Parlamentul, pichetat din nou astăzi de sindicaliştii din silvicultură. LISTA de revendicări

Membrii Federaţiei Sindicatelor din Silvicultură Silva pichetează, marţi, sediul Camerei Deputaţilor, solicitând, printre altele, înfiinţarea unei comisii pentru cercetarea retrocedărilor abuzive de păduri şi luarea de măsuri pentru stoparea retrocedărilor ilegale, anunţă Sindicatul Silva.

637 afișări
Imaginea articolului Parlamentul, pichetat din nou astăzi de sindicaliştii din silvicultură. LISTA de revendicări

Sindicaliştii din silvicultură pichetează din nou marţi Parlamentul. LISTA de revendicări

Federaţia Sindicatelor din Silvicultură Silva solicită plenului Camerei Deputaţilor şi Comisiei pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice respingerea Proiectului de lege PL-x nr. 9/2019 de modificare şi completare a Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, prin care se urmăreşte, spun sindicaliştii, legiferarea împroprietăririi fără drept cu terenuri agricole sau forestiere a formelor asociative ale comunităţilor din fostele regiuni grănicereşti, respectiv împroprietărirea fără drept cu terenuri forestiere în suprafaţă de până la 30 de hectare din fondul forestier proprietate publică a
statului, a unităţilor de cult care au deţinut în folosinţă sau administrare, şi nu în proprietate astfel de suprafeţe.

Sindicaliştii susţin că proiectul contravine Constituţiei, dar şi Codul Silvic şi favorizează derapajele funcţionale ale instituţiilor statului.

„Proiectul de lege Pl-x nr. 9/2019 transformă o lege de reconstituire a dreptului de proprietate (Legea nr. 1/2000), a cărui scop este acela de a înfăptui un act reparatoriu faţă de proprietarii cărora regimul comunist le-a confiscat proprietăţile sau urmaşii acestora, într-o lege neconstituţională de împroprietărire fără drept a unităţilor de cult şi a formelor asociative ale comunităţilor din fostele regiuni grănicereşti. Proiectul de lege Pl-x nr. 9/2019 creează posibilitatea ca orice persoană juridică să formuleze cereri de constituire a dreptului de proprietate, chiar dacă titlurile de proprietate au fost anulate prin hotărâri judecătoreşti rămase definitive. În urma evaluării impactului pe care propunerea legislativă de modificare şi completare a Legii nr. 1/2000 îl va avea asupra fondului forestier proprietate publică a statului, a rezultat o diminuare cu peste 650.000 ha a fondului forestier proprietate publică a statului, iar ca efect social dispariţia a peste 3.000 locuri de muncă", potrivit sursei citate.

Sindicaliştii din silvicultură cer Parlamentului înfiinţarea unei comisii pentru cercetarea retrocedărilor abuzive de păduri şi luarea de măsuri pentru stoparea retrocedărilor ilegale de păduri.

Totodată, se solicită plenului Camerei Deputaţilor respingerea propunerii legislative PL-X nr. 16/2019 prin care drumurile forestiere, lucrările de corectare a torenţilor şi terenurile forestiere aferente acestora, care
deservesc fondul forestier proprietate publică a statului, sunt trecute cu titlu gratuit din domeniul public al statului şi din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva în domeniul public al unor unităţi
administrativ teritoriale şi în administrarea consiliilor locale ale acestora.

Sindicaliştii cer Camerei Deputaţilor respingerea propunerii legislative PL-x nr. 482/2018 pentru aprobarea O.U.G nr. 56/2018 de completare a Legii nr. 15/1990 privind reorganizarea unităţilor economice de stat ca regii
autonome şi societăţi comerciale, prin care se urmăreşte transformarea unor regii în societăţi pe acţiuni.

Printre revendicări se mai numără:

-Se solicită Parlamentului României ca prin propunerea legislativă înregistrată la Senat cu nr. B32/2019 privind modificarea şi completarea Statutului personalului silvic să se ţină seama de necesitatea asigurării unei protecţii reale a personalului silvic cu atribuţii de pază a pădurilor, asigurarea unei salarizări corespunzătoare pentru personalul silvic şi introducerea unor activităţi din silvicultură în categoria condiţiilor speciale de muncă.

-Se solicită Parlamentului României consultarea tuturor sindicatelor, federaţiilor şi confederaţiilor sindicale la modificarea şi completarea Legii nr. 62/2011 a dialogului social.

-Se solicită Parlamentului României, Guvernului României, Ministerului Apelor şi Pădurilor ca legislaţia silvică să fie elaborată cu consultarea specialiştilor silvici din cadrul Academiei Române, Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice, Regiei Naţionale a Pădurilor-Romsilva, Societăţii inginerilor silvici din România ”Progresul Silvic”, Federaţiei pentru Apărarea Pădurilor, Confederaţiei Consilva, Federaţiei Sindicatelor din Silvicultură Silva, Asociaţiei Pensionarilor Silvici din România şi Asociaţiei Proprietarilor de Păduri din România.

-Se solicită Parlamentului României elaborarea şi adoptarea de legi coerente şi aplicabile, conforme cu realităţile şi necesităţile sectorului silvic.

- Se solicită Parlamentului şi Guvernului României să elaboreze legi pentru întărirea autorităţii personalului silvic, având în vedere creşterea presiunii asupra pădurii.

"Apărând pădurea, în ultimii ani, 4 pădurari au fost omorâţi de infractorii surprinşi în pădure furând lemn, iar alţi peste 650 pădurari, tehnicieni şi ingineri silvici au suferit vătămări corporale grave din partea infractorilor (numai în anii 2017 şi 2018 au fost înregistrate peste 70 de cazuri de agresiuni deosebite îndreptate împotriva personalului silvic, din care peste 30 de cazuri au necesitat îngrijiri medicale speciale)", potrivit sursei citate.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici