Personalul medical continuă să plece. Care sunt motivele care stau la baza deciziei specialiştilor de la noi din ţară

  • Peste 800 de medici solicitau eliberarea certificatului profesional curent în 2020
  • Certificatul este folosit pentru a putea profesa în alte state
  • D. Coriu: Medicii nu pleacă din cauza banilor, ci din cauza condiţiilor
  • L. Marc are o firmă de recrutare şi spune că cererea a fost mai scăzută
  • D. Coriu spune că autorităţile ar trebui să vină cu un plan pe termen lung
1363 afișări
Imaginea articolului Personalul medical continuă să plece. Care sunt motivele care stau la baza deciziei specialiştilor de la noi din ţară

Sursa foto: Mediafaxfoto

Pandemia ne-a arătat cât de gravă este criza de personal medical în spitalele din România. În continuare personalul din sănătate vrea să plece către clininicile din afară.

În 2020, 858 de cadre medicale au depus cereri pentru eliberarea certificatului profesional curent. Documentul arată faptul că medicul nu figurează cu abateri disciplinare şi poate profesa în afara ţării.

Daniel Coriu spune că nici măcar banii nu îi mai motivează pe medici să rămână.

DANIEL CORIU, preşedintele Colegiului Medicilor din România: Medicul are nevoie de ceva în plus, nu numai de bani, nu numai de recompense financiare, are nevoie de ceva mai mult. Are nevoie de un mediu prietenos, are nevoie de un spital, de un sistem sanitar modern, de infrastructură modernă. Avem nevoie de spitale moderne şi avem nevoie de un loc unde să ne desfăşurăm cu demnitate actul medical. astea sunt motivel pentru care medicii pleacă la ora actuală.

Laurenţiu are o firmă care recrutează persoanal medical pentru spitalele din afara ţării încă din 2009. El spune că de fapt cererea a scăzut în ultimiii ani.

LAURENŢIU MARC, director agenţia Heka Recruitment: În ultimul an, numărul medicilor care ne-au contactat pentru a-şi manifesta interesul de a pleacă din ţară nu a fost mai mare decât cel din anii anteriori. Doctorii atraşi de posturi în străinătate au pus pe pauză aceste încercări, majoritatea fiind descurajaţi de restricţiile de călătorie şi de incertitudinea cauzată de pandemie.

Chiar dacă nu mai este cererea la fel de mare, ţările dezvoltate caută în continuare specialişti de la noi. Medicii au de unde alege, mai ales după ce Marea Britanie, favorita românilor,  şi-a închis porţile în urma Brexit-ului.

LAURENŢIU MARC, director agenţia Heka Recruitment: Cererea din vestul europei este constantă. Noi ne-am focusat în urmă cu câţiva ani pe pe recrutarea de medici pentru Marea Britanie şi Irlanda. Există o cerere mare de medici din Irlanda.  Avem oferte şi din Franţa, Belgia, Germania.

Medicii aşteaptă schimbări pentru a rămâne să profeseze în ţară, însă ele nu se grăbesc să apară.

DANIEL CORIU, preşedintele Colegiului Medicilor din România: Am sperat tot timpul să vină cineva care să ne dea un astfel de master plan. Să ne spună mâine fac asta, pente un an fac asta, sau peste 5 ani fac asta. Acest lucru încă nu s-a întâmplat. Pentru medici o lege de exercitare a profesiei medicale, o lege modernă care să respecte demnitatea medicului şi să permită cdeea ce noi numim autonomia profesională. Medicul să-şi desfăşoare actul medical în deplină securitate.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici