Social

Ponta despre tânăra lovită de o maşină a Ambasadei Rusiei: Dacă e infracţiune, vinovatul să plătească

Ministrul Afacerilor Externe, Titus Corlăţean, trebuie să ia toate măsurile permise de convenţiile internaţionale pentru ca persoana vinovată să plătească, dacă accidentul în care o tânără a fost lovită de un autoturism al Ambasadei Federaţiei Ruse constituie o infracţiune, consideră premierul Ponta.

Programul „O săptămână la munte”: Care sunt preţurile pentru 5 nopţi de cazare

Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR) şi Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism lansează o nouă ediţie a programului "O săptămână la munte", preţurile pentru 5 nopţi de cazare variind.

Ministrul Mediului: Delta Dunării să fie declarată zonă defavorizată. 70% din locuitori nu au acces la apă potabilă

Ministrul Mediului, Rovana Plumb, a declarat, marţi, că susţine declararea Deltei Dunării ca zonă defavorizată, pentru stimularea investiţiilor, precizând că în prezent 70 la sută dintre locuitori nu au acces la apă potabilă.

PROGNOZA METEO: Vremea se răceşte uşor. Ce temperaturi vor fi miercuri şi joi în ţară şi în Bucureşti

Miercuri, valorile termice vor marca o scădere uşoară faţă de ziua precedentă, astfel că temperaturile maxime vor fi cuprinse între 11 ...12 grade în nordul Moldovei şi 20 ... 22 de grade în sudul Olteniei.

EXCLUSIV: ANI – Codexul iniţiat de Ministerul Justiţiei e inoportun, suprapunându-se nejustificat competenţelor Agenţiei

Agenţia Naţională de Integritate precizează într-o scrisoare adresată ministrului Justiţiei că nu a fost consultată cu privire la iniţeierea unui Codex privind actele normative pe incompatibilităţi, demersul fiind inoportun şi suprapunându-se nejustificat obiectivelor instituţionale ale ANI.

Poliţia Rutieră scoate în trafic toate radarele pentru a-i prinde pe şoferii care conduc cu viteză

Poliţia Rutieră scoate în trafic toate maşinile cu radarele, începând de marţi şi până joi, în cadrul unei acţiuni declanşate la nivel naţional pentru sancţionarea şoferilor care conduc cu viteză mai mare decât cea permisă, depăşesc neregulamentar sau nu acordă prioritate.

Protest în Capitală al beneficiarilor POSDRU, nemulţumiţi de blocajele apărute

Beneficiarii POSDRU vor participa, miercuri, la un marş organizat în Capitală, pe traseul Ministerul Muncii - Guvern - Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane, acţiuni publice fiind organizate şi în Iaşi, Târgu Mureş şi Timişoara.

Ministerul Justiţiei a identificat 305 acte normative referitoare la interdicţii şi incompatibilităţi

Ministerul Justiţiei a identificat 305 acte normative referitoare la interdicţii şi incompatibilităţi, iniţiind realizarea unui Codex care să cuprindă toate aceste reglementări, pentru ca fiecare funcţionar să cunoască prevederile sub incidenţa cărora intră, au declarat marţi surse oficiale.

REPORTAJ – Cluj: Sute de elevi şi studenţi caută oferte de studii la universităţi din străinătate

Sute de elevi şi studenţi din mai multe judeţe ale Transilvaniei au mers, marţi, la un târg universitar deschis la Cluj-Napoca, unde 30 de universităţi din străinătate le oferă şansa să meargă la studii în afara graniţelor, în special în Danemarca şi Suedia, unde nu se plătesc taxe de şcolarizare.

PROGNOZA METEO până pe 5 noiembrie: Ce temperaturi vor fi şi cât va ploua în fiecare regiune a ţării

Administraţia Naţională de Meteorologie a realizat o estimare a valorilor termice şi a precipitaţiilor ce se vor produce în intervalul 23 octombrie - 5 noiembrie, în fiecare regiune a ţării.

