Social

Cătălin Chelu şi alte trei persoane, reţinuţi în cazul presupusei mite pentru Fătuloiu

Omul de afaceri Cătălin Chelu şi cele trei persoane reţinute, sâmbătă dimineaţă, de procurorii DNA, în cazul privind o posibila mită ce urma să-i fie oferită secretarului de stat Dan Valentin Fătuloiu, vor fi duşi, în cursul după-amiezii la Tribunalul Bucureşti cu propunere de arestare preventivă.

Barbu, despre propunerea lui Botiş: Am rezerve majore că s-a făcut un studiu serios asupra natalităţii

Deputatul PDL Sulfina Barbu a declarat, pentru "Gândul", că propunerea de reducere a concediului pentru creşterea copilului nu s-a discutat în partid, că are rezerve majore că s-a făcut un studiu de impact serios asupra natalităţii şi în absenţa unor soluţii alternative viabile nu va vota proiectul.

Dan Fătuloiu a plecat de la DNA, unde a fost pentru a da declaraţii în cazul presupusei mite

Secretarul de stat în MAI Dan Valentin Fătuloiu a plecat de la sediul DNA, unde a fost pentru a da declaraţii în cazul presupusei mite pe care i-ar fi oferit-o omul de afaceri Cătălin Chelu, prins, împreună cu doi apropiaţi ai acestuia, în urma unui flagrant delict în faţa sediului MAI.

Curtea de Apel Braşov admite eliberarea sub control judiciar a procurorului Nelu Carpen

Curtea de Apel Braşov a admis, vineri, cererile de eliberare sub control judiciar a fostului prim-procuror al Parchetului Judecătoriei Buftea, Nelu Carpen, şi a avocatului bucureştean Adrian Zamfirachi, însă decizia nu este definitivă, recursul urmând a se judeca la instanţa supremă.

Gabriel Constantinescu şi Antonel Bunu, prinşi alături de Cătălin Chelu în urma flagrantului

Gabriel Constantinescu şi Antonel Bunu au fost prinşi alături de Cătălin Chelu în urma flagrantului delict din faţa sediului MAI, după ce i-ar fi oferit mită 50.000 de euro secretarului de stat în MAI Dan Valentin Fătuloiu, pentru a rezolva favorabil dosare aflate în lucru la unităţi de parchet.

Botiş: Şomajul, calculat după un indicator social de referinţă pentru a încuraja munca

Indemnizaţia de şomaj ar putea scădea din 2011 şi nu va mai fi calculată în funcţie de salariul minim, ci de un indicator social de referinţă stabilit anual, măsură propusă pentru a încuraja munca, a declarat, vineri, ministrul Muncii, Ioan Botiş.

Savu: Reducerea concediului de creştere a copilului, o măsură negativă pentru că nu există servicii

Reducerea concediului pentru creşterea copilului, în condiţiile în care nu există servicii pentru copiii între zero şi trei ani, ar fi o măsură negativă, a declarat, vineri, pentru MEDIAFAX, Ileana Savu, fost secretar de stat de la Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului.

Cătălin Chelu, presupusul mituitor al lui Fătuloiu, controversat om de afaceri gălăţean

Cătălin Chelu este proprietarul celui mai mare portofoliu de companii listate la Bursa de la Bucureşti, cu 14 companii la care este acţionar direct sau prin intermediul unor firme interpuse, fiind totodată un personaj controversat, presa acuzându-l, între altele, că a devalizat Rotes SA.

Botiş: Codul social reduce numărul de prestaţii sociale, dar şi numărul beneficiarilor

Ministrul Muncii, Ioan Botiş, a declarat, vineri, că prin Codul social, proiect la care lucrează Guvernul în prezent, va fi redus atât numărul prestaţiilor sociale, cât şi al beneficiarilor.

Fătuloiu: Cel care a vrut să îmi dea mită a venit în birou

Secretarul de stat Dan Valentin Fătuloiu a declarat, vineri seară, înainte de a pleca de la MAI la Direcţia Naţională Anticorupţie, că cel care a vrut să îi dea mită a venit la el în birou.

Afaceristul Cătălin Chelu, care a vrut să-l mituiască pe Fătuloiu, în vizorul DIICOT în trei dosare

Omul de afaceri Cătălin Chelu, prins, vineri, în flagrant delict oferindu-i 50.000 de euro secretarului de stat în MAI Dan Fătuloiu, este în vizorul DIICOT în trei dosare referitoare la spălare de bani, evaziune fiscală şi infracţiuni privind piaţa de capital, susţin surse judiciare.

Om de afaceri, prins în timp ce-i oferea mită chestorului Dan Fătuloiu – VEZI AICI FILMUL FLAGRANTULUI

Direcţia Naţională Anticorupţie a prins în flagrant delict, vineri, un bărbat care încerca să-i ofere mită 50.000 de euro secretarului de stat în MAI Dan Valentin Fătuloiu, pentru a rezolva favorabil dosare aflate în lucru la unităţi de parchet, între care şi DIICOT, au declarat surse judiciare.

Botiş: Grila de salarizare din legea unitară, aplicată după recuperarea pierderii de 25% din iunie

Grila de salarizare din Legea unitară va fi aplicată după ce se va recupera pierderea de 25% din iunie, salariul minim în 2011 va fi de 670 de lei, dar angajaţii care au în prezent 600 de lei vor ajunge, după creşterea propusă de 15%, la 690 de lei, a declarat, vineri, ministrul Muncii, Ioan Botiş.

Indemnizaţia pentru mamele care revin la muncă mai devreme de doi ani ar putea creşte cu 300 de lei

Suma de bani pe care mamele o primesc pentru revenirea la muncă din concediul pentru creşterea copilului, mai repede de doi ani, ar putea creşte cu 300 de lei, de la 100 de lei la 400 de lei.

Cuantumul indemnizaţiei pentru creşterea copilului ar putea reveni la 85% din salariu

Indemnizaţia pentru creşterea copilului ar putea reveni la 85% din salariu, adică la cuantumul din iunie 2010, înainte de diminuarea cu 15%, dar decizia finală va fi luată la Ministerul de Finanţe, a declarat, vineri, ministrul Muncii, Ioan Botiş.

Sute de psihologi discută la Bucureşti despre stres, adolescenţi, EMO şi noile forme de abuz

Sute de psihologi din ţară şi din străinătate participă, de vineri până duminică, la Bucureşti, la o conferinţă internaţională în care vor fi prezentate şi dezbătute studii despre stres şi cum afectează el conduita la serviciu, despre problemele adolescenţilor, inclusiv curentul EMO, sau despre abuz.

Soacra lui Adrian Năstase a murit

Soacra fostului premier Adrian Năstase a murit, vineri dimineaţă, la Spitalul de Urgenţă Floreasca din Capitală, unde fusese internată de mai multe ori din cauza unor suferinţe cronice, a declarat, pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al unităţii sanitare, medicul Bogdan Opriţa.

Perioada pentru indemnizaţia de creştere a copilului, redusă, variantele sunt 12, 14 sau 18 luni

Perioada de acordare a indemnizaţiei pentru creşterea copilului va fi redusă de la 24 de luni, variantele luate în calcul fiind ca aceasta să fie de 12, 14 sau 18 luni, a declarat, vineri, ministrul Muncii, Ioan Botiş.

Italia: O româncă a murit după ce a fost lovită de două maşini

O româncă în vârstă de 21 de ani a murit după ce a fost lovită de două vehicule pe un drum naţional din nordul Italiei, informează site-ul Cronacalive.it.

Marica: Avem două paliere de abordare privind Legea salarizării: proteste şi acţiuni în instanţă

Preşedintele "Sed Lex", Vasile Marica, a declarat, vineri, la Sibiu, că alianţa îşi propune să abordeze două variante prin care să îşi arate nemulţumirile faţă de Legea salarizării unitare, pe de-o parte prin acţiuni de protest, iar pe de alta prin acţiuni în instanţă şi la Curtea Constituţională.

Predoiu: Olanda şi Finlanda, rezervate faţă de aderarea României la Spaţiul Schengen

Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a declarat, vineri, că aderarea României la Spaţiul Schengen depinde crucial de convingerea partenerilor europeni, precizând, totodată, că, în ultima perioadă, statele care şi-au manifestat cel mai pregnant rezervele sunt Olanda şi Finlanda.

Medic: Peste 7.000 de femei, depistate anual având cancer la sân, 4.000 mor, multe sunt foarte tinere

Peste 7.000 de femei sunt depistate anual având cancer la sân şi tot în acest interval 4.000 de paciente mor întrucât ajung în stadii avansate ale bolii, din păcate multe foarte tinere, a declarat, joi, managerul Institutului Oncologic din Bucureşti (IOB), Rodica Anghel.

Un kilogram de droguri, găsite într-o maşină confiscată de la contrabandişti de ţigări

Poliţiştii suceveni au găsit peste un kilogram de cannabis într-unul dintre autovehiculele confiscate de la membrii grupării de contrabandişti de ţigări din Ucraina şi Republica Moldova, destructurată la sfârşitul săptămânii trecute.

Frunza din brandul turistic ar putea apărea pe fiecare produs agro-alimentar românesc

Ministrul Agriculturii, Valeriu Tabără, propune ca fiecare aliment produs în România să aibă o etichetă care să conţină frunza din brandul turistic al României şi spune că mierea, fructele şi carnea de ovine vor fi promovate extern prin campanii comune cu Italia, Grecia, Cipru, Tunisia şi Bulgaria.

Traian Igaş: Nu se pune problema demisiei mele de onoare

Ministrul Administraţiei şi Internelor, Traian Igaş, a declarat, vineri, la Satu Mare, că nu se pune problema să îşi dea demisia de onoare după incidentele de la Piatra Neamţ, el precizând că abia a fost numit la conducerea ministerului şi că abia acum face evaluări şi va prezenta un raport.

Marica: Sed Lex a decis să continue protestele. În decembrie ar putea fi două zile de grevă generală

Preşedintele Sed Lex, Vasile Marica, a anunţat, vineri, la Sibiu, că delegaţii la Congresul alianţei au decis să continue protestele, iar în perioada 8-14 decembrie este posibil ca funcţionarii să se afle în grevă cel puţin două zile, cu întreruperea activităţii.

Vasile Marica, reales preşedinte al „Sed Lex”

Vasile Marica a fost reales, vineri, în funcţia de preşedinte al Alianţei "Sed Lex", în cadrul Congresului organizaţiei sindicale, care se desfăşoară la Sibiu.

Bechtel concediază 834 de angajaţi la Autostrada Transilvania

Compania americană Bechtel a notificat, vineri, Sindicatul "Transilvania" asupra intenţiei de concediere colectivă a peste 800 de angajaţi care lucrează la Autostrada Transilvania, din cauza lipsei frontului de lucru şi a neplăţii datoriilor de către statul român pentru lucrările făcute în 2010.

Copilul născut la peste 24 săptămâni poate fi declarat imediat dacă respiră şi îi bate inima

Copilul care se naşte la peste 24 de săptămâni poate fi declarat imediat dacă respiră şi îi bate inima, iar medicul care supraveghează o gravidă cu risc şi care lucrează într-o clinică fără dotări speciale este obligat să o trimită pe aceasta la un spital de nivel superior, potrivit specialiştilor.

Borbely: În ianuarie 2011 va începe un program de amenajare a pistelor pentru biciclişti

Ministrul Mediului, Laszlo Borbely, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă la Zalău, că în ianuarie 2011 va începe un program de amenajare a pistelor pentru biciclişti, pentru care speră să poată fi alocată suma de 100 de milioane de lei.

