Social

Oprescu a cerut operatorilor de deszăpezire să împrăştie antiderapant

Primarul general Sorin Oprescu le-a cerut operatorilor de deszăpezire să împrăştie, în noaptea de luni spre marţi, material antiderapant în zona pantelor, rampelor şi a podurilor, dar şi pe arterele principale şi cele laterale, în special la intrările în şcoli, spitale şi alte instituţii publice.

BEC ar putea anunţa joi rezultatele finale ale alegerilor parlamentare

BEC va anunţa marţi partidele care au trecut pragul electoral la nivel nivel naţional, după ce Biroul va soluţiona cererile de anulare a alegerilor pentru fraudă electorală, rezultatele finale fiind disponibile, probabil, joi, a anunţat, luni, purtătorul de cuvânt al BEC, Marian Muhuleţ.

Bărbatul de 61 de ani care a murit în urma unui infarct imediat după ce a votat era consilier PPDD

Bărbatul în vârstă de 61 de ani, din localitatea doljeană Întorsura, care a murit duminică, la scurt timp după ce a votat, prăbuşindu-se în apropierea secţiei de votare în urma unui infarct miocardic, era consilier local al PPDD.

Valeriu Tabără, supus unei prime intervenţii chirurgicale la Spitalul Judeţean din Timişoara

Fostul ministru al Agriculturii Valeriu Tabără, care a suferit fractură de femur la ambele picioare în urma unui accident rutier, a fost supus unei prime intervenţii chirurgicale la Spitalul Judeţean din Timişoara, a doua urmând să aibă loc săptămâna viitoare.

BEC: USL are 58,61% la Cameră şi 60,07% la Senat; ARD are 16,52% şi 16,72% – 99,56% din secţii

USL a câştigat 58,61%% din voturile pentru Camera Deputaţilor şi 60,07% la Senat, după numărarea voturilor din 99,56% din secţii, ARD având 16,52% la Cameră şi 16,72% din voturi, potrivit BEC.

Circulaţia pe autostrada Timişoara-Arad a fost reluată

Circulaţia pe autostrada Timişoara-Arad, închisă de sâmbătă seară din cauza vremii nefavorabile, a fost reluată luni după-amiază, informează Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR).

Guvernul vrea să evalueze rezervele geologice de ape subterane din toată ţara

Guvernul intenţionează să deruleze în perioada 2013-2016 un program la nivel naţional de cercetare geologică a resurselor de ape subterane potabile şi industriale, cu scopul utilizării "raţionale" a zăcămintelor.

Şcoli închise în 12 judeţe din cauza căderilor de zăpadă

Activitatea instructiv-educativă a fost suspendată sau afectată de căderile de zăpadă în 1.486 unităţi de învăţământ din 12 judeţe, numărul de elevi şi preşcolari afectaţi fiind de peste 200.000, informează, luni, Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului (MECTS).

Pakistanezii reţinuţi pentru terorism au intrat în România cu vize de studii acordate legal

Ministerul de Externe precizează că pakistanezii Ramzan Muhammad şi Adeel Muhammad, reţinuţi săptămâna trecută pentru pregătirea unei acţiuni teroriste, au intrat pe teritoriul României cu vize de lungă şedere pentru studii, ei îndeplinind condiţiile legale.

Ponta va rezilia contractele cu firmele de deszăpezire dacă nu îşi îndeplinesc obligaţiile: „Afară! Şi puneţi-i pe lista neagră”

Guvernul va rezilia contractele cu firmele care nu îşi îndeplinesc obligaţiile de deszăpezire a drumurilor, iar reprezentanţii acestora vor putea acţiona statul în judecată dacă se vor simţi nedreptăţiţi, a declarat, luni, premierul Victor Ponta.

Alimentarea cu energie electrică, întreruptă în 24 de localităţi din cauza avariilor

Alimentarea cu energie electrică este în continuare întreruptă în 24 de localităţi din judeţul Prahova, din cauza avariilor provocate de vânt şi de căderile masive de zăpadă, fiind afectaţi aproape 32.000 de consumatori, potrivit reprezentanţilor Electrica Muntenia Nord.