IPS Pimen a colaborat cu fosta Securitate, a decis definitiv instanţa supremă

Instanţa supremă a decis, irevocabil, că arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, IPS Pimen, a colaborat cu fosta Securitate, respingând astfel recursul acestuia la decizia Curţii de Apel Bucureşti.

Instanţă: Soţii Reghecampf sunt obişnuiţi cu atacurile mediatice, iar Tudor nu-i mai poate şantaja

Dumitru Tudor nu ar mai putea să îi şantajeze pe Laurenţiu şi Ana Maria Reghecampf dacă ar fi lăsat liber întrucât a prezentat deja faptele aşa-zis compromiţătoare în emisiuni TV, iar conflictul nu a fost puternic resimţit de soţii Reghecampf întrucât aceştia sunt obişnuiţi cu atacurile mediatice.

Proteste la Oltchim după ce instanţa a respins înregistrarea actelor privind conducerea sindicatului

Aproape 200 de salariaţi ai Oltchim protestează marţi faţă de decizia Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, care a respins înregistrarea documentelor Sindicatului Liber privind revocarea preşedintelui sindicatului, Mihai Diculoiu, şi a Biroului executiv şi numirea unei noi conduceri a sindicatului.

Doi bărbaţi condamnaţi pentru o crimă comisă în 2003, găsiţi în urma unor descinderi

Doi bărbaţi din Lugoj care au fost condamnaţi la închisoare pentru o crimă şi alte violenţe comise în 2003, în timpul unui scandal între două familii, au fost găsiţi de poliţiştii timişeni în urma unor descinderi făcute marţi, ei fiind duşi în arest pentru a fi încarceraţi pentru executarea pedepsei

Sorin Blejnar, verificat de ANI în urma unei reclamaţii a Pro Lex

Sorin Blejnar este verificat de Agenţia Naţională de Integritate (ANI) în urma reclamaţiei sindicatului Pro Lex, care susţine că fostul şef al Fiscului şi-a asigurat în mod nelegal funcţia de conducere din cadrul Direcţiei de Verificare a Marilor Averi.

Un prim tronson al Autostrăzii Timişoara-Lugoj, de 9,5 kilometri, a fost deschis circulaţiei

Un prim tronson al Autostrăzii Timişoara-Lugoj, în lungime de 9,5 kilometri, a fost deschis circulaţiei, marţi, lucrările fiind finalizate cu şase luni înainte de termen.

Un bărbat s-a spânzurat pentru că urma să fie evacuat din locuinţă

Un bărbat din municipiul Sfântu Gheorghe a fost găsit spânzurat în apartamentul său, din care urma să fie evacuat prin executare silită, după ce locuinţa a fost vândută la licitaţie.

ANI: Neaplicarea hotărârii de revocare a senatorului Diaconu afectează obiectivele asumate prin MCV

ANI a cerut, marţi, Senatului aplicarea cu celeritate a sancţiunilor prevăzute de lege, respectiv revocarea lui Mircea Diaconu, solicitate ce vine în urma boicotării şedinţei de luni a Plenului Senatulu, în care trebuia să se discute despre încetarea mandatului senatorului Diaconu.

Cazul elevei căzute din tren: Primele rezultate ale anchetei

Eleva din clasa a VII-a a Şcolii nr. 75 din Capitală care a murit după ce a căzut din tren la întoarcerea dintr-o excursie cu şcoala a deschis uşa vagonului şi a fost trasă de curenţii de aer, în condiţiile în care trenul mergea cu viteză foarte mare, potrivit concluziilor Poliţiei Transporturi.

DOSARUL facturilor fictive: 29 de persoane sunt audiate. Prejudiciul total se ridică la 3 milioane de euro

Anchetatorii au adus la audieri 29 de persoane, în urma descinderilor de marţi din Strehaia, Oradea, Zalău şi Iaşi, într-un caz de fraudă prin emitere de facturi fictive ce a produs un prejudiciu statului estimat la trei milioane de euro, informează DIICOT.

