Păstârnac: Pregătim un act pentru acordarea unui pachet educaţional pentru elevii români din Ucraina

Ministrul pentru românii de pretutindeni, Andreea Păstârnac, a fost invitată marţi, de senatorii din Comisia pentru românii de pretutindeni pentru a prezenta strategia ministerului cu privire la situaţia românilor din Ucraina, după adoptarea noii legi a Educaţiei.

180 afișări
Imaginea articolului Păstârnac: Pregătim un act pentru acordarea unui pachet educaţional pentru elevii români din Ucraina

Păstârnac: Pregătim un act pentru acordarea unui pachet educaţional pentru elevii români din Ucraina

”Pregătim un act normativ care să ne permită să acordăm un pachet educaţional pentru elevii etnici români din Ucraina, astfel încât aceştia să poată opta, în continuare, până la intrarea legii în vigoare, pentru învăţământul în limba română. De asemenea, înţelegem că ministrul Educaţiei va avea o întâlnire cu omologul său în următoarele zile şi vom încerca să discutăm cu partea ucraineană modalităţi prin care să obţinem un regim separat pentru etnicii români din Ucraina, astfel încât să menţinem formula actuală a învăţământului, în limba română”, a spus ministrul românilor de pretutindeni, Andreea Păstârnac.

Senatorul PSD Nicolae Moga i-a spus ministrului Andreea Păstârnac că demersurile făcute până în prezent nu sunt suficiente, fiind nevoie de ”presiune” la nivelul Uniunii Europene.

”Nu e suficient. Iertaţi-mă, ar trebui să facem mult mai mult, pentru că legea a fost promulgată, greşelile au fost făcute până la promulgarea legii. Din punctul meu de vedere, trebuia să intensificăm relaţiile bilaterale, trebuia să facem delegaţii, că ştim de mult lucrul acesta. Acei români din Ucraina, acum sunt lăsaţi de izbelişte. (...) Haideţi să facem un demers la nivelul Uniunii Europene, cu un demersasupra Ucrainei, pentru că şi Ucraina are nevoie de sprijinul Uniunii Europene. Părerea mea este că am pierdut, din păcate, trenul. Trebuia să facem lucrurile acestea mai devreme”, i-a spus senatorul Nicolae Moga ministrului Andreea Păstârnac.

Aceasta a replicat afirmând că va ţine cont de recomandare.

Preşedintele Ucrainei, Petro Poroşenko, a promulgat, luni seară, noua Lege a educaţiei, care limitează predarea în limbile minorităţilor naţionale, liderul ucrainean evidenţiind, totuşi, necesitatea respectării drepturilor tuturor comunităţilor etnice, potrivit Preşedinţiei de la Kiev.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici