Social

UDMR: Ceea ce i s-a întâmplat lui Asztalos Csaba este de neîngăduit şi inacceptabil

UDMR "condamnă ferm" acţiunea agresivă comisă împotriva lui Asztalos Csaba, preşedintele Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, asigurându-l pe acesta de solidaritatea Uniunii.

Patru prahoveni, între care un fost primar PDL, arestaţi pentru furt şi alte infracţiuni, eliberaţi

Patru persoane din localitatea prahoveană Băneşti, între care fostul primar PDL al localităţii, arestate preventiv şi trimise în judecată în urmă cu şase luni pentru furt cu consecinţe deosebit de grave, trafic de influenţă şi conflict de interese, au fost eliberate.

Un italian a fost prins în Călăraşi cu peste 1.700 de cartuşe de vânătoare deţinute ilegal

Un italian de 77 de ani a fost depistat luni după-amiază, în judeţul Călăraşi, cu 1.720 de cartuşe de vânătoare pe care le deţinea ilegal la reşedinţa lui din comuna Valea Argovei, judeţul Călăraşi, informează Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR).

Ponta despre cazul Oltchim: În absolut orice ţară Dan Diaconescu ar fi trebuit să doarmă la Poliţie

Premierul Victor Ponta l-a criticat din nou dur, la Slatina, pe Dan Diaconescu, menţionând că în absolut orice ţară acesta ar fi trebuit să doarmă la Poliţie, Ponta adăugând că, în ultima lună, a devenit, de nevoie, un specialist în Oltchim, comparând combinatul cu un "pacient bolnav".

Angajaţii Oltchim iau salariile restante la sfârşitul săptămânii, când se reia parţial activitatea

Angajaţii Oltchim vor primi banii reprezentând salariile restante la sfârşitul acestei săptămâni, când este prevăzută reluarea parţială a activităţii, a declarat, luni, ministrul Economiei, Daniel Chiţoiu, aflat la Slatina cu premierul Victor Ponta şi ministrul Mediului, Rovana Plumb.

Guvernul va da bani la rectificarea bugetară pentru spitale, pensii şi administraţiile publice

Guvernul va aloca la rectificarea bugetară sume suplimentare pentru spitale, indemnizaţii pentru însoţitorii persoanelor cu dizabilităţi, plata arieratelor către firme şi a pensiilor recalculate, banii provenind din taxele pe licenţele telecom şi redistribuirea de la unele poziţii bugetare.

Amnesty International: O tabără cu 150 de romi din România, evacuată luni dimineaţă de lângă Paris

O tabără de romi români din comuna Noisy-le-Grand de lângă Paris, unde locuiau 150 de persoane, printre care 60 de copii, a fost evacuată, iar barăcile au fost demolate, luni dimineaţă, informează un comunicat Amnesty International remis MEDIAFAX.

Becali: Pivniceru să nu-l pună şef DNA pe Claudiu Dumitrescu, care a instrumentat dosarul „Valiza”

Europarlamentarul George Becali i-a transmis, luni seară, ministrului Justiţiei, Mona Pivniceru, să nu-l propună pentru şefia DNA pe Claudiu Dumitrescu, unul dintre anchetatorii în dosarul "Valiza".

Andronescu: Nu am avut licitaţii pentru manuale noi fiindcă nu avem programe adecvate

Tipărirea manualelor noi implică, mai întâi, modificarea curriculumului şi apoi a programelor pentru fiecare disciplină, în 2012 nefiind nicio licitaţie pentru carte şcolară nouă, ci doar reeditări, a declarat, luni, ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu.

Un fotbalist de 17 ani şi-a pierdut un rinichi după o accidentare la un meci. Medicii, acuzaţi că i-au pus viaţa în pericol

Părinţii unui tânăr fotbalist căruia i-a fost extirpat un rinichi în urma unei accidentări suferite în timpul unui meci din Liga a IV-a îi acuză pe medicii de la Spitalul orăşenesc Brad că nu le-au investigat corect băiatul şi i-au pus acestuia viaţa în pericol.

Andronescu: Bacalaureatul profesional există în Franţa din 1985. A fost introdus de curând în Austria

Ministrul Educaţiei Naţionale, Ecaterina Andronescu, a declarat, luni, în Comisia de învăţământ a Camerei Deputaţilor, că bacalaureatul profesional există din 1985 în Franţa şi a arătat că prin această măsură nu a "alergat după voturi".

Anchetă la Spitalul Judeţean de Urgenţă Buzău. Doi medici care erau de gardă s-au luat la bătaie

Conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă Buzău a declanşat o anchetă după ce doi medici din cadrul unităţii medicale s-au luat la bătaie, sâmbătă dimineaţă, în timp ce se aflau în gardă, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Restricţii de trafic în zona National Arena, miercuri, din cauza mitingului USL

Trei străzi şi un bulevard din zona National Arena vor fi închise miercuri din cauza mitingului de lansare a candidaţilor USL pentru alegerile parlamentare, informează Brigada de Poliţie Rutieră a Capitalei.

BACALAUREATUL PROFESIONAL rămâne în Legea învăţământului. Decizia a fost luată de Comisia de educaţie

Deputaţii din Comisia de învăţământ au decis, luni, cu 15 voturi "pentru" şi un vot "împotrivă", menţinerea bacalaureatului profesional prin Ordonanţa de Urgenţă 73/2010, respingând astfel cererea de reexaminare adresată Parlamentului de preşedintele Traian Băsescu.

BNS strânge semnături pentru modificarea Codului muncii. Sunt propuse peste 100 de schimbări

Blocul Naţional Sindical a lansat luni o campanie de strângere de semnături pentru modificarea Codului muncii, fiind făcute peste 100 de propuneri de schimbare a legislaţiei, care vizează, printre altele, contractele pe perioadă determinată şi reglementarea clauzei de obiectiv de performanţă.

Ministerul Sănătăţii pregăteşte vaccinarea antigripală gratuită pentru un milion de persoane

Ministerul Sănătăţii pregăteşte, pentru sezonul 2012-2013, vaccinarea antigripală gratuită pentru un milion de persoane cu risc ridicat de îmbolnăvire, în cadrul campaniei naţionale de imunizare, pentru această acţiune fiind alocat un buget de 11 milioane de lei.

UDMR înfiinţează „Gardienii patrimoniului”, program prin care şcolile vor „înfia” monumente istorice

UDMR va înfiinţa programul "Gardienii patrimoniului" în judeţele Transilvaniei şi Banatului în care maghiarii sunt minoritari, program prin care monumente istorice maghiare, în special clădiri, vor fi "înfiate" de şcoli şi folosite pentru organizarea de activităţi culturale de păstrare a tradiţiilor.

Traficul pe Transfăgărăşan va fi oprit marţi pentru detonarea unor bolovani de pe un versant

Traficul rutier pe DN 7C - Transfăgărăşan, în comuna Arefu, judeţul Argeş, va fi oprit marţi, timp de opt ore, pentru detonarea bolovanilor de pe versantul de pe partea dreaptă a şoselei, spre Bâlea Lac.

Familia electricianului va primi 7000 lei din fondul preşedintelui Camerei. Zgonea oferă 1000 lei

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a declarat, luni, că familia electricianului care a murit electrocutat la Camera Deputaţilor va primi 7.000 de lei din resursele financiare aflate la dispoziţia preşedintelui forului, el urmând să depună 1.000 de lei.

„Eu am dorit să intru în portbagaj. A fost ideea mea şi asta ca să nu murdăresc maşina”. Cum şi-a schimbat declaraţiile una dintre victimele sechestrării din dosarul lui Becali

O victimă din dosarul în care George Becali şi bodyguarzii săi sunt judecaţi pentru sechestrare de persoane şi-a schimbat, luni, declaraţia din acest caz, arătând că a vrut să discute cu finanţatorul Stelei şi că el a cerut să se suie în portbagajul maşinii, pentru a nu păta banchetele cu sânge.