Ministerul Educaţiei a avizat hotărârea CNE potrivit căreia Kovesi nu a plagiat în teza de doctorat

Direcţia Juridică din Ministerul Educaţiei a avizat hotărârea Consiliului Naţional de Etică din 5 septembrie potrivit căreia fostul procuror general al României Laura Codruţa Kovesi nu a plagiat în teza de doctorat, a anunţat, marţi, Autoritatea Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică.

CONFERINŢĂ MEDIAFAX – Ministrul Agriculturii: Jumătate din alimentele din hypermarketuri sunt din producţia internă

Jumătate din produsele alimentare vândute în hypermarketuri provin din producţia internă, iar ponderea acestora trebuie să crească, a declarat marţi ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, la conferinţa Mediafax Talks about Brewing and Agriculture.

Vasile Lincu, Pro Lex: Dosarele, stenogramele confirmă schema corupţiei prezentată pe tabla de şah

Preşedinte al Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Vameşilor "Pro Lex", Vasile Lincu, susţine că dosarele, stenogramele şi înscrisurile prezentate public nu fac decât să confirme schema corupţiei pe care a transmis-o sub forma tablei de şah, la începul acţiunilor din vămi ale DNA..

Cazul medicilor acuzaţi de corupţie: Neurochirurgul care îi evalua pe copiii cu dizabilităţi din Bacău a fost reţinut

Medicul de neurochirurgie infantilă Elena Munteanu care se ocupa de evaluarea copiilor cu dizabilităţi din Bacău şi care a fost vizat de percheziţiile care au avut loc cu o zi în urmă a fost reţinut după ce ar fi condiţionat eliberarea de documente medicale de primirea unor sume de bani sau produse.

Corlăţean: Până la sfârşitul 2013 vom avea decizia de aderare la Schengen cu frontierele terestre

Ministrul Afacerilor Externe, Titus Corlăţean, afirmă că este convins că în 2013 România va adera la zona Schengen, într-o primă fază cu punctele de frontieră aeriene şi maritime, iar până la sfârşitul anului viitor va exista "cu siguranţă" o decizie privind şi frontierele terestre.

PERCHEZIŢII la palatele ROMILOR din Strehaia, într-un dosar de evaziune fiscală. Poliţişti şi jurnalişti, atacaţi cu pietre de rudele suspecţilor

Mai multe percheziţii au loc, marţi dimineaţă, în localitatea Strehaia din judeţul Mehedinţi, fiind vizate persoane suspectate într-un dosar de evaziune fiscală cu un prejudiciu de aproximativ trei milioane de euro. În timpul descinderii la una dintre adrese, poliţiştii şi jurnaliştii au fost atacaţi cu pietre de rudele suspecţilor.

Italieni cercetaţi pentru braconaj. 2000 de cartuşe şi peste 180 de ciocârlii, găsite în hotelul unde stăteau

Alţi zece cetăţeni italieni veniţi la vânătoare în România sunt cercetaţi pentru nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor şi braconaj cinegetic, poliţiştii descoperind la hotelul din staţiunea Eforie Sud unde aceştia erau cazaţi mai multe arme de vânătoare şi aproximativ 2.000 de cartuşe.

Primii cinci candidaţi pentru funcţiile de procuror general şi şef DNA, intervievaţi marţi

Primii cinci procurori candidaţi pentru funcţiile de procuror general al României şi şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) sunt intervievaţi marţi de ministrul Justiţiei, Mona Pivniceru, alături de patru membri ai unei comisii stabilite pentru selecţia magistraţilor pentru cele două posturi.

CEA MAI SCĂZUTĂ TEMPERATURĂ din această toamnă: minus 5,2 grade Celsius, la Miercurea Ciuc

Cea mai scăzută temperatură din această toamnă s-a înregistrat, marţi, la Miercurea Ciuc, unde termometrele au indicat minus 5,2 grade Celsius.

EXPLOZIE într-un bloc la Târgu Cărbuneşti: Două persoane au fost grav rănite

Două persoane, soţ şi soţie, din Târgu Cărbuneşti au fost grav rănite, în urma unei explozii puternice urmate de incendiu produse în apartamentul în care locuiesc, iar în urma deflagraţiei locatarii blocului au fost evacuaţi, mulţi dintre ei intoxicându-se cu monoxid de carbon.

