vremea dacilor, împletite cu obiceiuri mai noi, în Alba

Tradiţii de sărbători, unele vechi de pe vremea dacilor, sunt păstrate în sate din judeţul Alba, alături de superstiţii legate de belşug, dar şi de obiceiuri ceva mai noi. Unul dintre cele mai vechi obiceiuri este "Piţăratul", copiii care merg la colidat primind un colac special, numit "piţărău".

REPORTAJ: Cetele junilor din Mărginimea Sibiului – tradiţie de sute de ani devenită atracţie turistică – FOTO

Sărbătorile de iarnă au un farmec aparte în satele din Mărginimea Sibiului, unde localnicii păstrează tradiţii vechi de sute de ani, devenite, în ultimul timp, atracţie turistică. Un obicei foarte apreciat este cel al cetelor de juni care se îmbracă în costume populare şi colindă satele de Crăciun.

Peste 20 de decizii de neconstituţionalitate, pronunţate de judecătorii CC în 2013

Judecătorii Curţii Constituţionale au pronunţat 21 de decizii de neconstituţionalitate, din totalul celor 534 de hotărâri luate de plenul CC, de la începutul anului şi până la jumătatea lunii decembrie.

Ecaterina Teodorescu, adjunct al Avocatului Poporului, propusă interimar la şefia instituţiei

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a declarat, vineri, după şedinţa Birourilor Permanente reunite, că plenul Parlamentului va vota ca Ecaterina Teodorescu, unul dintre adjuncţii Avocatului Poporului, să preia interimar şefia acestei instituţii.

Ambasadorul american la OSCE: Ratificarea amendamentelor la Codul Penal va slăbi statul de drept

Ambasadorul american la OSCE, Daniel B. Baer, a declarat, joi, că SUA sunt îngrijorate de recentele amendamente la Codul Penal şi a avertizat că ratificarea acestor modificări va duce la slăbirea statului de drept în România.