Social

Cum va fi VREMEA vineri în ţară, la Bucureşti, la munte şi la mare

Vremea va fi în general frumoasă. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări ziua la munte şi în sudul ţării, iar noaptea în nord-est, unde izolat, vor fi averse şi, posibil, descărcări electrice, informează Administraţia Naţională de Meteorologie.

Câmpeanu: Voi cere tuturor ministerelor să spună câte persoane cu handicap au angajate

Ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu, a declarat joi, la închiderea unei campanii de sensibilizare în scopul schimbării atitudinii sociale privind persoanele cu dizabiliăţi, că va cere tuturor ministerelor să facă public numărul persoanelor cu dizabilităţi angajate.

Datoriile senatorilor USL: Cel mai mare împrumut dat – 340.000 euro, cel mai mare împrumut luat – 880.000 euro

Mai mulţi senatori USL au luat sau au dat cu împrumut sume mari, cel mai "generos" creditor fiind liberalul Nicolae Nasta, care a acordat împrumuturi de circa 340.000 euro, iar cel mai îndatorat debitor fiind social-democratul Florea Voinea, care a împrumutat 880.000 euro de la o "persoană privată".

Ministrul Muncii, către persoane cu dizabilităţi: Veţi mai avea mult de pedalat pentru normalitate

Doi biciclişti, între care unul nevăzător, au străbătut 42 de oraşe din România, pentru a promova normalitatea ca atitudine faţă de dizabilitate şi i-au promis, joi, ministrului Muncii, Mariana Câmpeanu, că nu se vor opri aici, demnitarul replicând că mai au încă mult de pedalat pentru normalitate.

Duşa către jurnalişti: Citiţi legea, să nu mai vorbiţi prostii. Comentariile cu OZN-uri nu-şi au locul

Ministrul Apărării, Mircea Duşa, a declarat, joi, la Braşov, când a fost întrebat despre survolările neautorizate ale spaţiului aerian al României, că jurnaliştii ar trebui să studieze legea şi să nu mai vorbească "prostii", despre "OZN-uri şi alte chetiunii care nu-şi au locul".

DOSARUL de fraude al lui Hayssam: Activele Foresta Nehoiu, scoase la licitaţie

Activele SC Foresta Nehoiu - una dintre firmele deţinute de Omar Hayssam - vor fi evaluate şi scoase la licitaţie publică, sumele obţinute urmând să fie folosite pentru achitarea datoriilor către creditori, după ce instanţa de judecată va dispune anularea contractelor frauduloase, informează DIICOT.

DOSARUL de delapidare al lui Hayssam: Imobile, terenuri şi instalaţii industriale puse sub sechestru

Mai multe imobile, terenuri şi instalaţii industriale, precum şi peste un milion de euro sunt puse sub sechestru de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) în dosarul de delapidare al lui Omar Hayssam, judecat de Tribunalul Bucureşti.

Tokes: Noi, ardelenii, ne-am săturat ca Bucureştiul să administreze Ardealul ca pe un soi de colonie

Europarlamentarul Laszlo Tokes, care i-a cerut premierului Ungariei, Viktor Orban, "protectorat pentru Transilvania", i-a transmis premierului Victor Ponta, după reacţia acestuia la declaraţii, că ardelenii s-au "săturat ca Bucureştiul să administreze Ardealul ca pe un soi de colonie".

Grupul OMV vrea să angajeze 1.600 de oameni, inclusiv în România

Producătorul austriac de petrol, gaze şi electricitate OMV vrea să angajeze 1.600 de oameni până în 2016, mai ales pecialişti şi absolvenţi de facultate, pentru derularea lucrărilor de explorare şi producţie a petrolului şi gazelor atât în România, cât şi în alte ţări unde are operaţiuni.

Radu Câmpeanu este tot la terapie intensivă, în stare uşor ameliorată şi cu febra în scădere

Preşedintele fondator al PNL 1990, Radu Câmpeanu, se află internat în continuare la secţia de terapie intensivă a Spitalului Floreasca din Capitală, starea lui fiind uşor ameliorată, după ce i-a scăzut febra, au declarat joi, pentru MEDIAFAX, apropiaţi ai familiei.

Un inculpat din dosarul „Transformatorul” gestionează construirea Catedralei Mântuirii Neamului

Ion Turbatu, condamnat de prima instanţă la şase ani de închisoare în dosarul "Transformatorul", este consilier patriarhal responsabil cu aspectele economice ale construirii Catedralei Mântuirii Neamului, poziţie în care, potrivit Patriarhiei Române, a dovedit "profesionalism".

Frauda la BAC la liceul „Bolintineanu”: Fosta directoare a dat probe de scris, pentru o expertiză grafoscopică

Fosta directoare a Liceului "Dimitrie Bolintineanu", Costica Vărzaru, a fost adusă, joi, la Parchetul Capitalei, unde i s-a luat probe de scris necesare la o expertiză grafoscopică, pentru a se afla dacă ea a întocmit o listă cu 15 elevi care ar fi urmat să fie favorizaţi la bacalaureat.

EVOLUŢIA CHIRIILOR în ultimul an: de la creşteri de 28% la scăderi de 17%. Care sunt chiriile pentru locuinţe în marile oraşe din ţară

Chiriile solicitate de proprietarii de apartamente din marile oraşe din ţară au avut evoluţii diferite în ultimul an, de la creşteri de 70 euro (28%) până la scăderi de 50 euro (17%), în funcţie de zone şi tipul locuinţelor, ceea ce arată o stabilizare a pieţei.

Trei membri ai clanului Vancică, reţinuţi după ce s-au bătut cu formaţia lui Florin Salam

Trei membri ai clanului Vancică au fost reţinuţi după ce în noaptea de miercuri spre joi au atacat formaţia cântăreţului de manele Florin Salam, în faţa Hotelului Rin din Capitală, unul dintre instrumentiştii trupei fiind transportat la spital, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse din Poliţie.

Sorin Alexandrescu, la DNA, pentru a i se comunica prelungirea interdicţiei de a părăsi ţara

Directorul general al Antena TV Group, Sorin Alexandrescu, a venit joi dimineaţă la sediul central al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), pentru a i se comunica prelungirea cu 30 de zile a interdicţiei de a părăsi ţara, dispusă în dosarul de şantaj, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse judiciare.

ÎNŞELĂCIUNE cu servicii de turism: O femeie din Capitală, reţinută după ce a vândut servicii care nu au fost onorate

O femeie de 48 de ani din Capitală, administrator al unei agenţii de turism, a fost reţinută miercuri sub acuzaţia de înşelăciune, după ce a vândut servicii de transport şi cazare pentru diferite destinaţii din Europa, care nu au fost onorate, potrivit Poliţiei Capitalei.

Pagube de peste 350.000 de lei în urma incendiului de la o fabrică de cherestea din Bistriţa-Năsăud

Incendiul izbucnit la fabrica de cherestea din localitatea bistriţeană Ilva Mică a fost stins în noaptea de miercuri spre joi, după ce mai multe echipaje de pompieri militari şi civili au acţionat timp de peste patru ore, focul cauzând pagube care depăşesc 350.000 de lei.

(P) O şansă pentru dezvoltarea carierei pentru femeile din domeniul sanitar

Individul este cea mai importantă prioritate a domeniului sanitar, fie el pacient sau cel care îl are în grijă. Într-un astfel de mediu este şi normal ca rigorile să fie multe şi foarte solicitante: disciplina, empatia şi atenţia la detalii sunt doar câteva dintre ele. În condiţiile unui domeniu ca acesta, în care devotamentul faţă de muncă este subînţeles, este normal ca răsplata să fie una pe măsură.

INCENDIU PUTERNIC la o fabrică de cherestea din Bistriţa-Năsăud. Primar: „Fabrica e lângă o biserică. Ne temem să nu se extindă focul”

Un incendiu puternic a izbucnit, miercuri seară, la o fabrică de cherestea din comuna Ilva Mică, judeţul Bistriţa-Năsăud, cel mai probabil de la un uscător pentru rumeguş care s-a supraîncălzit, focul extinzându-se la acoperiş şi la o hală.