COD GALBEN de ninsori şi viscol, marţi şi miercuri. Temperaturi de minus 20 de grade în Bucureşti

Jumătatea de sud a ţării şi Moldova se află de marţi, ora 12.00, până miercuri, la aceeaşi oră, sub cod galben de ninsori abundente, intensificări ale vântului şi viscol, potrivit unei atenţionări emise luni de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).

Şeful IPJ Olt, adjuncţii lui şi şeful Poliţiei Balş, cercetaţi disciplinar

Şeful Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Olt, cei doi adjuncţii ai acestuia, şeful Poliţiei oraşului Balş şi alţi opt poliţişti cu funcţii de conducere sunt cercetaţi disciplinar în urma unui control care a avut loc la solicitarea ministrului Administraţiei şi Internelor.

Bucureştenii caută locuinţe noi, finalizate, cu două camere, la preţuri de sub 60.000 euro

Preţul rămâne principalul criteriu de căutare a unei locuinţe noi, urmat de stadiul de finalizare a lucrărilor şi, abia la final, zona sau suprafaţa, astfel că cele mai căutate apartamente în Bucureşti sunt cele cu două camere, sub 60.000 euro.

Populaţia României a scăzut cu 1.981 de persoane în octombrie

Populaţia României a scăzut cu 1.981 în luna octombrie, când s-au născut 18.641 de copii şi au decedat 20.644 de persoane, potrivit datelor publicate, luni, de Institutul Naţional de Statistică (INS).

PRIMA NINSOARE în Bucureşti: Cum arată Capitala acoperită de prima zăpadă din această iarnă – GALERIE FOTO

Prima ninsoare din această iarnă a căzut în Bucureşti în noaptea de duminică spre luni, străzile fiind acoperite de un stat de aproximativ doi centimetri de zăpadă.

Întârzieri la decolarea unor curse de pe Aeroportul Otopeni, din cauza operaţiunilor de degivrare

Mai multe aeronave de pe Aeroportul Otopeni au decolat cu întârzieri de aproximativ o oră, din cauza operaţiunilor de degivrare, nicio cursă nefiind anulată din cauza vremii, a declarat, luni, pentru MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al aeroportului, Valentin Iordache.

Bacău: Incendiu puternic la un service auto unde au explodat şapte tuburi cu oxigen, nu sunt victime

Un incendiu puternic, în timpul căruia şapte tuburi cu oxigen au explodat, a avut loc, în noaptea de duminică spre luni, la un service auto din municipiul Bacău, pompierii acţionând cu şase autospeciale pentru stingerea flăcărilor, fără a exista victime.

Fotograful român reţinut în Mexic a fost eliberat

Fotograful român Mircea Topoleanu, reţinut în Mexic, a fost eliberat, alături de majoritatea celor 70 de persoane reţinute după manifestaţiile organizate cu ocazia învestiturii preşedintelui mexican Enrique Pena Nieto, la 1 decembrie, au anunţat, duminică, surse concordante.

REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2012 din toate judeţele

MEDIAFAX îţi prezintă primele REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2012 pentru fiecare judeţ în parte. Rămâi pe mediafax.ro pentru a afla rezultate exit poll şi rezultate BEC.

Apelul lui Traian Băsescu pe Facebook: Cetăţeni români de etnie maghiari, mergeţi la vot! – VIDEO

Preşedintele Traian Băsescu îi îndeamnă pe cetăţenii români de etnie maghiară, într-un mesaj video postat duminică seară pe Facebook, să meargă la vot.

Peste 50 de elevi înzăpeziţi în apropiere de telegondola din Vâlcan au coborât pe jos în oraşul Vulcan

52 de elevi din Slatina, al căror autocar a rămas înzăpezit la baza telegondolei din staţiunea Pasul Vâlcan, judeţul Hunedoara, au coborât pe jos până în oraşul Vulcan, unde au fost cazaţi la o pensiune până luni.

ALEGERI PARLAMENTARE – ARD: Vom privi cu prudenţă estimările, rata de refuz de răspuns la sondaje e neobişuit de mare

Purtătorul de cuvânt al campaniei ARD, Traian Ungureanu, a declarat că ARD va avea duminică seară estimări asupra votului, dar le va privi cu prudenţă, deoarece rata de refuz a cetăţenilor de răspuns la sondaje este "neobişnuit de mare".

Arafat: ISU Prahova a trimis un ATV la Cota 1400 din Bucegi, pentru o pacientă

ISU Prahova a trimis la Cota 1400 din Bucegi un ATV cu targă şi echipaj SMURD, care va aduce la Sinaia o femeie cu hipertensiune, a declarat duminică, pentru MEDIAFAX, ministrul Sănătăţii, Raed Arafat.

BEC: Prezenţa la vot, la ora 18.00, a fost de 36,54%. În Capitală -33,37%

Prezenţa la vot, la nivel naţional, la alegerile parlamentare, la ora 18.00, a fost de 36,54%, a anunţat, duminică, purtătorul de cuvânt al Biroului Electoral Central, Marian Muhuleţ. Prezenţa la vot în Capitală la ora 18.00 a fost de 33,37%, cei mai mulţi alegători care s-au prezentat la urne fiind în Sectorul 1, iar cei mai puţini în Sectorul 5.

Ambulanţa Bucureşti-Ilfov: Cinci persoane, duse la spital din secţiile de votare

Nouă oameni au primit îngrijiri medicale la secţiile de votare, cinci dintre aceştia, bărbaţi cu vârste între 54 şi 74 de ani, fiind transportaţi la diverse spitale din Capitală, a declarat duminică, pentru MEDIAFAX, managerul Serviciului de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov (SABI), dr. Alis Grasu.

ALEGERI PARLAMENTARE: BEC: 90 de localităţi din 11 judeţe AU RĂMAS FĂRĂ CURENT, dar votarea continuă

Nouăzeci de localităţi din 11 judeţe au rămas fără energie electrică, în secţiile de votare fiind folosite generatoare şi alte surse alternative pentru ca procesul electoral să continue, a anunţat, duminică, purtătorul de cuvânt al Biroului Electoral Central (BEC), Marian Muhuleţ.

ALEGERI PARLAMENTARE: 41 de contravenţii înregistrate până la ora 17:00, cele mai multe în Dâmboviţa şi Gorj. Amenzile depăşesc 17.500 de lei

Un număr de 370 de sesizări privind scrutinul electoral de duminică, respectiv 183 în mediul urban şi 187 în rural, au fost primite până la ora 17.00 de reprezentanţii MAI, 41 dintre acestea fiind pentru contravenţii, cele mai multe în judeţele Dâmboviţa şi Gorj, informează MAI.

ALEGERI PARLAMENTARE: Patriarhul Daniel a votat la Secţia 641 din sectorul 4, unde a împărţit iconiţe

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, PF Daniel, a votat duminică, în jurul orei 17.45, la secţia 641 din Bucureşti, unde i-a binecuvântat pe membrii acesteia şi pe alegători şi a împărţit iconiţe, au declarat pentru MEDIAFAX reprezentanţii Patriarhiei.

Un caporal român a fost rănit în Afganistan, în urma unui schimb de focuri

O patrulă aparţinând Batalionului 2 Manevră, aflată în misiune de cercetare a unui pod, pe autostrada A1, în provincia Zabul din Afganistan, a fost atacată cu armament de infanterie, în urma schimbului de focuri caporalul Daniel-Gheorghe Tuică fiind rănit în zona gâtului, starea lui fiind stabilă.

Directorul ANM, despre avertizarea cod galben de ninsori, ploi, polei şi vânt. Când va ninge în Bucureşti

Directorul ANM, Ion Sandu, a anunţat că duminică noapte ninge în jumătatea de est a ţării, în special în judeţele din Moldova, iar spre sudul ţării ploaia se va transforma în ninsoare.

ALEGERI PARLAMENTARE: Locţiitorul preşedintelui unei secţii de votare din Cluj, amendat după ce a fost găsit beat în toaletă

Locţiitorul preşedintelui Secţiei de votare nr. 97 din Cluj-Napoca a fost amendat de poliţişti cu 1.500 de lei după ce a fost găsit beat în toaletă, acesta urmând să fie înlocuit de Biroul Electoral Judeţean (BEJ) Cluj.

ALEGERI PARLAMENTARE: Două femei s-au bătut în faţa Secţiei de votare 80 din Voluntari

Două femei s-au păruit şi îmbrâncit, duminică, în faţa Secţiei de votare 80 din localitatea ilfoveană Voluntari în urma unei dispute privind opţiunile electorale, Poliţia anunţând ambulanţa după ce una dintre ele a suferit un puseu de tensiune.

ALEGERI PARLAMENTARE: Un bărbat de aproape 101 ani a votat la Piteşti, fiind primit cu aplauze de cei din secţia de votare – FOTO

Un bărbat în vârstă de aproape 101 ani, din Piteşti, a votat duminică, fiind primit cu aplauze de către cei din secţia de votare, şi a declarat că votează de când avea 21 de ani, spunând că românii trebuie să iasă la vot pentru ca majoritatea să decidă.

Întâmplare inedită la Vaslui: Membrii unui birou electoral au închis secţia de votare şi au mers să mănânce

Procesul electoral la o secţie de votare din judeţul Vaslui a fost întrerupt, duminică după-amiază, timp de aproximativ jumătate de oră, întrucât membrii secţiei au mers să mănânce, scrutinul fiind reluat printr-un ordin al preşedintelui Biroului Electoral Judeţean, la sesizarea USL.

Dolj: Bărbat de 61 de ani, mort la ieşirea dintr-o secţie de votare

Un bărbat în vârstă de 61 de ani din localitatea doljeană Întorsura a murit, duminică, la scurt timp după ce a votat, el prăbuşindu-se în apropierea secţiei de votare.

Galaţi: O femeie de 73 de ani a murit la ieşirea din secţia de votare

O femeie în vârstă de 73 de ani a murit, duminică, la ieşirea din secţia de votare amenajată în incita unei şcoli din municipiul Galaţi.

Arafat: 40 de pacienţi din Spitalul Breaza, mutaţi într-un alt pavilion din cauza lipsei căldurii

Patruzeci de pacienţi din Spitalul Breaza au fost mutaţi dintr-un pavilion în altul din cauza lipsei căldurii, iar două ambulanţe au ajuns cu întârziere la pacienţi cu astm şi accident cerebral, din cauza zăpezii, a spus duminică ministrul Sănătăţii, Raed Arafat, la videoconferinţa cu prefecţii.

Turişti blocaţi din cauza zăpezii la Cota 1400 şi în staţiunea Rânca

Drumul care face legătura între staţiunea Sinaia şi Cota 1400 din Masivul Bucegi este blocat, duminică, pe acest tronson stratul de zăpadă măsurând 60 de centimetri, turiştii care se află la hotelul de la 1400 neavând nicio posibilitate de a coborî în staţiune. Aproximativ 250 de turişti se află şi în staţiunea Rânca, judeţul Gorj, unde drumul este blocat din cauza zăpezii, autorităţile locale spunând că traficul ar putea să fie reluat în jurul orei 17.00.

Timiş: Trafic rutier închis, localităţi fără electricitate şi curse aeriene anulate din cauza zăpezii

Traficul rutier este închis, duminică după-amiază, pe autostrăzile Arad-Timişoara şi Timişoara-Lugoj, precum şi pe două drumuri naţionale din judeţul Timiş, din cauza zăpezii, care a cauzat şi întreruperea alimentării cu electricitate în mai multe localităţi, iar şase curse aeriene au fost anulate.