Prima pagină » Social » Peste 5.000 de militari din zece state NATO participă la „Dacian Fall 2025” în România și Bulgaria

Peste 5.000 de militari din zece state NATO participă la „Dacian Fall 2025” în România și Bulgaria

Exercițiul multinațional „Dacian Fall 2025”, organizat de Comandamentul Multinațional de Divizie Sud-Est din București, adună peste 5.000 de militari din zece state aliate și se desfășoară între 20 octombrie și 13 noiembrie, în mai multe poligoane din România și Bulgaria.
Peste 5.000 de militari din zece state NATO participă la „Dacian Fall 2025” în România și Bulgaria
Sursa foto: U.S. Army/ZUMA Press Wire Service/ZUMAPRESS.com
Rareș Mustață
24 oct. 2025, 13:48, Social

Peste 5.000 de militari și aproximativ 1.200 de mijloace tehnice din zece state NATO, Belgia, Bulgaria, Franța, Italia, Luxemburg, Macedonia de Nord, Polonia, Portugalia, România și Spania, participă, între 20 octombrie și 13 noiembrie 2025, la exercițiul multinațional „Dacian Fall 2025” (DAFA25).

Activitățile se desfășoară simultan în poligoanele Cincu, Smârdan, Capu Midia, Babadag, Bogata, Alba Iulia, Hanu Conachi, Giarmata, Cârțișoara (în România) și Novo Selo (în Bulgaria).

Exercițiul, planificat de Comandamentul Multinațional de Divizie Sud-Est (HQ MND- SE), are ca scop integrarea operațională a forțelor participante și testarea capacității de planificare, conducere și sincronizare a operațiilor sub comanda NATO.

Evenimentul marchează, totodată, ridicarea temporară la nivel brigadă a Grupurilor de Luptă NATO din România și Bulgaria.

Momentele deschise presei vor avea loc în Poligonul Cincu: 8 noiembrie – faza „Time in the Box”, dedicată instruirii multinaționale în teren; 12 noiembrie – Media Day, zi destinată reprezentanților mass-media; 13 noiembrie – Ziua Distinșilor Vizitatori (DV-Day), evenimentul principal al exercițiului, la care vor participa reprezentanți ai conducerii militare și civile din România și din statele aliate.

În această perioadă, autoritățile anunță deplasări de tehnică militară între principalele poligoane.

Vineri, 24 octombrie, forțele principale ale HQ MND-SE se vor deplasa spre zonele de instrucție.

Potrivit organizatorilor, Franța și România asigură cea mai mare parte a efectivelor participante.

Trupele franceze au sosit deja în România, încheind faza de deplasare strategică, iar unitățile române și aliate se află în proces de integrare în structurile de comandă comune.

Ministerul Apărării precizează că exercițiul are caracter strict defensiv, desfășurându-se cu respectarea tuturor obligațiilor internaționale asumate de România ca stat membru al NATO.