Retrocedarea de către statul român a proprietăţilor Bisericii Greco-Catolice, tratată prioritar de Statele Unite

Administraţia Statelor Unite tratează "în mod prioritar" problema restituirii de către statul român a proprietăţilor aparţinând Bisericii Greco-Catolice confiscate după anul 1945, conform unei scrisori publicate miercuri de Departamentul de Stat, relatează MTI.

Marian Preda: Guvernul Ponta–Duşa se ocupă de OZN-uri în loc să creeze locuri de muncă

Preşedintele Fundaţiei Mişcarea Populară, Marian Preda, a declarat miercuri, la Drobeta Turnu Severin, unde a lansat cea de-a 34-a filială judeţeană a Fundaţiei, că Guvernul condus de Ponta şi Duşa se ocupă de OZN-uri în loc să creeze locuri de muncă.

Peste 700 de înşelăciuni prin metoda „Accidentul”, înregistrate în 2013. Poliţia Română a lansat o campanie de informare

Peste 700 de înşelăciuni prin metoda "Accidentul" au fost înregistrate de Poliţia Română de la sfârşitul anului 2012 şi până în luna iulie a acestui an, motiv pentru care anchetatorii au lansat, miercuri, o campanie de informare a cetăţenilor cu privire la acest mod de operare.

Vaslui: Consilii locale care au interzis explorarea gazelor de şist, date în judecată de Prefectură

Un număr de 11 consilii locale din judeţul Vaslui au fost date în judecată de Prefectură după ce au refuzat să revoce hotărâri de interzicere a explorării şi exploatării gazelor de şist pe teritoriul unor comune, considerate ilegale şi anticonstituţionale de prefect.

Oficial MAE: E inacceptabil ca Şcoala de la Băile Tuşnad să devină tribună pentru revizionism

Radu Podgorean, secretar de stat în MAE, a declarat, referitor la afirmaţiile eurodeputatului Tokes Laszlo de la Băile Tuşnad, că este inacceptabil ca Şcoala de Vară din această localitate "să devină o tribună pentru promovarea unor proiecte revizioniste".

Nicolăescu: Proiect privind statutul spitalelor, aplicat în 12 spitale-pilot

Ministrul Sănătăţii Eugen Nicolăescu a anunţat, miercuri, că au fost alese 12 unităţi medicale pentru implementarea unui proiect ce prevede modificarea statutului spitalelor.

Nicolăescu: Proiectul privind MALPRAXISUL, finalizat. Ce beneficii va avea pacientul

Ministrul Sănătăţii Eugen Nicolăescu a anunţat, miercuri, că proiectul privind malpraxisul este finalizat şi că, prin adoptarea acestuia, pacientul va beneficia de proceduri simplificate şi de garanţia că, atunci când se va dovedi actul de malpraxis, va fi despăgubit.

Noua listă de compensate, amânată pentru ianuarie 2014

Noua listă a medicamentelor compensate trebuie adoptată până la 31 decembrie, astfel încât să poată deveni operaţională la începutul anului viitor, a declarat, miercuri, ministrul Eugen Nicolăescu, după ce tot el a dat anterior, ca posibile termene de intrare în vigoare, 1 iulie şi 1 august 2013.

Peştera Tăuşoare, cea mai lungă din Carpaţii Orientali, va putea fi vizitată – FOTO

Peştera Tăuşoare, care deţine recordul de lungime din Carpaţii Orientali şi care era închisă până acum publicului, va putea fi vizitată de turişti în schimbul unei taxe de 20 de lei, decizia fiind luată, miercuri, de Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud.

Rectorul Universităţii „Ovidius” din Constanţa a fost arestat preventiv

Rectorul Universităţii "Ovidius" din Constanţa, Dănuţ Tiberius Epure, acuzat de luare de mită, a fost arestat preventiv pentru 29 de zile, potrivit deciziei luate miercuri de Tribunalul Bucureşti, prin care a fost admisă propunerea procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA).

COD GALBEN DE FURTUNĂ în Bucureşti şi Ilfov

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare nowcasting de grindină, vânt cu aspect de vijelie şi ploaie pentru Bucureşti şi judeţul Ilfov.