ANALIZĂ – Alegeri parlamentare în Cluj: Nouă politicieni vor un nou mandat. Mihail Hărdău nu mai candidează, fiind impus Papahagi

Nouă din cei 14 actuali parlamentari de Cluj vor un nou mandat. Pe listele principalelor partide figurează şi un preot, care are nevoie însă de acceptul Mitropoliei, dar şi un fost instructor de karate. Senatorul PDL Mihail Hărdău nu mai candidează, în locul său fiind impus Adrian Papahagi.

PROGNOZA METEO: Vremea va deveni deosebit de caldă. Ce temperaturi vor fi marţi şi miercuri

Marţi, vremea va continua să se încălzească devenind caldă, chiar deosebit de caldă pentru această dată în regiunile sudice, astfel încât temperaturile maxime vor fi cuprinse între 20 şi 29 de grade. Cerul va fi variabil în sud şi sud-est, dar se va înnora treptat în rest.

Un elev înjunghiat, adus la o microstaţie de ambulanţă din Voluntari. Agresorii au fost reţinuţi

Un elev înjunghiat în piciorul stâng a fost adus, luni, la o microstaţie de ambulanţă din Voluntari, informează surse medicale. Poliţia a fost sesizată, declanşând investigaţii cu privire la împrejurările în care copilul a fost rănit.

Statul ar putea începe anul viitor investiţiile la canalul Siret-Bărăgan

Proiectul canalului Siret-Bărăgan ar putea fi lansat anul viitor, când ar urma să fie investită o sumă de până la 50 de milioane de euro, dintr-un total estimat de 2,6 miliarde de euro, potrivit ministrului Agriculturii, Daniel Constantin.

BNS propune creşterea salariului minim la 1.000 de lei şi reducerea contribuţiilor sociale cu 4%

Blocul Naţional Sindical (BNS) propune majorarea salariului minim pe economie la 1.000 de lei şi reducerea cu patru procente a contribuţiilor de asigurări sociale plătite de către angajator, precizând că în felul acesta România ar începe să aplice una dintre condiţiile asumate.

Anchetă a Poliţiei Capitalei, după ce preşedintele CNCD, Csaba Asztalos, a fost înjurat pe stradă

Poliţiştii bucureşteni au deschis un dosar penal pentru ameninţare şi caută patru persoane care, miercuri, l-ar fi înjurat pe o stradă din centrul Bucureştiului pe preşedintele Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, Csaba Asztalos, informează surse oficiale din Poliţia Capitalei.

Românii, patru medalii la Olimpiada Internaţională de Ştiinţe ale Pământului

Românii participanţi la cea de-a 6-a ediţie a Olimpiadei Internaţionale de Ştiinţe ale Pământului, desfăşurată la Olavarria, în Argentina, în perioada 7 - 13 octombrie, au cucerit patru medalii - două de argint şi două de bronz, informează un comunicat al Ministerului Educaţiei.

Un bărbat care conducea, fără permis, un autoturism furat din Spania, a fost prins la Turnu Măgurele

Un bărbat de 32 de ani, care conducea un autoturism furat din Spania, fără a avea permis de conducere, a fost oprit de poliţiştii rutieri la Turnu Măgurele şi i s-a întocmit dosar penal, în timp ce automobilul a fost indisponibilizat, informează Poliţia Română.

Ministrul Agriculturii: Seceta ar putea afecta şi culturile de toamnă

Seceta ar putea afecta şi culturile de toamnă, cele mai expuse fiind grâul şi rapiţa, a declarat luni, într-o conferinţă de presă, ministrul Agriculturii, Daniel Constantin.

Guvernul francez, criticat după relaxarea pieţei muncii pentru români şi bulgari: „Este o decizie scandaloasă”

Dublarea numărului de meserii accesibile românilor şi bulgarilor, confirmată prin publicarea deciziei Guvernului în acest sens în Jurnalul Oficial, este "o decizie scandaloasă", în condiţiile în care Franţa este afectată de un şomaj "în masă", denunţă Marine le Pen într-un comunicat.

