Persoanele fără acte vor beneficia de analize şi control medical gratuit

Persoanele fără acte de identitate beneficiază de analize şi control medical gratuit în cadrul programului naţional de evaluare a stării de sănătate, a declarat, luni, agenţiei MEDIAFAX, Vasile Ciurchea, preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate.

3 afișări
Imaginea articolului Persoanele fără acte vor beneficia de analize şi control medical gratuit

Analize şi control medical gratuit prin programul de evaluare a sănătăţii pentru persoane fără acte

'' Respectivele persoane vor merge la un medic de familie şi vor fi programate pentru control medical şi analize. Ei vor declara pe propria răspundere identitatea şi adresa unde locuiesc. Apoi vor semna pentru declaraţia dată. Lista cu persoanele fără identitate va fi transmisă la Poliţie. Medicii care au acordat asistenţă medicală respectivelor persoane vor primi, la un moment dat, contravaloarea serviciilor'', a mai spus Ciurchea.

În ultima perioadă, tot mai multe persoane de etnie romă s-au interesat la medicii de familie şi la autorităţile sanitare cu privire la accesul celor fără acte de identitate în programul de evaluare a stării de sănătate.

Programul iniţiat de Ministerul Sănătăţii vizează atât persoanele asigurate cât şi pe cele neasigurate, chiar şi fără identitate, a precizat Ciurchea. Medicii de familie au obligaţia să înscrie pe liste separate persoanele neasigurate şi pe cele fără identitate.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici