- Home
- Social
- SUCEAVA, (15.08.2011, 14:15)
- Tibi Bujdei , Andreea Unturica ,
Peste 25.000 de credincioşi, la hramul Mănăstirii Putna. Printre participanţi, Ponta şi Flutur
Peste 25.000 de credincioşi au participat, luni, la Putna, la Hramul Mănăstirii, prilejuit de sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, la Sfânta Liturghie fiind prezenţi mai mulţi politicieni, între care liderul PSD Victor Ponta şi prim-vicepreşedintele PDL Gheorghe Flutur.
Urmărește
800 afișări
Liderul PSD Victor Ponta (Imagine: Tibi Bujdei/Mediafax Foto)
Sfânta Liturghie a fost oficiată de un sobor de preoţi în frunte cu IPS Pimen Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor şi de PF Meletie Episcop al Hotinului (Ucraina).
Corul Madrigal a susţinut un concert de muzică religioasă, acest eveniment fiind prilejuit de împlinirea a 140 de ani de la primul Congres al studenţimii române de la Putna din 1871, la care participaseră, la vremea respectivă, Mihai Eminescu, Ioan Slavici, Criprian Porunbescu.
La sărbătoarea de la Putna a fost prezent preşedintele PSD Victor Ponta însoţit de liderii USL Suceava, deputatul Cătălin Nechifor preşedinte PSD Suceava, Alexandru Băişeanu, preşedinte PNL Suceava, deputaţii PSD Eugen Bejinariu şi Ioan Stan şi senatorul Gavril Mîrza.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Calendarul alegerilor prezidențiale. Ce decizii ia Guvernul Ciolacu 2.0 săptămâna aceasta
-
Incendiile din California pun sub semnul întrebării organizarea Jocurilor Olimpice din 2028 la LA
-
Ilie Bolojan: Crin Antonescu va fi validat pe 26 ianuarie
-
Crin Antonescu, despre candidatura sa: „Dar dacă? ”, nu cred că mai are rost această întrebare
Victor Ponta a mers prin mulţime, s-a întreţinut cu oamenii prezenţi la Putna, mulţi dintre aceştia urându-i succes ca USL să ajungă la guvernare. O parte dintre pelerini şi-au făcut fotografii cu Victor Ponta, unii cerându-i autografe sau numărul de telefon mobil.
La slujbă au asistat şi prim-vicepreşedintele PDL Gheorghe Flutur însoţit de secretarul Senatului, senatorul PDL Orest Onofrei, deputaţii PDL Ioan Bălan şi Gheorghe Coroamă şi senatorul Tiberiu Prodan.
Potrivit Jandarmeriei, la Putna au fost prezente peste 25.000 de persoane, iar în această seară în aproprierea mănăstirii va fi pusă în scenă piesa "Apus de soare", de Barbu Ştefănescu Delavrancea, în interpretarea actorilor Teatrului "Mihai Eminescu", din Botoşani.
Citește pe alephnews.ro: Mai multe cipuri în creier în 2025: Musk a anunțat că un al treilea pacient a primit implantul cerebral de la Neuralink. Compania nu se oprește aici
Citește pe www.zf.ro: Restructurarea este cuvântul de ordine în 2025, iar IT-iştii sunt primii pe listă. De la prosecco la birou şi salarii de mii de euro acum corporatiştii vor trebui să înfrunte realitatea tăierilor de salarii şi concedierilor VIDEO
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
VIDEO. Protest AUR față de anularea alegerilor prezidențiale. Românii care mărșăluiesc pe străzile din București cer demisia lui Iohannis și reluarea turului 2
Cum ar arăta viaţa fără asigurări: câţi bani ar trebui să scoată din buzunar un român fără asigurare de călătorie şi sănătate
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Scandal monstru după finala Casa iubirii: Acuzații de blat pentru Kanal D: V-ați bătut joc
CANCAN.RO
Află cum să speli pernele fără să le deteriorezi. Doar cele mai pricepute menajere știu acest TRUC
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 15:26
-
astăzi, 14:28
LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 1055. Suedia îşi va spori prezenţa militară în Marea Baltică în urma unui presupus sabotaj de cablu / Militarii nord-coreeni din Ucraina, instruiţi să se autodetoneze înainte de a fi capturaţi / Rusia reduce numărul de atacuri cu drone pentru prima dată în aproape un an