Descindere în Dâmboviţa: Percheziţii la persoane suspectate de furturi de fier. 14 persoane au fost reţinute

Un număr de 14 persoane din cele 17 suspectate de furturi de fier şi duse la audieri în urma percheziţiilor din localităţile Gura Ocniţei şi Ocniţa, judeţul Dâmboviţa au fost reţinute luni seară.

Opt suporteri, duşi la Poliţie în urma unor altercaţii înaintea meciului Dinamo – Rapid

Opt suporteri au fost duşi la Poliţie, luni seară, înaintea meciului Dinamo - Rapid din Liga 1, în urma unor altercaţii care au avut loc la intersecţia Mihai Bravu - Iancului din Capitală, au declarat, pentru MEDIAFAX, reprezentanţi ai Jandarmeriei.

Cazul elevului înjunghiat în apropierea unei şcoli: Băiatul a fost aşteptat de agresor şi de fratele acestuia, fiind bătut şi apoi înjunghiat

Elevul care a fost înjunghiat, luni după-amiază, în localitatea Leordeni, judeţul Argeş, a plecat de la şcoală cu microbuzul, iar în drum spre casă a fost aşteptat de agresor şi de fratele acestuia care l-au bătut, apoi adolescentul de 17 ani l-a tăiat cu un cuţit la abdomen şi la spate.

PERCHEZIŢII în Bacău, la cabinetele şi locuinţele unor MEDICI acuzaţi de corupţie. Poliţiştii au ridicat sume importante de bani

Mai multe percheziţii au avut loc, luni după-amiază, în municipiul Bacău, la cabinetele şi locuinţele unor medici acuzaţi de fapte de corupţie, fiind ridicate documente şi sume importante de bani.

Procesul lui Gregorian Bivolaru: Judecătorii instanţei supreme continuă marţi audierile martorilor

Judecătorii instanţei supreme continuă, marţi, audierile în procesul în care liderul Mişcării de Integrare Spirituală în Absolut (MISA), Gregorian Bivolaru, este judecat pentru trafic de persoane şi pentru că, folosindu-se de calităţile de mentor spiritual, a întreţinut relaţii sexuale cu minore.

MAE condamnă atentatul de la Beirut, din 19 octombrie

Ministerul Afacerilor Externe condamnă cu fermitate atentatul cu maşină capcană care a avut loc la Beirut, la 19 octombrie, soldat cu moartea unui oficial libanez şi a unor persoane civile.

Moaştele Sf. Nectarie din Eghina, aduse marţi în Bucureşti, pentru sărbătoarea Sf. Dimitrie cel Nou

Moaştele Sfântului Nectarie de la Eghina, vindecătorul de boli, vor fi aduse marţi seară în Capitală de o delegaţie a Bisericii Greciei condusă de IPS Efrem, Mitropolit de Ydra, Eghina, Spetses şi Kounoupitsa, pentru sărbătorile închinate Sf. Dimitrie cel Nou - ocrotitorul Bucureştilor.

O adolescentă de origine română a fost lovită mortal de tren în nordul Italiei

O elevă în vârstă de 16 ani originară din România a fost lovită mortal de un tren la periferia oraşului Bologna, informează site-ul unui ziar italian

Datoriile CNADNR faţă de constructori, de 1,3 miliarde lei, eşalonate la plată de guvern

Datoriile Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale (CNADNR) faţă de constructorii de drumuri, de 1,3 miliarde lei în total, vor fi eşalonate la plată în baza unui calendar care urmează să fie stabilit, Guvernul neputând aloca în acest an decât aproximativ 200 milioane lei.

Diaconescu: Eu, cu nume şi prenume, am elaborat iniţiativa cu diplomaţia publică din şedinţa CSAT

Consilierul prezidenţial Cristian Diaconescu a precizat, luni, că el este autorul strategii privind diplomaţia publică pentru refacerii imaginii României în străinătate, aflată pe agenda ultimei şedinţei CSAT şi care a fost invocată de premierul Ponta, fiind cauza plecării sale de la acea şedinţă.