Nicolăescu: Cetăţenii asiguraţi şi neasiguraţi trebuie să beneficieze de pachetul de bază

Ministrul Sănătăţii Eugen Nicolăescu a anunţat, miercuri, că pachetul de bază va fi pus în dezbatere publică în 30 septembrie şi va fi asumat de Guvern, iar de acesta trebuie să beneficieze atât cetăţenii asiguraţi, cât şi cei neasiguraţi.

Peste 300 de copii şi tineri talentaţi, susţinuţi prin programul „Pot ajuta?”

Peste 300 de copii şi tineri cu performanţe deosebite în sport sau artă vor fi susţinuţi, în acest an, prin programul "Pot ajuta?", valoarea toatală a finanţării fiind de 295.000 de lei, se arată într-un comunicat transmis, miercuri, agenţiei MEDIAFAX.

PROIECTUL privind salarizarea medicilor: Spitalele publice vor putea avea secţii private, în care doctorii să lucreze după program

Spitalele publice vor putea organiza clinici sau secţii private, în care medicii să poată lucra după programul de lucru din unitatea de stat, prevede proiectul privind salarizarea doctorilor, care va fi lansat în dezbatere publică de Ministerul Sănătăţii.

Doi contabili şi doi directori de la Electrificare CFR Craiova, deferiţi justiţiei de DNA

Doi contabili şi doi directori de la Electrificare CFR SA- Sucursala Electrificare Craiova, la data comiterii faptelor, au fost trimişi în judecată de procurorii anticorupţie, într-un dosar legat de achiziţionarea unor bunuri şi servicii în valoare de peste 500.000 de euro.

Guvernul a aprobat un nou împrumut pentru plata facturilor către beneficiarii de fonduri europene

Guvernul a aprobat în şedinţa de marţi un nou împrumut de la Trezoreria Statului pentru a pune la dispoziţia Autorităţilor de Management ale programelor operaţionale lichidităţile necesare pentru efectuarea de plăţi către beneficiarii de fonduri europene, conform unui comunicat al MFE remis MEDIAFAX.

Şeful misiunii FMI: Ministerul Sănătăţii trebuie să definească pachetul de bază al serviciilor naţionale

Ministerul Sănătăţii trebuie să definească pachetul de bază al serviciilor naţionale oferite beneficiarilor din sistemul public de sănătate, iar serviciile suplimentare să fie furnizate printr-o asigurare suplimentară, potrivit şefului misiunii FMI în România, Andrea Schaechter.

Duşa spune că restructurarea Armatei nu vizează aspectul numeric, ci este una de tip operaţional

Ministrul Apărării, Mircea Duşa, a declarat, miercuri, la Piteşti, că restructurarea Armatei nu vizează aspectul numeric, ea fiind o restructurare "din punct de vedere operaţional".

VREMEA va fi în general frumoasă. PROGNOZA meteo pentru joi şi vineri, în ţară şi la Bucureşti

Joi, vremea va fi în general frumoasă. Cerul va fi variabil şi doar izolat se vor semnala ploi slabe de scurtă durată, cu precădere în zona Carpatilor Orientali. Vântul va avea unele intensificări ziua în regiunile estice şi pe crestele montane.

Liderul de sindicat de la Nitramonia Făgăraş a ajuns la Urgenţe după trei ore de greva foamei

Liderul de sindicat de la Nitramonia Făgăraş, Lucian Cupu, a ajuns la Spitalul Municipal Făgăraş pentru investigaţii, miercuri, după doar trei ore de greva foamei, după ce medicii prezenţi la locul protestului, la poarta principală a societăţii Nitroporos, au constatat că avea tensiunea foarte mare.

TVA va fi redusă la pâine, covrigi, cornuri şi baghete, nu şi la cozonac şi chec

Taxa pe valoarea adăugată va fi redusă la 9% şi pentru vânzarea de covrigi, baghete sau cornuri, alături de pâine, dar nu şi pentru cozonac, chec şi alte produse din categoria celor de patiserie proaspete, a precizat ministrul Agriculturii, Daniel Constantin.
Am observat că ne citești din . Avem o versiune dedicată acestei țări. Vrei să o încerci?
Da