Cseke Attila: Am cerut anchetă în cazul gemenilor născuţi la Câmpulung

Ministrul Sănătăţii, Cseke Attila, a cerut o anchetă amănunţită în cazul gemenilor născuţi prematur, la şase luni, la maternitatea Spitalului Municipal din Câmpulung Muscel, după ce joi a fost sezizat că bebeluşii nu sunt îngrijiţi corespunzător.

EXCLUSIV: Indemnizaţia de şomaj nu va mai fi legată de salariul minim, pentru a nu creşte din 2011

Guvernul s-a angajat în negocierile cu FMI ca indemnizaţia de şomaj să nu mai fie calculată în raport cu nivelul salariului minim, astfel încât ajutorul acordat şomerilor să nu crească odată cu majorarea salarială din 2011, relevă scrisoarea suplimentară de intenţie agreată cu instituţia financiară.

Poliţia s-a autosesizat în cazul gemenilor născuţi prematur la spitalul din Câmpulung Muscel

Inspectoratul Judeţean de Poliţie Argeş s-a autosesizat, vineri, în cazul gemenilor născuţi prematur, la şase luni, la maternitatea Spitalului Municipal din Câmpulung Muscel şi a început o anchetă pentru a stabili dacă a fost respectate proceduriloe medicale în acest caz.

Perioada de acordare a indemnizaţiei pentru creşterea copilului ar putea fi înjumătăţită

Perioada de acordare a indemnizaţiei pentru creşterea copilului ar putea fi modificată, dar cuantumul va rămâne neschimbat, a declarat, vineri, ministrul Muncii, Ioan Botiş.

Directorul Spitalului Câmpulung Muscel: Gemenii născuţi prematur au fost ţinuţi în incubator

Directorul Spitalului Câmpulung Muscel susţine că gemenii născuţi prematur şi transferaţi în Capitală au fost ţinuţi în incubator, iar starea lor a fost monitorizată zilnic, el recunoscând însă că medicii au încercat transferul copiilor într-o unitate cu dotări speciale abia după nouă zile.

Două curse aeriene ale Tarom au întârzieri de două ore din cauza ceţii de la Cluj-Napoca

Două curse aeriene operate de compania Tarom înregistrează întârzieri de două ore, vineri dimineaţă, din cauza ceţii de pe Aeroportul Internaţional din Cluj-Napoca.

Gemeni născuţi prematur, lăsaţi 10 zile fără incubator – VIDEO

Doi bebeluşi gemeni născuţi prematur, la şase luni, la maternitatea din Câmpulung Muscel au fost transferaţi la Maternitatea Polizu din Bucureşti, după ce tatăl copiilor i-a reclamat subsecretarului de stat Raed Arafat că micuţii, născuţi în urmă cu zece zile, nu au beneficiat de îngrijire corespunzătoare.

Vizibilitate redusă din cauza ceţii pe A1 şi A2 şi în judeţele Alba, Giurgiu, Vâlcea şi Brăila

Vizibilitatea pe autostrăzile A1 şi A2 şi în judeţele Alba, Giurgiu, Vâlcea şi Brăila este sub 50 de metri din cauza ceţii, poliţiştii recomandând şoferilor să conducă prudent.

Angajaţii de la Şantierul Naval Daewoo Mangalia au încetat greva după aproape şase săptămâni

Sindicaliştii de la Şantierul Naval Daewoo Mangalia Heavy Industries (DMHI) SA, care au intrat în grevă generală pe termen nelimitat din 11 octombrie, au încetat conflictul de muncă şi şi-au reluat, vineri, activitatea, după ce au semnat un nou contract colectiv de muncă cu conducerea societăţii.

Porturile constănţene, închise din cauza ceţii

Activitatea în porturile constănţene a fost sistată din nou, vineri dimineaţă, din cauza ceţii dense, după ce porturile fuseseră închise şi joi dimineaţă, timp de aproximativ trei ore, tot în condiţii de vizibilitate scăzută.