Comercializarea băuturilor alcoolice interzisă în zona Arenei Naţionale, marţi, de la ora 15.00

Comercializarea băuturilor alcoolice în zona Arenei Naţionale va fi interzisă, marţi, între orele 15.00 - 24.00, pentru desfăşurarea în siguranţă a meciului dintre reprezentativele României şi Olandei, din preliminariile Cupei Mondiale.

Un electrician care lucra la Palatul Parlamentului a murit electrocutat

Un electrician care lucra la Palatul Parlamentului a murit duminică în timpul serviciului, fiind găsit electrocutat, iar Inspectoratul Teritorial de Muncă Bucureşti face cercetări pentru a stabili dacă este vorba despre un accident de muncă, a declarat pentru MEDIAFAX şeful ITM, Constantin Bujor.

Focuri de armă la graniţa cu Ucraina, pentru prinderea unor contrabandişti de ţigări

Cinci cetăţeni ucraineni şi un român au fost prinşi la frontiera cu Ucraina în timp transportau 60 de colete ce conţineau peste 30.000 de pachete de ţigări de contrabandă, pentru reţinerea acestora poliţiştii de frontieră de la Sighetu Marmaţiei fiind nevoiţi să tragă nouă focuri de avertisment.

Sărbătoare la Alba-Iulia: Se împlinesc 90 de ani de la încoronarea primilor regi ai României Mari. Peste 1.000 de persoane au participat la ceremonie

Peste o mie de persoane au participat luni la Alba Iulia, la manifestările organizate pentru a marca împlinirea a 90 de ani de la încoronarea primilor regi ai României Mari, Ferdinand şi Maria, la manifestări fiind prezenţi şi Principesa Margareta, Principele Radu şi Principele Nicolae.

Întârzieri la trenurile de pe ruta Bucureşti – Braşov, din cauza hoţilor

Paisprezece trenuri care circulă pe ruta Bucureşti - Braşov au avut întârzieri de aproximativ 30 de minute, în noaptea de duminică spre luni, din cauza hoţilor care au furat componente de cale ferată între staţiile Brazi şi Crivina.

AVERTIZARE METEO: Ceaţă în Bucureşti şi mai multe judeţe. Vizibilitatea va fi redusă

Meteorologii au avertizat că luni, până la ora 11.00, în Bucureşti şi în mai multe judeţe din jumătatea de est a ţării va fi ceaţă, care va reduce vizibilitatea sub 200 de metri şi local sub 50 de metri.

Românii şi bulgarii au acces la de două ori mai multe meserii în Franţa

Accesul la locuri de muncă pentru români şi bulgari a fost extins în Franţa la 291 de meserii, faţă de 150 anterior, în sectoare în care angajatorii întâmpină dificultăţi la recrutare, potrivit unei decizii publicate duminică în Jurnalul Oficial.

Cristian Sima: Am fost ameninţat că voi împărţi o celulă cu Băsescu dacă nu vând acţiunile din presă

Cristian Sima susţine, într-un interviu, că i s-a cerut să vândă Hotnews cu ameninţarea că va împărţi o celulă în închisoare cu preşedintele Băsescu şi că nu ar mai fi căutat acum de nimeni dacă nu ar fi relatat discuţiile cu Hrebenciuc şi Predoiu, deoarece "lucrurile astea trebuie făcute în culise".

LOTO 6/49: Premiul de peste un milion de euro a fost câştigat

Premiul categoriei I la extragerea Loto 6/49 de duminică, de peste un milion de euro, a fost câştigat, numerele norocoase find 43, 12, 24, 36, 7 şi 16, potrivit site-ului Loteriei Române.

ROMÂNIA, TE IUBESC – Cum a fost îngropat un simbol naţional, ARO – VIDEO

În 2012, pe platforma ARO, unde s-au produs sute de mii de maşini de teren exportate în toată lumea au rămas doar urmele industriei înfloritoare de altădată.