Prima pagină » Life-Inedit » Palatul din nordul Greciei în care Alexandru cel Mare a fost proclamat rege îşi redeschide porţile

Palatul din nordul Greciei în care Alexandru cel Mare a fost proclamat rege îşi redeschide porţile

Iulian Moşneagu
05 ian. 2024, 18:52, Social

Palatul Aigai din nordul Greciei a fost redeschis complet vineri, după o renovare de 16 ani care a costat peste 20 de milioane de euro şi a inclus sprijin financiar din partea Uniunii Europene. A fost cea mai mare clădire din Grecia clasică.

A fost construit în urmă cu peste 2.300 de ani, în timpul domniei tatălui lui Alexandru, Filip al II-lea, care a transformat regatul Macedoniei într-o putere militară dominantă a Greciei antice. Aigai a fost capitala regatului.

„După mulţi ani de muncă minuţioasă, putem dezvălui palatul… Ceea ce facem astăzi este un eveniment de importanţă globală”, a declarat vineri premierul Greicei, Kyriakos Mitsotakis.

Palatul conţinea curţi mărginite de coloane, lăcaşuri de cult şi săli de banchet spaţioase şi se întinde pe o suprafaţă de 15.000 de metri pătraţi.

Rămăşiţele palatului şi mormintele regale din apropiere sunt incluse în Patrimoniul Mondial al Naţiunilor Unite în zona de lângă satul modern Vergina.

Recomandarea video

Am observat că ne citești din . Avem o versiune dedicată acestei țări. Vrei să o încerci?
Da