Video Pensionari absolvenţi de universitate: Mă bucur de emoţiile tinereţii/ Decanul de vârstă are 88 de ani

Anul universitar s-a încheiat, joi, la Galaţi nu doar pentru tinerii studenţi, ci şi pentru cei 130 de pensionari care au urmat cursurile Universităţii Vârstei a Treia. Aceştia au studiat, timp de un an, medicina, nutriţia, kinetoterapia, istoria sau arta.

481 afișări

Proiectul Universitatea Vârstei a Treia a debutat la Galaţi în urmă cu trei ani. Cursurile ţin un an, perioadă în care studenţii seniori trec prin mai multe module. Deoarece nu pot parcurge toate materiile în două semestre, cei interesaţi se pot şi înscrie şi anul următor la cursuri, optând pentru alte module.

La ceremonia de absolvire desfăşurată joi au participat numeroşi seniori care au participat la cursuri încă de la demararea programului. Absolvenţii de vârsta a treia au fost îmbrăcaţi în costume speciale, iar în deschiderea festivităţii s-a intonat „Gaudeamus igitur”.

Printre participanţi a fost şi o femeie în vârstă de 77 de ani, care a fost studentă la Universitatea Dunărea de Jos şi în urmă cu jumătate de secol.

„În această clădire, în urmă cu 50 de ani eu am fost studentă. E o plăcere să redevin studentă. Spre deosebire de prima studenţie, simt cu mai multă greutate importanţa cunoaşterii. Azi, la 77 de ani, am venit aici ca să mă bucur că mai am emoţiile tinereţii. Am venit ca să am parte de emoţie, de bucurie, de satisfacţie, pentru că am terminat încă un an de şcoală. Pe an ce trece descopăr cât de important este să faci treaba asta la vârsta a treia”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Mihaela Popa, una dintre absolventele Universităţii Vârstei a Treia.

Decanul de vârstă al absolvenţilor este un bărbat de 88 de ani.

„Niciodată nu-i prea târziu să înveţi, cred că vin şi la anul. Mi-a plăcut foarte mult aici, o să vin chiar dacă am 88 de ani”, s-a destănuit, corespondentului MEDIAFAX, Marin Podoleanu.

Mai mulţi absolvenţi au decis să vină şi anul următor la cursuri.

„Am învăţat lucruri foarte bune şi ne-am propus să o ţinem tot aşa până în 2060. Noi suntem repetenţi, suntem anul trei şi de aceea ne declarăm repetenţi ca să putem continua. Am studiat medicina, kinetoterapia, istoria, arta, am învăţat că arta, religia, cultura, în general comunicarea, sunt foarte importante. La vârsta noastră am devenit mai tineri, mai buni şi mai fericiţi”, a spus Tudosia Isofache.

Proiectul Universitatea Vârstei a Treia de la Universitatea Dunărea de Jos din Galaţi a ajuns la a treia ediţie şi se adresează persoanelor care au cel puţin 55 de ani şi doresc să se reîntoarcă pe băncile şcolii.

Modulele sunt organizate în funcţie de cereri, pe specializările Drept, Medicină, Artă, Cultură şi Civilizaţie, Istorie, Filosofie, Teologie, Kinetoterapie, Turism, Economie, Geopolitică şi Relaţii Internaţionale, Psihologie şi Pedagogie, Nutriţie şi Ştiinţa Alimentaţiei, Ştiinţă şi Inginerie.

Activităţile se desfăşoară sub formă de prelegeri şi conferinţe, ateliere de dezbatere şi seminarii, grupuri de lectură, vizite şi tururi ghidate. La final, cursanţii primesc un certificat de absolvire, iar pentru participare se plăteşte o taxă anuală de 100 de lei.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici