Peste 30.000 de poliţişti, jandarmi, poliţişti de frontieră şi pompieri vor acţiona de sărbători

Peste 30.000 de poliţişti, jandarmi, poliţişti de frontieră şi pompieri vor asigura măsurile de ordine publică în perioada sărbătorilor, ei participând la acţiuni care vizează menţinerea şi asigurarea ordinii publice, fluidizarea traficului rutier şi prevenirea incendiilor, informează, joi, MAI.

101 afișări
Imaginea articolului Peste 30.000 de poliţişti, jandarmi, poliţişti de frontieră şi pompieri vor acţiona de sărbători

Peste 30.000 de poliţişti, jandarmi, poliţişti de frontieră şi pompieri vor acţiona de sărbători (Imagine: Bogdan Maran/Mediafax Foto)

Astfel, echipajele de ordine publică vor acţiona pentru prevenirea infracţiunilor stradale pe raza localităţilor urbane şi rurale, în special în zonele aglomerate şi locurile de comercializare a produselor specifice sărbătorilor de iarnă (târguri, oboare, pieţe etc). Misiunile au ca scop asigurarea siguranţei atât în timpul manifestărilor publice şi în zonele turistice consacrate - Valea Prahovei, Valea Oltului şi nordul Moldovei.

Poliţiştii vor urmări respectarea legislaţiei privind folosirea materialelor pe bază de amestecuri pirotehnice şi vor supraveghea locurile în care se organizează focuri de artificii. Alte acţiuni vor viza prevenirea şi combaterea furturilor din locuinţe, din buzunare, autoturisme, societăţi comerciale.

În acelaşi timp, vor fi intensificate acţiunile derulate împreună cu personalul direcţiilor silvice, pentru prevenirea şi combaterea furturilor de brazi şi a braconajului cinegetic.

Poliţia Rutieră va fi prezentă pe principalele drumuri naţionale, în punctele cu risc ridicat de accidente şi la orele cu trafic intens, şi vor intensifica controalele pentru limitarea excesului de viteză şi pentru depistarea celor care conduc sub influenţa băuturilor alcoolice. Cetăţenii vor fi informaţi permanent despre situaţia traficului rutier, de către angajaţi ai Infotrafic şi poliţişti rutieri.

Totodată, vor fi intensificate acţiunile de patrulare în staţiile de cale ferată şi trenurile de călători, precum şi pe alte mijloace de transport în comun pentru prevenirea tâlhăriilor şi a furturilor de/din bagaje şi din buzunare.

În ceea ce priveşte situaţia de la graniţe, pentru evitarea aglomeraţiei, s-au luat măsuri de suplimentare a personalului urmând ca, în funcţie de situaţie, să fie mărit numărul arterelor de control, pe sensul de intrare sau ieşire din ţară. Totodată, în zona de frontieră vor fi realizate dispozitive pentru combaterea migraţiei ilegale şi a altor încălcări ale regimului juridic al frontierei de stat.

Lucrătorii din cadrul structurilor pentru situaţii urgenţă vor fi prezenţi, cu prioritate, în zonele cu manifestări publice de amploare, iar în noaptea de Revelion, în pieţele publice şi în locurile unde se vor
organiza focuri de artificii.

Totodată, echipajele Jandarmeriei Române vor acţiona pentru prevenirea oricăror fapte antisociale comise în locurile publice, descurajarea infractorilor şi soluţionarea sesizărilor primite de la cetăţeni. În acest sens, echipajele de jandarmi vor patrula zi şi noapte, în perioada Crăciunului şi a Anului Nou, în zonele şi pe arterele intens circulate din Capitală şi din marile oraşe, în zonele aglomerate (gări, autogări, discoteci, lăcaşuri de cult), precum şi în locurile de comercializare a produselor specifice sărbătorilor de iarnă (târguri, oboare, pieţe, parcuri etc).

Totodată, Jandarmeria Montană îşi va intensifica acţiunile specifice pe traseele turistice şi în zonele unde este posibil să se producă evenimente.

Ministerul Administraţiei şi Internelor solicită cetăţenilor să sesizeze la 112 orice faptă care poate aduce atingere siguranţei publice.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici