Video Peste 35.000 de turişti îşi petrec Crăciunul pe schiuri în staţiunile de pe Valea Prahovei. Gradul de ocupare este de aproape sută la sută / LIVE starea pârtiilor

Peste 35.000 de turişti petrec sărbătorile de iarnă în staţiunile de pe Valea Prahovei, gradul de ocupare fiind de aproape sută la sută. Cei mai mulţi au sosit de sâmbătă, dar sunt persoane care încep sejurul de Crăciun duminică, pârtiile fiind cele mai căutate, transmite corespondentul Mediafax.

1570 afișări

Directorul Centrului de Informare Turistică Sinaia, Paul Popa, a declarat că de Crăciun aproape toate pachetele s-au vândut. Chiar şi sâmbătă au fost turişti care au achiziţionat un sejur la munte.

“Este gradul de ocupare de aproape sută la sută. Şi sâmbătă s-au mai dat pachete. Încă mai vin. Sunt peste 35.000 de turişti pe Valea Prahovei. La Sinaia avem un grad de ocupare de 98%, estimăm noi. Pot să vă spun că de Revelion nu mai avem nimic. Tot s-a vândut, indiferent de preţ. Nu mai e niciun loc, nicăieri”, a declarat Popa.

La rândul său, administratorul domeniului schiabil Kalinderu, care aparţine de Primăria Buşteni, a declarat că se aşteaptă ca numărul celor care vin duminică la pârtie să se dubleze.

“Mulţi de azi (duminică - n.r) vor veni. Se va dubla numărul turiştilor de pe pârtie. Ieri au fost peste 1.500 de persoane care au urcat. Avem deschis fun park-ul, pârtia Kalinderu 1, lucrăm să dăm drumul şi la Kalinderu 2”, a spus administratorul domeniului schiabil Kalinderu, Romeo Drilea.

“Este minunat. Noi nu am avut niciun fulg, iarna aceasta, acasă. Aici e zăpadă din plin, iar copilul este foarte fericit. Aer curat, zăpadă, ne dăm cu sania, cu schiurile încă nu, nu regret alegerea făcută”, a declarat o mămică.

Un echipament complet de schi se poate închiria, la Buşteni, cu preţuri cuprinse între 30 şi 35 de lei.

Sâmbătă au fost deschise şi pârtiile Clăbucet şi Clăbucet Sosire Predeal, stratul de zăpadă măsurând aici peste 30 de centimetri.

Societatea Teleferic Prahova a anunţat că pârtiile Clăbucet şi Clăbucet Sosire sunt deschise din acest weekend. Stratul de zăpadă ajunge la peste 30 de cm, iar pe pârtia Clăbucet Sosire Predeal au fost introduse şi tunurile de zăpadă artificială.

Şi nu sunt singurele pârtii care îşi aşteaptă turiştii. Sunt funcţionale şi cele de la Valea Dorului, Scândurari şi Valea Soarelui, iar tot sâmbătă au fost deschise şi pârtiile din Poiana Braşov.

Starea pârtiilor o puteţi urmări LIVE aici: http://www.teleferic.ro/live-webcam/

Zeci de mii de turişti au decis să îşi petreacă sărbătorile de iarnă la munte, gradul de ocupare al hotelurilor şi pensiunilor fiind, per total, de peste 90%.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici